Etica profesională medicală la Guantanamo străluceşte prin absenţă | adevarul.ro

Etica profesională medicală la Guantanamo străluceşte prin absenţă

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Etica profesională medicală la Guantanamo străluceşte prin absenţă
Etica profesională medicală la Guantanamo străluceşte prin absenţă

Cercetători americani denunţă absenţa eticii profesionale care a influenţat decizii medicale în închisoarea din Guantanamo şi rolul armatei americane în aceste lipsuri, într-un studiu publicat joi de revista medicală britanică The Lacet şi citat de AFP.

În timp ce închisoarea cea mai controversată din lume, care a adăpostit circa 800 de deţinuţi de la deschiderea sa în ianuarie 2002, trebuie închisă până în ianuarie 2010, cercetătorii estimează că ea a "dăunat integrităţii medicilor care lucrează pentru armată şi pentru CIA".

George Annas, profesor la Universitatea din Boston, şi Leonard Rubinstein, membru al organizaţiei nonguvernamentale Medici fără Frontiere şi al Institutului american pentru pace, citează două puncte cruciale: 'recurgerea la brutalitate în cursul interogatoriilor' şi 'alimentarea forţată a deţinuţilor aflaţi în greva foamei'.

Reproşând administraţiei Obama că refuză orice anchetă independentă în închisoare, ei îşi bazează criticile pe datele puse la dispoziţia lor într-un raport de 81 de pagini, realizat de Pentagon în februarie, care conchide că centrul de detenţie funcţionează în conformitate cu Convenţiile de la Geneva.

Or, "utilizarea constrângerii fizice pentru alimentarea cu forţa a unui om conştient, aflat în greva foamei, a fost condamnată de Asociaţia medicală internaţională ca formă de 'tratament inuman şi degradant', interzis de Convenţiile de la Geneva", explică autorii, citaţi de Agerpres.

Ei estimează, de asemenea, că recurgerea la psihologi şi la psihiatri pentru a participa la interogarea deţinuţilor "încalcă principiile etice fundamentale ale profesiilor medicale".

Top articole

Partenerii noștri