Economia taiwaneză va fi afectată din cauza taifunului, crede preşedintele Ma | adevarul.ro

Economia taiwaneză va fi afectată din cauza taifunului, crede preşedintele Ma

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Economia taiwaneză va fi afectată din cauza taifunului, crede preşedintele Ma
Economia taiwaneză va fi afectată din cauza taifunului, crede preşedintele Ma

Preşedintele taiwanez Ma Ying-jeou a declarat marţi că economia statului bazată pe tehnologie va fi afectată de taifunul Morakot în cel de-al treilea trimestru, după ce taifunul a distrus infrastructura din sudul ţării şi a ucis aproximativ 500 de pesroane, transmite Reuters.

Şeful statului taiwanez a anunţat anularea festivităţilor programate cu prilejul zilei naţionale de la 10 octombrie, din cauza pagubelor provocate de taifun, potrivit AFP.

Taiwanul a fst lovit de Morakot în urmă cu peste o săptămână. Numărul persoanelor decedate recuperate a ajuns la 127 dar ar putea depăşi 500 de victime, în condiţiile în care numeroşi locuitori ai unui sat din sudul insulei par să fi fost surprinşi de o alunecare de teren şi îngropaţi de vii, au anunţat echipele de salvare.

Am decis să nu organizăm festivităţi de Ziua naţională şi eu voi anula o vizită prevăzută pentru luna octombrie în Pacificul de Sud, la un summit regional, a declarat Ma Ying-jeou în cadrul unei conferinţe de presă.

Armata şi echipele de salvare continuau marţi să evacueze, cu elicopterele, peste 1.500 de persoane încă blocate în satele de munte inaccesibile din cauza distrugerii drumurilor şi a podurilor în urma intemperiilor.

'Majoritatea locuitorilor încă blocaţi refuză să plece', a declarat colonelul Tai Chan-teh, purtător de cuvânt al armatei.

Mao Chih-kuo, ministrul Transporturilor, a indicat că soldaţii ar putea evacua locuitorii cu forţa pentru a-i pune la adăpost.

Taifunul Morakot este cel mai devastator taifun care a lovit Taiwanul, a indicat vineri Ma Ying-jeou, adăugând că intensitatea sa ar fi fost superioară taifunului din 1959, soldat cu 667 de morţi şi 1.000 de dispăruţi.

Top articole

Partenerii noștri