Directoarea medicală a Spitalului Județean Buzău, găsită moartă în camera de gardă. Avea doar 37 de ani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, dr. Ștefania Szabo, în vârstă de 37 de ani, a fost găsită moartă marți dimineață, în camera de gardă. Ea intrase în tură luni dimineață și urma să iasă din gardă la ora 8:00. Deoarece nu răspundea la telefon, colegii au luat decizia să intre în camera de gardă.

Conform primelor informaţii, din cauză că Ștefania Szabo nu răspundea la telefon, colegii au mers să verifice camera de gardă, unde au găsit-o în jurul orei 6:00, fără semne vitale. A fost alertat imediat Serviciul de Medicină Legală, iar autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza morții.

Dr. Szabo participase cu o zi înainte la inaugurarea unei extinderi a secţiei de Pneumologie din cadrul spitalului și nu ar fi dat semne că ar avea probleme de sănătate.

„Totul era normal. Sunt cei de la poliţie şi cei de la ITM în cadrul spitalului. Era în timpul activităţii azi-noapte, era de gardă, avea să iasă la 8 dimineaţa, în această dimineață. (...) Doamna doctor era unul dintre medicii care avea minim șapte gărzi pe lună, plus activitate pe secţie, plus activitate medicală, fiecare zi era intercalată. (...) Ultimul consult unde a fost prezentă, a fost pe la ora 00 azi-noapte, apoi a urcat la camera de gardă. Ce s-a întâmpalt ulterior, nu ştim”, a declarat Sorin Pătrașcu, managerul Spitalului Județean de Urgență Buzău, potrivit Observator News.

Dr. Ștefania Szabo împlinise 37 de ani pe 1 octombrie și ocupa funcția de director medical al spitalului din 2021, fiind și medic de chirurgie generală. În parteneriat cu spitalul pe care îl conducea organizase numeroase caravane ale sănătății în județul Buzău. Venise în Buzău în anul 2020, după ce profesase la Spitalul de Urgențe Floreasca. Dr. Szabo era și membru de bază a Organizației Femeilor Social-Democrate.

„Fiecare zi în spital aduce o nouă provocare, o nouă poveste, un nou vis de salvat. Medicina nu înseamnă doar tratamente și diagnostice, ci și inimă, empatie și dorința de a fi sprijin acolo unde e cea mai mare nevoie. Pentru noi, fiecare pacient este un univers întreg”, a scris dr. Ștefania Szabo pe contul ei de Facebook, la începutul lunii septembrie. 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite