Decizie amânată în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
0Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, marți, decizia privind dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, este acuzat de tentativă de lovitură de stat, alături de Horaţiu Potra și alte persoane.

Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, s-a prezentat marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost așteptat de susținători.
Magistrații de la ICCJ erau așteptați să decidă definitiv dacă începe judecata pe fond în dosarul Parchetului General în care 22 de inculpaţi sunt acuzați de acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Cu toate acestea, Instanța supremă a decis să amâne pronunțarea pentru 12 mai.
La ieșirea de la ICCJ, fostul candidat s-a oprit pentru a da o scurtă declarație de presă, afirmând că România traversează o perioadă de vulnerabilitate economică majoră și acuzând totodată guvernul de „decizii haotice” și pierderea controlului asupra resurselor strategice.
„Indiferent când și cum va fi pace […], situația va duce la creșterea prețului petrolului într-un mod radical foarte curând. Când prețul petrolului crește, cresc prețurile și costurile la toate sectoarele. Șocul economiei în aceste situații va fi uriaș în câteva luni și va fi resimțit în mod special în Europa”, a mai susținut acesta.
Amintim că fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu a fost trimis în judecată alături de Horațiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi acuzaţi că ar fi comis infracţiuni grave pentru destabilizarea României.
În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în contextul hotărârii CCR din 6 decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale din România, în dimineaţa de 7 decembrie 2024, Călin Georgescu s-a întâlnit, la un complex de echitaţie din Ciolpani, judeţul Ilfov, ”în condiţii de clandestinitate”, cu mercenarul Horaţiu Potra. Potrivit anchetatorilor, că acesta acţiona în zone de conflict internaţional şi desfăşura acţiuni de recrutare şi instruire paramilitară şi l-a susţinut pe Georgescu şi în timpul campaniei electorale, dar şi anterior, în scopul pregătirii acesteia.
Procurorii au informat că, la întâlnirea de la Ciolpani, Georgescu şi Potra au discutat un plan conform căruia mercenarul şi persoane din anturajul său, cu pregătire militară, urmau să desfăşoare ”acţiuni violente cu caracter subversiv”, pentru a deturna manifestaţiile paşnice de la vremea respectivă.























































