Dosarul „Poşta Română”. Foştii miniştri Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy îşi află sentinţa la începutul anului viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foştii iniştrii Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy sunt acuzaţi de corupţie în dosaul „Poşta Română” Foto Adevarul
Foştii iniştrii Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy sunt acuzaţi de corupţie în dosaul „Poşta Română” Foto Adevarul

Dosarul „Poşta Română” la un pas de final. Instanţa Supremă a anunţat că ultimul termen în cauza în care fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu şi fostul ministru al Telecomunicaţiilor Zsolt Nagy sunt acuzaţi că ar fi ajutat la trecerea ilegală a unui imobil din patrimoniul Poştei Române în cel privat, va fi pe 13 ianuarie 2014. Tot atunci magistraţii ar putea da şi o sentinţă în acest dosar.

UPDATE Judecătorii Curţii Supreme, care judecă acest dosar, au decis astăzi ca ultimul termen să se aibă loc pe 13 ianuarie 2014. 

Astfel, foştii miniştri Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy ar putea afla la începutul anului viitor sentinţa în acest caz.

UPDATE Magistraţii Înaltei Curţi audiază luni mai mulţi martori din acest dosar.

Foşii miniştri Chiuariu şi Nagy s-au prezentat la Curtea Supremă pentru termenul care are loc astăzi. 

În noiembrie 2012, Instanţa Supremă i-a condamnat pe Mihai Toader, fost director al Poştei Române, la şase ani de închisoare cu executare şi pe Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor, la trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare. Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, a fost achitat.

Sentinţa magistraţilor a fost atacată cu recurs, iar dosar s-a mutat la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi.

Fostului ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu şi fostul ministru al Telecomunicaţiilor Zsolt Nagy sunt acuzaţi că ar fi ajutat la trecerea ilegală a unui imobil din patrimoniul Poştei Române în cel privat.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) susţin că imobilul şi terenul aferent ar fi fost subevaluate intenţionat de către conducerea Poştei din perioada 2005 – 2007, preţul clădirii şi terenul fiind estimat cu 3,6 milioane de euro mai puţin decât cel real.

Dosarul a fost transmis instanţei în decembrie 2010 după ce procurorii anticorupţie au cerut avizul preşedintelui României pentru cercetarea celor doi foşti miniştri.

Pe lângă Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy mai sunt cercetaţi şi trei directori ai Poştei Române, sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor publice. Aceştia sunt preşedintele Consiliului de Administraţie şi directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), Dan Mihai Toader, directorul economic executiv al CNPR, Emanoil Lepădatu, şi directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare Strategică a CNPR, Andrei Marinescu. În acelaşi dosar mai este cercetat şi administratorul S.C. TOPCADEX 99 S.R.L., care este acuzat de fals în scrisuri.

Prejudiciul creat: peste 8,6 milioane de euro

Procurorii DNA susţin că în perioada 2005 – 2007 acuzaţii au participat la trecerea ilegală a unui imobil de pe Calea Victoriei care făcea parte din patrimoniul statului, în proprietatea privată prin intermediul unor acte nelegale. Prin această modalitate, statul român a fost prejudiciat cu suma de 8.619.787 de euro.

Fostul ministru al Justiţiei declara, în februarie 2011, că implicarea sa în acest dosar este doar o „răzbunare prostească” a procurorului Doru Tulus după ce Chiuariu l-a revocat din funcţie.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite