Dramă cumplită într-o familie de români din Italia. Copiii cuplului au fost găsiți într-un lac de acumulare

0
Publicat:

Tragedie imensă într-o familie de români stabilită în Italia. Copiii cuplului, doi băieți de 8, respectiv 7 ani, au murit înecați într-un lac de acumulare adânc de 3 metri. Pe malul apei, părinții au găsit doar papucii băieților.

Poliția a deschis o anchetă FOTO Shutterstock
Poliția a deschis o anchetă FOTO Shutterstock

Părinții au alertat autoritățile după ce micuții au dispărut din casa în care locuiau, de lângă cartierul Fonterosa, în zona Foggia. Ei le-au mai găsit doar papucii pe malul lacului și au sunat disperați la poliție, potrivit La Repubblica.

În timpul operațiunii de căutare, scafandrii au găsit mai întâi cadavrul băiatului mai mare și apoi pe cel al fratelui său. Deocamdată, până la finalizarea anchetei, una dintre ipoteze este că cei mici au intrat în apă pentru a se răcori.

Purtătorul de cuvânt al pompierilor a povestit despre „o intervenție dramatică. Împreună cu scafandrii am căutat ore în șir”.  Nu este clar dacă cei doi copii au alunecat sau au intrat voluntar în bazine. Salvatorii au avut o misiune dificilă. "Împreună cu scafandrii am căutat ore în șir pentru a găsi copiii, dar din păcate semnalele erau clare”, au transmis pompierii.

Copilul înecat a zăcut 8 ore în canal. Fratele lui și prietenul lor nu au cerut ajutor, de frică să nu fie certați

Băiatul de 5 ani se afla la joacă, împreună cu alți doi copii, de 7 și de 9 ani, când a căzut cu bicicleta în canalul microhidrocentralei de la Bilca (Suceava). Cei doi nu au spus nimic de frică să nu fie certați de părinți.

O tragedie fără margini s-a petrecut în localitatea suceveană Bilca, unde un copil de 5 ani a murit la joacă, sub ochii a doi prieteni mai mari. Cei doi copii au încercat să îl ajute, dar nu au reușit să îl salveze.

Culmea, de frică să nu fie certați, aceștia nu au cerut ajutorul nimănui și nici nu le-au spus părinților ce s-a întâmplat. Unul din cei doi este chiar fratele băiatului decedat.

La ora 20.00 a zilei de joi, 4 mai a.c., pompierii au fost anunțați prin apel 112 de dispariția unui copil de 5 ani care a căzut cu bicicleta în canalul cu apă al microhidrocentralei din localitatea Bilca.

La fața locului s-a deplasat modulul SMURD al Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și cu o ambulanță cu echipaj de prim-ajutor.

Trupul neînsuflețit al copilului a fost identificat, în jurul orei 21.30, la o distanță de circa 2 kilometri față de locul în care a fost văzut ultima oară.

Polițiștii au efectuat cercetări și au audiat persoanele care au intrat în contact cu băiatul și au stabilit că acesta a căzut cu bicicleta în acumularea de apă, dar că incidentul s-a petrecut cu mult înainte de apelul la 112, undeva în jurul orei 12.00.

Băiatul în vârstă de 5 ani și fratele său în vârstă de 7 ani au plecat de la domiciliu pentru a se juca în zona denumită popular „toloacă", situată în apropierea canalului de evacuare al apei al microhidrocentralei.

Cei doi frați s-au întâlnit cu un alt copil, de 9 ani, și toți trei s-au jucat o vreme pe un drum aflat în imediata apropiere al canalului cu apă.

Băieții mai mari aruncau cu pietre în apă, iar cel de 5 ani se juca cu bicicleta în jurul acestora. La un moment dat însă, copilul s-a dezechilibrat și a căzut cu tot cu bicicletă în canal.

Copilul cel mai mare, de 9 ani, a încercat să îl aducă la mal, însă înclinația dalelor canalului era prea abruptă și curenții apei erau prea puternici și nu a reușit să îl salveze.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite