Strategia Națională de Apărare a Țării (SNAT) 2025–2030 - Între ambiția conceptuală a viziunii și realitatea dificultăților operaționale
0Strategia Națională de Apărare introduce conceptul de independență solidară. Criticile arată ambiguitatea termenului, lipsa unui plan operațional și un decalaj între ambiții și capacitățile reale. Reușita strategiei necesită claritate, planuri de acțiune detaliate și focalizare pe domeniile critice.
În conformitate cu Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea CSAT, art. 4, alin. (2): „Președintele României, în termen de cel mult 6 luni de la învestire, supune Parlamentului, spre aprobare, Strategia Națională de Apărare a Țării, elaborată în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării”.
Din această perspectivă, Președintele are ca termen de înaintare a proiectului de strategie către Parlament data de 26 noiembrie 2025. Discuțiile din cadrul NATO Industry Forum de la București 5-6 noiembrie, la care a participat inclusiv Secretarul General NATO- Mark Rutte, au fost un bun prilej de confirmare a intențiilor strategice ale României.
Introducerea în dezbaterea publică a Strategiei Naționale de Apărare a Țării (SNAT) pentru perioada 2025–2030 a generat o discuție amplă și necesară despre viitorul securității României. Documentul, care se dorește a fi un ghid comprehensiv pentru apărare și securitate, este structurat în jurul conceptului de „independență solidară”.
Acesta îmbină două dimensiuni fundamentale: consolidarea autonomiei decizionale a statului și a capacității sale interne, cu menținerea unui angajament extern responsabil față de alianțele și parteneriatele strategice - „capacitatea strategică a unui stat de a-și exercita autonomia decizională prin consolidarea propriilor instituții, resurse și capabilități, în timp ce rămâne angajat și activ în sistemele de cooperare și securitate colectivă din care face parte”
În ciuda intenției lăudabile, analizele critice evidențiază o serie de probleme structurale care riscă să compromită eficacitatea strategiei: ambiguitate conceptuală, lipsă de concretețe operațională, dispersare tematică și un decalaj semnificativ între ambiții și capacități reale.
Ambiguitatea conceptuală - Independența solidară - un termen cu multe interpretări
Conceptul de „independență solidară” este punctul central al strategiei, destinat să ofere o nouă direcție politicii de apărare.
În mod oficial, el semnifică dorința României de a-și consolida suveranitatea și capacitățile interne, rămânând în același timp un partener loial și activ în cadrul NATO și al UE. Însă, așa cum remarcă mai mulți experți, această formulare este prea vagă pentru a ghida acțiuni concrete.
Lipsa unui corespondent clar al termenului în doctrina NATO sau a UE creează multiple impedimente: dificultăți de integrare în jargonul strategic al alianțelor, probleme de traducere și, nu în ultimul rând, un risc crescut ca acesta să fie subiectul unor interpretări politizate sau contraproductive pe scena internațională
Mai mult, el nu răspunde la întrebări esențiale: față de cine dorește România să fie independentă? În ce condiții ar alege să acționeze unilateral, invocând interesul național în defavoarea poziției aliaților? Lipsa unor precizări doctrinare expune strategia la interpretări contradictorii și o face vulnerabilă la suspiciuni din partea partenerilor.
Lipsa de concretețe operațională de la viziune la acțiune
Una dintre cele mai frecvente critici aduse strategiei se referă la absența unui plan clar de implementare. Documentul enumeră o multitudine de direcții de acțiune, de la modernizarea forțelor armate până la reforma administrativă și dezvoltarea tehnologică, dar nu oferă niciun detaliu privind resursele, calendarul sau indicatorii de performanță.
De exemplu, este menționat un obiectiv de creștere a cheltuielilor de apărare la 5% din PIB până în 2035, dar nu se precizează cum vor fi alocate aceste resurse sau care sunt etapele intermediare până în 2030. Fără o traiectorie clară, acest obiectiv rămâne o simplă aspirație.
