Ce este steaua albastră de lângă Lună, vizibilă pe cer în această seară: este de 12.000 de ori mai strălucitoare decât Soarele
0Cerul nopții de 26 mai oferă un spectacol astronomic ușor de observat cu ochiul liber: Luna se va afla într-o conjuncție strânsă cu Spica, o stea masivă, una dintre cele mai strălucitoare stele ale constelației Fecioara, ușor de recunoscut prin lumina sa alb-albăstruie. Va oferi un tablou astronomic superb chiar înainte de apariția unei „Luni Albastre” rare, programată spre sfârșitul săptămânii.

Fenomenul este vizibil la apus, când Luna se află la aproximativ 83% iluminare și urcă pe cerul sudic la o înălțime de aproape 40 de grade deasupra orizontului. În acest moment, Spica apare în apropierea sa, ușor în stânga Lunii, formând un punct de reper spectaculos pe bolta cerească. Veți observa un punct luminos extrem de strălucitor, de un alb-albăstrui sclipitor, situat chiar în stânga Lunii. Nu este o planetă, ci Spica, una dintre cele mai luminoase stele vizibile de pe Pământ.
Deși pare o singură stea intens luminoasă, Spica este de fapt un sistem stelar dublu, format din două stele gigantice care se orbitează reciproc o dată la aproximativ patru zile.
Împreună, ele emit o lumină extrem de puternică, cu o strălucire cumulată estimată la peste 12.000 de ori mai mare decât cea a Soarelui, potrivit datelor astronomice citate frecvent în literatura de specialitate , scrie space.com. Spica se află la aproximativ 250 de ani-lumină distanță de Pământ, în timp ce Soarele e la 150 de milioane de kilometri.
În noaptea de 26 spre 27 mai, Luna pare să „alunece” lent pe bolta cerească, apropiindu-se vizual de Spica, însă fără a o acoperi complet. Cele două obiecte cerești vor apune împreună înspre vest în primele ore ale dimineții, continuând spectacolul astronomic început la apus.
Potrivit sursei citate, în următoarele zile, Luna își continuă traiectoria aparentă pe cer, deplasându-se spre alte repere importante. Astfel, la final de lună, aceasta se va apropia de Antares, o stea roșiatică din constelația Scorpionul, într-un alt moment spectaculos pentru pasionații de astronomie.
Evenimentul are loc în apropierea a ceea ce astronomii numesc „Lună albastră”, denumire populară pentru a doua Lună plină dintr-o lună calendaristică- un fenomen relativ rar, care apare o dată la câțiva ani.























































