Exclusiv Conceptul cheie al Strategiei de Apărare, „o invenție românească insuficient definită". Specialist: „Domină psihoza războiului, nu psihologia apărării”

Conceptul cheie al Strategiei Naționale de Apărare a Țării – independența solidară - e o idee românească insuficient de bine definită, care nu preia din exemplul unor state model,  precum Polonia, spune generalul (r) Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO Bruxelles.

Strategia Națională de Apărare a Țării a fost prezentată de președintele Dan. FOTO: Inquam Photos

Conceptul-cheie al Strategiei Naționale de Apărare 2025–2030 - „independență solidară” - este definit ca un principiu strategic care îmbină suveranitatea României cu angajamentele și cooperarea loială față de aliați și parteneri.

Conform documentului și explicațiilor președintelui Nicușor Dan, România vrea să își urmărească „cu responsabilitate și maturitate propriile interese naționale” — adică să aibă capacitatea de a decide și acționa conform intereselor sale, nu doar sub influența altor actori. Simultan, România se manifestă „în deplină solidaritate” cu aliații săi — fiind un partener loial în NATO și UE și valorificând experiența și sprijinul pe care aceste alianțe i le oferă.

Strategia afirmă că aceste două dimensiuni („independență” și „solidaritate”) nu sunt contradictorii, ci se întăresc reciproc: independența României nu exclude loialitatea și solidaritatea cu partenerii este mai credibilă dacă România este un actor puternic și autonom.

În plus, această formulare răspunde unei maturizări a României: statul român a acumulat resurse economice și diplomatice, experiență în instituțiile de apărare și securitate, astfel încât poate să fie un actor robust, iar cooperarea cu alții nu este dintr-o poziție de subordonare.

De asemenea, conceptul reflectă relația cu cetățenii: documentul subliniază că românii trebuie să perceapă statul ca demn de a fi apărat — dacă instituțiile sunt corupte sau nedrepte, legătura de solidaritate ar putea slăbi.

Pe scurt, „independență solidară” este viziunea României de a fi un stat suveran, capabil să-și decidă propriul curs, dar responsabil și loial în cadrul comunității internaționale.

Generalul (r) dr. Virgil Bălăceanu, care a reprezentat România la Comandamentul NATO de la Bruxelles, președinte de onoare al AORR, a analizat pentru „Adevărul” cum a fost prezentat acest concept de „independență solidară”, unul pe care nu l-a întâlnit în strategiile altor țări.

„Independența solidară, o invenție românescă”

Adevărul: Strategia Națională de Apărare a Țării a fost depusă spre dezbatere publică zilele trecute. Ce credeți că se poate îmbunătăți sau perfecționa la aceasta?

Cred că în primul rând conceptul cheie al strategiei, acea independență solidară, trebuie să fie exprimat, scris pe înțelesul tuturor.

În definitiv am vorbi de principii ale doctrinei apărării teritoriale în contextul apărării colective. Pentru că noi vorbim de Strategia de apărare a țării, ca atare această independență solidară este un concept abstract. Nu este pe înțelesul tuturor, nici pe înțelesul celor avizați în domeniul securității, darămite a publicului larg. Ar trebui să fim mai expliciți din punctul acesta de vedere și să ne pronunțăm. De ce? Pentru că, pe de o parte, se amintește de independența solidară fără să fie definită. Este un concept atât de nou încât ar trebui definit.

Este nou și la nivel internațional? E o „invenție” românescă?

Da, da, n-am mai auzit ca alte state să aibă acest concept de independență solidară. Presupun că alte state vorbesc, cum aminteam, de apărare teritorială, de un concept, să-i spunem, al apărării totale și alte forme prin care efortul apărării să fie al societății, singur cu focalizare pe atribuțiile instituțiilor de forță, în primul rând a Ministerului Apărării. Dacă lucrul acesta s-ar întâmpla ar fi un pas înainte pentru că o doctrină apărării teritoriale în contextul apărării colective este un proces conceptual, legislativ și acțional extrem de complex. Am putea să plecăm și de la experiența altor state care sunt des citate.

