Gabriel Oprea, achitat definitiv în „Dosarul limuzina”. Ce acuzații îi erau aduse

0
Publicat:

Gabriel Oprea a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul privind achiziţionarea de către DIPI a unei maşini de lux pentru protecţia demnitarilor.

Gabriel Oprea FOTO Inquam photos
Gabriel Oprea FOTO Inquam photos

Instanţa a decis şi achitarea celorlalţi inculpaţi din acest dosar: Gheorghe Nicolae, fost şef al DIPI; Gabriel-Nicolae Pavel, comisar-şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic din DIPI; Nelu Zărnică, chestor principal, fost subsecretar de stat; Marian-Dănuţ Iacob, comisar-şef de poliţie, şeful unei structuri administrative la data faptei. Decizia este definitivă. 

Minuta de la ședința de luni menționează următoarele: „Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 601 din data de 18 noiembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în dosarul nr. 1926/1/2016, privind pe intimaţii inculpaţi Oprea Gabriel, Nicolae Gheorghe, Pavel Gabriel Nicolae, Zărnică Nelu şi Iacob Marian Dănuţ şi pe intimatele părţi responsabile civilmente Ministerul Afacerilor Interne şi Direcţia Generală de Protecţie Internă (fostă D.I.P.I.). Desfiinţează, în parte, hotărârea atacată, numai în ceea ce priveşte latura civilă, şi, în rejudecare: Potrivit art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit.b) teza I din Codul de procedură penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Oprea Gabriel, Nicolae Gheorghe, Pavel Gabriel Nicolae, Zărnică Nelu şi Iacob Marian Dănuţ, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 340 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată astăzi, 15 mai 2023, prin punerea la dispoziţia procurorului şi a părţilor, prin mijlocirea grefei Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.

Cum a decurs procesul și ce acuzații erau aduse

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, trimis în judecată de DNA în mai 2016, pentru abuz în serviciu, în dosarul maşinii de lux cumpărate de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) pentru protecţia demnitarilor şi folosită de el, a fost achitat în noiembrie 2021.

Decizia a fost luată de către instanța supremă era luată la capătul unui proces reluat de la zero în 2017, după pensionarea unui judecător din complet.

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA în 11 mai 2016, în dosarul maşinii de lux cumpărate de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) pentru protecţia demnitarilor şi folosită de Oprea.

El a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, alături de foştii şefi de la DIPI Gheorghe Nicolae, Nelu Zarnica, Nicolae Pavel şi Dănuţ Iacob, prejudiciul în dosar fiind evaluat de DNA la 410.000 de lei. Atunci, procurorii au pus sechestru asigurător pe mai multor bunuri ale lui Oprea, Nicolae şi Pavel, până la concurenţa sumei de 410.000 lei.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite