Criză de medicamente pentru diabet, la Vaslui
0Farmacia Ambulatoriului de Specialitate Vaslui primeşte, cu sincope, medicamentele necesare bolnavilor de diabet. Situaţia este cu atât mai dificilă cu cât aceasta este singura unitate din oraş
Farmacia Ambulatoriului de Specialitate Vaslui primeşte, cu sincope, medicamentele necesare bolnavilor de diabet. Situaţia este cu atât mai dificilă cu cât aceasta este singura unitate din oraş care eliberează acest tip de medicamente. şi în celelalte două unităţi farmaceutice din judeţ, de la Bârlad şi de la Huşi, lucrurile se prezintă la fel. Cele trei farmacii asigură, lunar, medicaţia pentru peste 6.000 de persoane. Criza de medicamente afectează, în primul rând, bolnavii din mediul rural, care sunt nevoiţi să piardă nu numai timp, ci şi bani, pentru a-şi plăti transportul până la oraş.























