Spre exemplu, Finlanda este des citată. Noi nu neapărat trebuie să mergem pe ideea serviciului militar obligatoriu, pentru că problematica apărării totale la finlandezi are o directă legătură cu serviciul militar obligatoriu. Putem să mergem pe exemplu polonezilor. Polonezii aplică cocenptul apărarii teritoriale. Polonezii, pe lângă comandamentele consacrate, forțe terestre, forțe aeriene, forțe navale, forțe de operații speciale, au un comandament și o categorie de sine stătătoare, forțe teritoriale. Aplică principii pe care le știm, pe bază de voluntariat, în domeniul apărării. Își propun pregătira a 400.000 de cetățeni. Pe bază de voluntariat se intră în rezerva voluntară și au peste 30.000 de rezerviști voluntari, vor să ajungă la 50.000. În fiecare voivodat au o brigadă teritorială, în Varșovia – două. Brigada lor teritorială din zona în care este locat grupul de luptă NATO Polonia, condus de Statele Unite, participă alături de grupul de luptă NATO la toate exercițiile.

Mai dau un exemplu care vine din vechime în cazul Poloniei. În strategia de securitate națională, așa o numeau ei, din 2014, după invazia Crimeei, precizau că forțele de operații speciale împreună cu forțele teritoriale trebuie să fie în măsură să desfășoare misiuni specifice. Ce tip de misiuni pot să desfășoare forțele de operații speciale înalt calificate, împreună cu forțele teritoriale care au o calificare minimă din punct de vedere militar, dar care sunt din zona respectivă, care își cunosc zona foarte bine? În mod sigur, e vorba de misiuni de gherilă, de insurgență. Iată că Polonia are niște pași făcuți din acest punct de vedere. De ce nu mergem pe un asemenea exemplu? Pentru mine întrebarea este retorică. Nici Strategia de apărare a țării care aduce acest concept cheie nu ne lămurește. Chiar dacă, spune strategia, experiența noastră este remarcabilă ca membru NATO și al Uniunii Europene și pe baza acestei experiențe putem să avem în anumite situații și acțiuni independente. Dar mai mult de atât nu se spune.

Și atunci conceptul cheie rămâne undeva în aer. El nu trebuie să rămână în aer.

Legat de conceptul acesta cheie, „independența solidară”, nu poate să însemne pur și simplu să însemne nevoia de a rezista singuri până ajung forțele de ajutor ale NATO?

În esență, un asemenea concept despre care spuneți nu poate fi altul decât conceptul „apărării teritoriale” care spune: am o apărare teritorială bine pusă la punct, astfel încât să pot rezista cu forțele proprii de apărare, în forțele de apărare includem de exemplu și forțele Ministerului de Interne în totalitate, structurile operative ale SRI-ului etc - care ar trebui integrate într-un concept comun.

Conceptul de apărare teritorială în esență spune „am capacitatea și am capabilitățile de a apăra teritoriul țării mele cu propriile resurse, cel puțin într-o primă etapă sau în situații de incertitudini și decizii eronate geopolitice, că nu le pot spune altcumva acum. Și am spus apărarea teritorială în contextul apărării colective. Nu o exclud. Dar pun bază pe apărarea teritoriala care înseamnă în esență pregătirea economiei, a teritoriului și a populației pentru apărare.

Se vorbește în Strategie de pregătirea populației, a economiei și teritoriului pentru apărare, dar fără să se expliciteze prea mult și fără o conexiune cu acest concept cheie „independența solidară.”

„Nu e o strategie de apărare, e un mini-proiect de țară”

În ultima Strategie de apărare a țării, ce concept cheie era în centru?

Cealaltă strategie a expirat anul trecut. Noi, un an de zile, nu am avut o Strategie de apărare a țării. A fost o chestiune care a fost trecută cu vederea. Acum avem o Strategie de apărare a țării, are plusuri față de vechea strategie care era tot de apărare a țării, pentru că acolo am fost ezitanți în a spune cine este principalul posibil adversar, de unde vine principala amenințare. Spuneam „unii actori statali” și așa mai departe. Acum transpare din strategie că amenințarea principală vine dinspre Federația Rusă. Are o dezvoltare bună strategia cu privire la direcțiile de revitalizare și consolidare a industriei de apărare. Vorbește despre neajunsuri și direcții de acțiune în privința protecției civile, dar din păcate pe componenta de apărare, pe componenta forțe pentru apărare, pe componenta legată de noi concepții, doctrine de apărare, pe componenta legată de dezvoltarea structurii de forțe, ca și direcție politică, nu apare nimic.

În mod normal, Strategia de apărare a țării trebuia să fie bazată pe analiza strategică a apărării. Nu știm dacă Statul Major al Apărării a înaintat analiza strategica a apărării, care are o parte publică și o parte clasificată, secretă. Și dacă în analiza strategică a apărării, ținând seama de amenințări, perspectiva acestor amenințări, se consideră că este necesar ca efectivele armatei României să crească de la 90.000, cifra pe care am luat-o în considerare, chiar dacă la ora actuală suntem sub această cifră, la 120.000 sau la 150.000, strategia de apărare a țării trebuia să spună necesitatea ca pe termen mediu sau lung structura de forțe armatei României să cunoască o creștere, o consolidare fără să dea detaliile tehnice pe care ar trebui să le aducă după aceea Carta albă a guvernului și strategia militară.

Asemenea direcționări nu apar pentru că, repet, capitolul apărare este trecut la „și altele”. Eu cred că nu neapărat un analist, nu neaparat un politolog, nu neapărat un jurnalist de investigații, dacă notează referirile directe la problema apărării, fără să ia în considerare referirile la industria de apărare, nu poate să noteze mai mult de o pagină. Sigur că industria de apărare este inclusă în pregătirea economiei, este substanța pregătirii economiei pentru apărare, dar la pregătirea populației nu se vorbește. Nu se vorbește, de, iau un exemplu, modalitatea de educație a tinerei generații prin pregătirea premilitară voluntară. Este prevedere veche în legea de pregătire a populației pentru apărare și se consemnează ca amendament în noua lege a pregătirii populației pentru apărare, un sprijin consistent din partea Ministerului Apărării, cu gratuitate de cazare, de hrănire, de instruire, de asistență medicală, dar strategia de apărare a țării nu vorbește despre o asemenea componentă, pentru că nici nu suntem pregătiți să aplicăm o asemenea prevedere, fiind supuși încă psihozei războiului și nu psihologiei apărării.

„Teama de a amplifica psihoza războiului” 

Ce alte observații aveți vis-a-vis de Strategie?

Tot în strategie se vorbește extrem de puțin despre Apărare. Este extrem de puțin dezvoltat acest capitol din Strategie, practic nu este o strategie de apărare a țării, este o strategie de securitate a cetățeanului și a societății, este mai degrabă un program politic al președintelui sub forma unui mini-proiect de țară pentru că altfel Apărarea și-ar găsi locul cuvenit. Apărarea este exprimată în câteva aliniate care nu ocupă mai mult de o pagină. Și exprimarea aici suferă. Scrie la articolul 89 din capitolul 4.2, la aliniatul legat de apărare, ordine publică, securitatea națională că sunt trei direcții pentru apărare: consolidarea capacității de apărare pentru îndeplinirea îndatoririlor constituționale și, mai departe, pentru protejarea valorilor și interesului național, inclusiv prin dezvoltarea industriei naționale de apărare. Ce înseamnă această consolidare a capacității de apărare pentru îndeplinirea îndatoririlor constituționale? Care sunt aceste datorii? Bănuiesc că s-a vrut să se scrie, dar din teama de a amplifica psihoza războiului atât de prezentă în România, autorii nu au scris „consolidarea capacității de apărare pentru îndeplinirea îndatoririi constituționale a fiecărui cetățean de apărare a patriei. Bănuiesc că la așa ceva se referă. Dar n-au scris ca să nu se plece de la ideea că este o strategie care pregătește România să intre în război.