Crima din Sectorul 4. Fiica victimei și iubitul său au fost arestați preventiv
0Procurorii Parchetului București au pus sub acuzare un tânăr de 20 de ani pentru omor calificat și o minoră de 14 ani pentru instigare la omor, ambii fiind implicați în uciderea mamei fetei, al cărei cadavru a fost descoperit pe 16 octombrie pe un teren din Ilfov.

Update: Cei doi inculpați au fost arestați preventiv.
„La data de 17.10.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală față de un inculpat, un bărbat în vârstă de 20 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat (comis cu premeditare), și o inculpată - minoră în vârstă de 14 ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la omor calificat (comis cu premeditare)", a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul București printr-un comunicat.
În urma probelor descoperite, procurorii au reținut că, în noaptea de 25/26 septembrie 2025, în timp ce se afla împreună cu minora la locuința acesteia din București, sector 4, unde minora locuia împreună cu mama sa, băiatul de 20 de ani a atacat-o pe femeie, pe care a lovit-o cu mai multe obiecte, a sufocat-o cu o pernă și a înjunghiat-o în gât.
Cei doi suspecți erau într-o relație
Din probele cauzei a rezultat că inculpații aveau o relație cu care victima nu era de acord, astfel că inculpata minoră l-a determinat pe partenerul ei să îi ucidă mama. În acest scop, cei doi i-au administrat victimei somnifere într-un pahar cu suc, iar după ce victima le-a ingerat, inculpatul a acționat în modul expus mai sus. S-a mai stabilit că minora a fost cea care a pus la dispoziție cuțitul cu care inculpatul a înjunghiat victima, au mai transmis anchetatorii.
Potrivit sursei citate, cadavrul a rămas în locuință mai multe zile, timp în care inculpații au căutat un loc în care să abandoneze trupul victimei. Ulterior, cadavrul a fost introdus într-un sac din plastic și îngropat pe un teren din județul Ilfov, fiind descoperit de autorități în data de 16.10.2025, într-o avansată stare de putrefacție, și transportat la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București pentru efectuarea necropsiei.
Autoritățile au transmis totodată că cei doi inculpați au fost reținuți la data de 17 octombrie 2025 pentru o perioadă de 24 de ore. Procurorii urmează să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.
"Este de menționat că Serviciul Investigații Criminale Sector 4 a fost sesizat în legătură cu dispariția victimei în data de 13.10.2025, iar în cadrul demersurilor efectuate în dosarul de dispariție au fost obținute informații care au condus la găsirea cadavrului și la stabilirea situației de fapt", se mai arată în comunicat.
Minora a încercat să-i ducă în eroare pe polițiști
Fiica femeii ucise ar fi încercat să îi ducă pe polițiști pe piste greșite.
Recent, femeia le ceruse polițiștilor ajutorul când fiica ei a fost dată dispărută. Între timp, fata a apărut, însă, după câteva zile, mama a fost dată dispărută. Polițiștilor li s-a părut că ceva nu este în regulă și au deschis o anchetă.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri, care au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 4.
Autoritățile au făcut precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.