CSM, despre pragul valoric la abuzul în serviciu: „Vom exprima o poziţie oficială la momentul la care se va solicita avizul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma întâlnirii informale a plenului CSM, care a avut loc miercuri, Consiliul a stabilit să prezinte o poziţie oficială atunci când se va solicita avizul membrilor pentru proiectul de lege pentru modificarea codurilor penale.

„S-a convenit ca Plenul CSM să exprime o poziţie oficială la momentul la care se va solicita avizul CSM cu privire la proiectul de lege privind modificările ce trebuie aduse Codului penal pentru a pune de acord legislaţia penala cu deciziile Curţii Constituţionale", transmite CSM, potrivit Mediafax.ro

Exprimarea unei poziţii oficiale a CSM cu privire la pragul valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu a fost luată în discuţie şi în şedinţa de marţi, membrii Consiliului având poziţii diferite.

"Eu sunt nemulţumită de ceea ce s-a întâmplat la Ministerul Justiţiei. Trebuie să decidem un punct de vedere pentru CSM. Doamnul vicepreşedinte a declarat punctul său de vedere, diferit de cel al CSM. Mâine, după şedinţa disciplinară, ne vom întruni pentru a discuta despre pragul abuzului în servciu şi pentru a stabili un punct comun", a spus în şedinţa plenului Mariana Ghena.

"Să nu mă mai puneţi să răspund în faţa colegilor şi să nu mai vorbiţi în numele meu dacă nu am votat. Doamna Baltag a spus că reprezintă minoritatea, adica şapte judecători, şi că pragul trebuie să fie unul înalt", a spus judecătorul Bogdan Mateescu.

"Sigur că nu putem gândi altfel, acestea sunt deciziile CCR. Nu am spuns nimic despre o valoare a pragului", a replicat Gabriela Baltag, unul dintre reprezentanţii CSM prezenţi la dezbateri.
Al doilea membru care a participat luni la discuţii, Cristian Ban, a spus că nu a avansat sume, "ci numai criterii ale pragului".

"Confuzia nu foloseşte nimănui. În cadrul CSM am avut o singură dezbatere pe un proiect anterior, în aprilie. Nu am avut dezbatere pe propunerea Ministerului Justiţiei. Nu mai faceţi trimitere la opinia majoritară sau minoritară", a spus Lia Savonea.


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite