Trupul unei femei dispărute, găsit îngropat într-o pădure. Cum a încercat fiica minoră să-i ducă în eroare pe polițiști

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost găsit trupul femeii în vârstă de 58 de ani, din Capitală, pe care o rudă a dat-o dispărută. Cadavrul era îngropat într-o pădure. Fiica vitregă, minoră, ar fi printre suspecți. La fel și iubitul fetei.

Cadavrul a fost  găsit într-o pădure. FOTO arhivă Poliția Română
Cadavrul a fost găsit într-o pădure. FOTO arhivă Poliția Română

UPDATE 21.20 Cadavrul prezenta urme de înjunghiere

Trupul femeii ar fi fost găsit îngropat într-o pădure de la marginea Capitalei, în zona Pantelimon, spun surse din anchetă, potrivit Observator. 

Fiica femeii ar fi încercat să îi ducă pe polițiști pe piste greșite. Adolescenta și iubitul ei, cu șase ani mai mare, sunt audiați joi seara.

Recent, femeia le ceruse polițiștilor ajutorul când fiica ei a fost dată dispărută. Între timp, fata a apărut, însă, după câteva zile, mama a fost dată dispărută. Polițiștilor li s-a părut că ceva nu este în regulă și au deschis o anchetă.

Suspiciunile se îndreaptă către iubitul fetei care, potrivit polițiștilor, ar fi fost agresiv cu mama ei după o ceartă pe care ar fi pornit-o cu aceasta. Vecinii au povestit că au auzit zgomot din apartamentul respectiv și o rudă le-a spus polițiștilor că ar fi găsit-o pe fată în apartament făcând curățenie alături de mai mulți prieteni. 

Conform primelor informaţii, Alexandrina Stroe ar fi fost înjunghiată mortal în urmă cu câteva zile, potrivit Antena 3 CNN.

Știrea inițială

Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la dispariția unei femeii, referitor la care există suspiciuni că ar fi moartă. Fiica minoră a acesteia ar fi printre suspecți.

Dosarul a fost preluat de Parchet.

„Există suspiciunea că aceasta ar fi decedată. În prezent, cercetăm cazul, încercăm să stabilim locul unde s-ar putea afla cadavrul și verificăm mai multe piste. Vom reveni cu detalii pe măsură ce speța se clarifică”, a precizat Parchetul.

Un nepot al femeii a fost cel care a sesizat Poliția cu privire la faptul că persoana ar fi dispărut și nu mai poate fi contactată, după ce a ajuns la apartamentul femeii și a găsit în casa ei mai mulți persoane care făceau curățenie.

Familia se teme că femeia a fost ucisă.

În spațiul public a apărut informația că unul dintre suspecți ar fi fiica vitregă minoră a  persoanei dispărute, cu care aceasta locuia.

Zona adiacentă blocului în care locuia, aflat în Sectorul 4 al Capitalei (Berceni), este împânzită de polițiști.

„Din rațiuni tactice, nu putem confirma în acest moment diverse informații apărute deja în spațiul public”, a mai transmis Parchetul.

 Știre în curs de actualizare.

Amintim că, în urmă cu un an o femeie din București, dată dispărută, a fost găsită moartă pe un câmp.

Un caz asemănător s-a înregistrat în Dolj. O femeie în vârstă de 77 ani, dată dispărută de la domiciliul său din Băilești a fost găsită după câteva ore de căutări cu efective mărite, într-o fântână dezafectată de la marginea localității.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite