Curtea de Apel: Euroins rămâne cu licența suspendată. Decizia ASF trebuie respectată
0Curtea de Apel a confirmat pentru a doua oară în câteva zile legalitatea deciziei pe care a luat-o ASF în cazul Euroins România, adică de retragere a autorizației asiguratorului, în ciuda contestației. Decizia nu e definitivă.
„Respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată. Cu recurs în zile de la comunicare, calea de atac urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti”, se arată în decizia instanţei.
„Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) ia act de hotărârea pronunțată astăzi, 27.04.2023, de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 2441/2/2023, prin care instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea Societății Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. de suspendare a Deciziei A.S.F. nr. 242/17.03.2023, prin care Autoritatea a dispus retragerea autorizației de funcționare a societății, constatarea stării de insolvență și promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia. Prin hotărârea pronunțată, la acest moment, instanța confirmă legalitatea și temeinicia măsurilor luate de A.S.F. prin decizia contestată”, explică ASF, într-un comunicat de presă.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis, în data de 17 martie 2023, să retragă autorizația de funcționare a Societății Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A., constatând indiciile stării de insolvență a companiei. Conform dispozițiilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012, A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.
Noi actori pe piață
Două companii – una privată și una de stat – se pregătesc să intre pe piața asigurărilor din România, după prăbușirea asigurătorului Euroins.
O companie privată urmează să intre, în vara acestui an, pe piaţa asigurărilor din România, a anunțat Valentin Ionescu, directorul general al Direcției Asigurări din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Potrivit acestuia, compania va avea ca scop vânzarea mai multor clase de asigurări precum RCA, CASCO, de sănătate şi de locuinţe.
Întrebat, în cadrul unei conferinţe, dacă CEC Bank a făcut o solicitare către ASF în vederea intrării pe piaţa asigurărilor, Ionescu a declarat: „În momentul de faţă avem o altă solicitare, care se află în a doua fază de autorizare, a unei companii private. Această companie a trecut de prima etapă, conform legislaţiei de autorizare, şi anume avizul de înfiinţare, şi acum, compania aduce documente pentru avizul de funcţionare. Estimăm undeva în iunie-iulie să le acordăm avizul de funcţionare. Această companie va vinde mai multe clase de asigurări, pe lângă asigurări RCA, va vinde asigurări CASCO, asigurări de sănătate şi asigurări de locuinţe”. Oficialul ASF a mai explicat că, pentru a avea un tarif cât mai rezonabil al poliţelor RCA, e nevoie de cât mai multe societăţi care să vândă acest produs de asigurare.
Surse avizate au declarat pentru „Adevărul” că ar fi vorba despre compania Eazy Asigurări, care îl are în spate pe antreprenorul Sacha Dragic, fondatorul Superbet.
Hop și CEC
Pe lângă asigurătorul privat, care este în a doua etapă a procesului de autorizare, se pare că și CEC ar încerca sa intre pe piața RCA. „În ceea ce privește discuția cu CEC, am avut întâlniri cu reprezentanții băncii, le-am spus ce documente să aducă. Suntem în etapa în care reprezentanții CEC trimit documente la autoritate, ținem legătura cu ei și sperăm să vedem și o companie de stat care să vândă RCA.”, a declarat Valentin Ionescu, directorul general în asigurări din ASF.
Surse avizate au declarat că, în principiu, intrarea pe piață a doi noi asigurători RCA este benefică. „Există un principiu de bază întâlnit în orice piață. Atunci când ai cerere ridicată, chiar obligatorie, pentru un anumit produs și foarte puțini furnizori ai acelui produs, prețul de vânzare va fi unul foarte ridicat. Fix asta se întâmplă acum în piață RCA, mai ales că există suspiciuni ridicate că vânzătorii existenți ai acestor produse au avut înțelegeri de preț. Faptul că doi jucători noi intră pe o piață foarte restrânsă ar trebui să conducă la o reducere de preț. Faptul că am putea avea o companie de asigurări de stat va îngreuna orice viitoare înțelegere de prețuri ale RCA, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Este însă esențial ca acea companie de stat să fie condusă de oameni integri și cu experiența în domeniu. În cazul în care partidele vor numi la această companie personaje sinistre, ca în cazul actualei conduceri a ASF, firma de CEC Asigurări nu va juca rolul pentru care va fi înființată și, cel mai probabil, va fi o altă entitate cu capital majoritar de stat eșuată”, au declarat surse din piața de profil.
Experții mai susțin că autorizarea companiilor noi de pe piață ar trebui făcută cu mare atenție, pentru a nu mai avea probleme legate de falimentele asigurătorilor. „Marea problema este că asupra noilor firme din străinătate care intră pe piață RCA din România planează mari suspiciuni cu privire la seriozitatea acestor companii. Aceste firme de asigurări provin de obicei din țări europene cu instituțîi de supraveghere slabe. De exemplu, în spatele uneia dintre companiile străine care intră pe piață RCA din România ar opera tot unul dintre acționarii City Insurance, prin interpuși. Iar ASF îi va autoriza”, au avertizat sursele din piață.