Guvernul a aprobat hotărârea privind delimitarea colegiilor uninominale
Executivul a aprobat astăzi, Hotărârea de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale, a anunţat ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David, care a precizat că
Executivul a aprobat astăzi, Hotărârea de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale, a anunţat ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David, care a precizat că astfel se intră în linie dreaptă pentru pregătirea alegerilor parlamentare în baza noului sistem electoral, transmite NewsIn.
David a precizat că au fost delimitate colegiile din Bucureşti, Constanţa, Satu-Mare şi din circumscripţia destinată românilor din străinătate, rămase restante. La Bucureşti vor fi 28 de colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şi 12 pentru Senat, acestea fiind trasate "în baza delimitării cartierelor şi arterelor" din Capitală.
Circumscripţia pentru românii din străinătate va conţine 4 colegii la Camera Deputaţilor, din care 2 pentru spaţiul UE şi 2 pentru spaţiul Orientul Mijlociu, Asia şi America de Nord. Românii din străinătate vor avea alte două colegii la Senat- unul pentru spaţiul UE, unul pentru Orientul Mijlociu, Asia şi America de Nord.
PRM va ataca, în instanţă, actul normativ
PRM a anunţat că, în termen de 30 de zile de la emiterea Hotărârea de Guvern, va ataca actul normativ în contencios administrativ, formaţiunea lui C.V. Tudor fiind un constant opozant al sistemului de vot uninominal. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a precizat că demersul PRM nu poate bloca aplicarea legii votului uninominal, deoarece măsurile de pregătire a alegerilor vor fi demarate imediat după emiterea Hotărârea de Guvern şi nu vor mai putea fi oprite.
Comisia parlamentară de Cod Electoral stabilise colegiile uninominale din 39 de judeţe, doar 4 circumscripţii fiind restante.




















































