Florian Coldea ar fi implicat în noul program de achiziție al corvetelor pentru Armata Română
0România a semnat un acord de cooperare cu Organizația pentru Cooperare în Domeniul Înzestrării Comune (OCCAR), pas esențial pentru achiziția a patru corvete de luptă prin programul european European Multirole Corvette (EMC). Documentul a fost semnat la începutul acestei săptămâni de ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, și de directorul OCCAR, Joachim Sucker, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale (MApN).

„Semnarea acestui acord reprezintă un pas major către modernizarea armatei, o integrare mai profundă în sistemul european de apărare și sprijinirea industriei naționale din domeniu. Ne oferă acces la cele mai noi tehnologii și consolidează cooperarea cu partenerii europeni”, a declarat ministrul Moșteanu.
Pe fondul acestui acord, surse din Ministerul Apărării susțin că în jurul dosarului ar putea exista din nou influențe informale. Numele lui Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI, ar fi reapărut în discuțiile privind consultanța și mediul de lobby din jurul programului corvetelor, notează Evenimentul Zilei.
Legătura lui Coldea cu acest subiect datează din perioada licitației naționale din 2024, când era prezentat ca unul dintre consultanții implicați în procedură. Tot el a fost surprins, potrivit presei, în uniformă militară, la un eveniment organizat în februarie 2020, la predarea unei corvete construite de compania Damen pentru Pakistan.
„Generalul în rezervă Florian Coldea a participat la ceremonie îmbrăcat în uniformă, alături de oficiali ai Forțelor Navale Române și ai constructorului”, scria atunci Evenimentul Zilei.
Jurnalistul Liviu Alexa nota, la rândul său: „O simplă fotografie din 14 februarie 2020 dovedește că Florian Coldea se afla acolo, în uniformă, în calitate de invitat de marcă. O prezență cel puțin ciudată pentru un ofițer trecut în rezervă.”
Surse din industria de apărare susțin că noul contract european ar putea include servicii de consultanță evaluate la milioane de euro, iar identitatea grupului românesc care va asigura această interfață nu a fost încă anunțată oficial.
„Întrebarea nu este doar cine va construi navele, ci și cine va intermedia între statul român și consorțiul european. Istoria recentă ne-a arătat că acolo se ascund adesea interesele reale”, a declarat pentru Adevărul un expert în politici de apărare.
Patru corvete pentru România – prima, în 2030
Patru corvete pentru România – prima, în 2030. Potrivit planului MApN, prima corvetă destinată României ar urma să fie operațională în 2030, iar celelalte trei vor fi livrate până în 2035. Programul EMC reunește țări precum Italia, Franța, Spania, Grecia, Danemarca, Portugalia și Croația, având ca obiectiv construirea unor nave modulare, multifuncționale, cu un deplasament de circa 3.000 de tone și o lungime sub 110 metri.
Proiectul este gestionat de OCCAR, în parteneriat cu Naviris, un joint-venture între Fincantieri și Naval Group, alături de Navantia și alți parteneri europeni. Acordul oferă României acces la tehnologii de ultimă generație și la fondurile europene destinate apărării, dar și posibilitatea implicării industriei locale în procesul de construcție și mentenanță.