Diana Șoșoacă, denunțată penal pentru promovarea cultului lui Ceaușescu. „Astfel de manifestări trebuie privite ca simptome ale unei gândiri periculoase”
0Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus luni, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un denunţ la adresa europarlamentarei Diana Ivanovici Şoşoacă pentru promovarea cultului lui Nicolae Ceaușescu.

„Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că a depus astăzi, 17.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa europarlamentarei Diana Ivanovici Șoșoacă, privind săvârșirea infracțiunii de „promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității şi de crime de război”, prevăzută și pedepsită de disp. art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002”, a transmis IICCMER printr-un comunicat.
Anunțul vine după ce, pe 11 februarie, Diana Șoșoacă a avut o intervenție de aproximativ 1 minut și jumătate în plenul Parlamentului European, în cadrul căreia le-a recomandat colegilor să elaboreze strategiile de politică externă după modelul dictatorului Nicolae Ceaușescu, afirmând că: „Nimeni nu l-a egalat vreodată”.
„Vorbiți aici (în plenul Parlamentului European, n.n.) pentru prima dată despre creștini, dar când am ridicat icoana în Plenul Parlamentului European, m-ați sancționat. Când am vorbit și am acuzat-o pe Ursula von der Leyen de acțiuni care au dus la crime în pandemie, din nou m-ați sancționat. Vorbiți acum să apărați creștinii. Cum să apărați creștinii din țările arabe, când dumneavoastră acuzați toate țările arabe? Nu îi respectați, nu îi cunoașteți. Nici pe perși, nici pe arabi. Îi discreditați pe Trump, îl discreditați pe Putin, sunteți în război cu toată lumea. Vreți strategii? Vă dau un sfat. Uitați-vă la politica lui Nicolae Ceaușescu. Nimeni nu l-a egalat vreodată. Dictator, dictator, dar a avut cea mai bună politică externă (subl.n.). A reușit să pună la aceeași masă Israelul și Palestina și a adus pacea în regiune. De aceea Comisia Europeană se pare că nu este pregătită. Doamna Ursula von der Leyen nu face decât să ne pună în război cu toată lumea, și de aici, din plenul Parlamentului European, îi cer demisia Ursulei von der Leyen”, a declarat Diana Șoșoacă la vremea respectivă.
Potrivit institutului, mesajul transmis de europarlamentarul Diana Ivanovici Șoșoacă în legătură cu Nicolae Ceaușescu este de natură a promova cultul personalității acestuia, prin „prezentarea, cu caracter vădit admirativ, a pretinselor calități ale acestuia, cei prezenți fiind încurajați să-l ia drept exemplu pentru presupusele sale abilități în materie de politică externă.”
Mesajul președintelui executiv al IICCMER
„Discursul susținut recent de europarlamentara Diana Șoșoacă în plenul Parlamentului European, prin care îl elogiază pe dictatorul Nicolae Ceaușescu, reprezintă o ofensă adusă memoriei celor care au suferit sub regimul comunist și un afront la adresa valorilor democratice pe care România și Europa le împărtășesc astăzi. Este inacceptabil ca, la 35 de ani de la Revoluția din 1989, un simbol al unui trecut represiv să fie transformat, printr-o retorică populistă și demagogică, într-un model de lider”, a transmis Daniel Șandru, președintele executiv al IICCMER.
Potrivit acestuia, o astfel de apologie a dictaturii nu doar că falsifică istoria, dar „dar subminează și eforturile societății românești de a clădi un viitor bazat pe libertate, justiție și respect pentru drepturile fundamentale ale cetățenilor”.
„Astfel de manifestări nu trebuie privite ca simple exerciții de nostalgie sau ca o încercare inofensivă de rescriere a trecutului, ci ca simptome ale unei gândiri periculoase, care sfidează sacrificiile celor care au luptat pentru democrație. Într-o Europă construită pe lecțiile tragice ale totalitarismului, promovarea unor astfel de idei trebuie ferm sancționată, nu doar prin reacția societății civile, ci și printr-o atitudine responsabilă din partea instituțiilor europene și românești”, a mai spus Daniel Șandru.