EXCLUSIV Curtea Supremă: Rapsodul Gheorghe Turda a făcut „poliţie politică”. Şi-a turnat mătuşa la Securitate

0
0

Interpretul şi-a denunţat în scris o mătuşă care dorea să plece în Italia. Cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda (63 de ani) şi-a turnat la Securitate o mătuşă, conform documentelor CNSAS. Ruda interpretului intenţiona să fugă din România.

Curtea Supremă de Justiţie a decis, la 25 octombrie 2011, a că rapsodul Gheorghe Turda este colaborator al Securităţii comuniste. Decizia este definitivă. La data de 8 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti dăduse acelaşi veridict.

Ziarul „Adevărul” a scris în exclusivitate  despre dosarul de securitate al lui Gheorghe Turda.

Gheorghe Turda a cântat şi la Securitate


Cântăreţul are grad de general de brigadă

Interpretul - care are grad de general de brigadă - a fost verificat de CNSAS întrucât a ocupat funcţia de director al Centrului Cultural Naţional din cadrul Ministerului Internelor.

CNSAS susţine că miliţienii au intenţionat să-l recruteze pe Gheorghe Turda, dar au renunţat întrucât acesta nu corespundea scopurilor urmărite de Securitate.

Într-un raport din anul 1971, un ofiţer de Securitate arăta că Gheorghe Turda s-a prezentat de bunăvoie la postul de miliţie şi a relatat următoarele: „Mătuşa mea Konradt Ileana intenţionează să plece din ţară definitiv. Are aprobat un paşaport la data de 8 august 1971 de către Inspectoratul de Miliţie şi Securitate Maramureş".

„Dacă pleca, aş fi avut probleme"

„Mi-am apărat numele şi cariera, nu am vrut să-mi distrug viitorul”, a declarat Gheorghe Turda pentru „Adevărul", în 2009,  cu privire la denunţul făcut la Securitate.

„Această decizie am luat-o într-un consiliu la care a participat toată familia. Dacă mătuşa noastră pleca, noi am fi fost urmăriţi în ţară şi am fi avut probleme", a explicat cântăreţul. El susţine că miliţianul din satul natal, Săpânţa, l-a ameninţat că va avea probleme din cauza unei relaţii pe care a avut-o cu o studentă străină.

Relaţie de cîteva zile cu o studenta olandeză


„Am avut o relaţie de câteva zile cu o studentă din Olanda. Eu eram student la Conservatorul din Cluj, la Bel Canto, iar ea a venit să viziteze Cimitirul Vesel din Săpânţa. A fost şi pe la mine pe acasă, iar şeful de post din sat a văzut-o şi a  făcut un raport, trebuia să dea explicaţii mai sus", a mai povestit Gheorghe Turda.

Cronologic, decizia de a o denunţa pe mătuşa lui s-a luat doar după ce a fost chemat de miliţian să dea explicaţii despre relaţia cu olandeza. Gheorghe Turda ne-a spus că, din câte ştie, mătuşa sa a decedat.

Paşaportul mătuşii, retras de miliţie


Intenţia rudei de a părăsi România i-a fost mărturisită lui Gheorghe Turda chiar de către aceasta, moment în care l-a şi întrebat cum şi-ar putea obţine fetiţa după ce va rămâne în Italia. Tot atunci, mătuşa i-ar mai fi spus că vrea să plece cu un bărbat cu care a luat această hotărâre în timp ce a fost la odihnă în primăvara acelui an.

Gheorghe Turda nu a putut dezvălui identitatea bărbatului, precizând în faţa miliţienilor că nu-l cunoaşte. Ca urmare a acestei informări, securistul a propus ca Ilenei Konradt să nu i se elibereze paşaportul şi, mai mult, să fie cercetată pentru stabilirea identităţii cetăţeanului cu care intenţionează să plece din ţară. Propunerea ofiţerului a dus în final la retragerea paşaportului pentru „intenţii de rămânere în străinătate".


Potrivit CNSAS, „este de notorietate faptul că intenţia de a rămâne în străinătate era privită cu suspiciune de către organele de drept, deoarece cetăţenii români puteau oferi informaţii despre situaţia economică şi socială a României, destrămând astfel barierele informaţionale controlate de partid". CNSAS nu a  descoperit în acest dosar un raport oficial de recrutare sau un angajament de colaborare cu Securitatea.



Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite