Video Dronă, găsită pe un câmp din județul Vaslui. Ar avea încărcătură explozibilă. Declarația prefectului
O dronă căzută în extravilanul comunei Viişoara, din județul Vaslui, a fost găsită marţi dimineaţa, 1 septembrie. Drona ar avea încărcătură explozibilă.

UPDATE 13.20 Prefect: Așteptăm rezultatele verificărilor
Prefectul judeţului Vaslui, Andrei Şerban, a declarat, marţi, că reprezentaţi ai mai multor instituţii, printre care şi ai Serviciului Român de Informaţii, sunt prezenţi la Viişoara, în locul în care a fost găsită o dronă căzută.
„Eram într-o şedinţă privind siguranţa şcolară în momentul în care am fost informat cu privirea la situaţia de la Viişoara. Reprezentanţi ai Serviciului Român de Informaţii, ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi ai Inspectoratului de Poliţie care efectuează cercetări. Aşteptăm rezultatele verificărilor”, a declarat prefectul Andrei Şerban, potrivit Agerpres.
Autorităţile fac verificări pentru a stabili tipul aparatului şi împrejurările în care a ajuns pe terenul respectiv.
Zona a fost izolată, iar la fața locului se află polițiști și un echipaj pirotehnic din cadrul SRI. Nu se știe momentan dacă e o dronă care a făcut parte din atacul rusesc din această noapte sau dacă e o dronă rătăcită care nu a fost detectată de radarele MApN, potrivit Antena 3 CNN.
„La ora 10:15, şeful postului de poliţie Viişoara, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, a fost sesizat telefonic cu privire la faptul că pe un câmp din extravilanul localităţii a fost găsit un aparat de tip dronă, avariat. A fost sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat şi dispunerea măsurilor legale", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.
Dronă în Vrancea acum o săptămână
În urmă cu o săptămână au fost găsite fragmente dintr-un obiect neidentificat la Ciușlea-Vrancea. Bucățile de dronă au fost observate de o femeie în propria curte. Informația a fost confirmată de către primarul comunei Garoafa, Laurențiu Diaconu, care a precizat că martorii din zonă au relatat că au auzit o bubuitură puternică.
S-a stabilit un perimetru de siguranță de circa 150 de metri, câteva persoane au fost evacuate din zonă. Reprezentanții MApN fac cercetări la fața locului. Urmează să se stabilească proveniența rămășițelor și dacă este vorba de drona zărită azi dimineață, deasupra județului Galați, sau de alt obiect.




















































