Fostul preot Cristian Pomohaci a fost arestat preventiv în dosarul de pornografie infantilă în care este vizat
Cristian Pomohaci, fost preot și cântăreț de muzică populară, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, alături de un alt bărbat, în dosarul DIICOT în care apar acuzații de pornografia infantilă.

Decizia a fost luată joi de magistrații Tribunalului Mureș, după ce procurorii au efectuat miercuri trei percheziții în București, Cluj-Napoca și Șaru Dornei, județul Suceava.
Pomohaci a cerut instanței o măsură mai blândă, arest la domiciliu sau control judiciar, deși se află deja în arest preventiv în alte două dosare: unul pentru trafic de droguri și altul pentru agresiune sexuală, relatează Gazeta de Bistrița.
Judecătorul de drepturi și libertăți a respins solicitarea, arătând în motivare: „Respinge, ca nefondată, excepția nelegalității propunerii de arestare preventivă, invocată de către inculpatul P.C.D.”.
Instanța a admis cererea DIICOT și a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă”, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 24 septembrie și până la 23 octombrie 2026.
Tribunalul Mureș a decis și emiterea mandatelor de arestare.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore.
Ce spun anchetatorii
Amintim că, miercuri, 23 septembrie ,procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, au făcu trei percheziții domiciliare în București, Cluj-Napoca și Șaru Dornei, județul Suceava, într-un dosar de pornografie infantilă.
Potrivit actelor de urmărire penală, în perioada martie 2025 - martie 2026, patru făptuitori, dintre care unul se află în arest preventiv într-o altă cauză, ar fi procurat, deținut, stocat și distribuit, prin servicii de mesagerie online și pagini de socializare, videoclipuri care înfățișează minori cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani, în ipostaze sexuale explicite.
În cadrul anchetei au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București, municipiului Cluj-Napoca și localității Șaru Dornei, județul Suceava.
Persoanele vizate de anchetă au fost audiate miercuri la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureș.
Numele lui Cristian Pomohaci a mai fost legat în trecut de astfel de acuzații. În 2017, acesta a fost caterisit, după ce în spațiul public au apărut acuzații grave privind comportamentul său, inclusiv suspiciuni legate de încercarea de a întreține relații cu un minor. Fostul preot a negat acuzațiile.
De-a lungul timpului, acesta a mai fost vizat și de alte probleme juridice, fiind condamnat cu suspendare într-un dosar de evaziune fiscală. În același timp, unele dintre faptele din trecut s-au prescris, motiv pentru care nu a executat pedeapsa cu închisoarea.
În iunie 2026 a, fostul preot a fost arestat preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, într-un dosar în care este acuzat de agresiuni sexuale asupra mai multor minori.




















