În același timp, propunerile privind dezvoltarea unor capabilități critice, cum ar fi dronele de atac sau sistemele de luptă electronică, nu sunt însoțite de planuri de achiziție, de programe de cercetare-dezvoltare sau de parteneriate industriale concrete.
Dispersarea tematică, o strategie prea largă pentru a fi eficientă
SNAT 2025–2030 adoptă o abordare extrem de largă a securității naționale, extinzându-se asupra unui spectru imens de domenii: economic, social, educațional, de mediu, energetic și demografic.
Deși este admisibil să consideri securitatea într-o manieră holistică, includerea excesivă de domenii diluează focalizarea strategică și face documentul greu de operat, conferindu-i acestuia imaginea unei abordări ”All Inclusive”.
Criticii subliniază că, în loc să se concentreze pe capabilitățile militare esențiale și pe protecția infrastructurii critice, strategia abordează probleme generice, cum ar fi calitatea educației sau declinul demografic, fără a explica cum acestea se leagă direct de apărare în următorii cinci ani. Această „supraîncărcare” tematică transformă SNAT mai mult într-un document de politică publică generală decât într-o strategie de apărare cu adevărat operabilă.
Decalajul periculos ambiție versus realitate
Strategia își propune să poziționeze România ca „principală putere în Sud-Estul Europei”, o ambiție care, deși legitimă, nu este susținută de o analiză realistă a capacităților actuale. Armata Română se confruntă încă cu deficite semnificative: un număr insuficient de brigăzi operaționale, lipsa unor sisteme moderne de luptă cu rază lungă, o industrie de apărare subdezvoltată și o infrastructură logistică precară.
De asemenea, vulnerabilitățile interne - corupția, ineficiența administrativă, infrastructura critică neprotejată - nu sunt abordate cu măsuri clare și prioritare. Prin urmare, există un risc real ca aspirațiile strategiei să rămână doar pe hârtie, dacă nu sunt susținute de investiții masive și de reforme structurale profunde.
Legitimitatea Democratică și Calea de Urmat
Deși Strategia este supusă dezbaterii publice, un fapt demn de apreciat, legitimitatea democratică a unui astfel de document nu se rezumă la faza de consultare. Aceasta trebuie susținută ulterior prin monitorizare, consultare serioasă și transparență în implementare. Fără aceste elemente, documentul riscă să rămână doar la stadiul de discurs politic.
Mesajul extern între predictibilitate și confuzie
În relația cu partenerii internaționali, SNAT trebuie să transmită un mesaj coerent și de încredere. Conceptul de „independență solidară”, însă, poate fi interpretat divergent.
Pe de o parte, aliații pot percepe accentul pe independență ca o tentativă de distanțare sau o repoziționare strategică ambiguă.
Pe de altă parte, dacă nu este urmat de acțiuni concrete, mesajul de solidaritate poate fi privit ca lipsit de substanță.
Această dualitate poate submina una dintre funcțiile cheie ale unei strategii de apărare, oferirea de predictibilitate partenerilor și adversarilor deopotrivă.
Recomandări pentru o strategie viabilă
Strategia Națională de Apărare a Țării 2025–2030 este o încercare lăudabilă de a articula, într-un singur concept, dilema strategică a României: cum să fie suficient de puternică pentru a decide singură, dar și suficient de conectată pentru a nu fi singură. Pentru ca SNAT 2025–2030 să devină un instrument eficient, este necesară revizuirea și clarificarea acesteia în mai multe direcții:
Clarificarea doctrinară: Conceptul de „independență solidară” trebuie definit precis, cu exemple concrete care să ilustreze cum se aplică în practică. Este esențial să se specifice ce înseamnă independență în contextul alianțelor și care sunt limitele solidarității, ce înseamnă independența față de adversari versus dependențele critice și formele concrete de solidaritate cu NATO/UE.
Operaționalizarea prin planuri concrete: Strategia trebuie completată cu planuri de acțiune detaliate, cu bugete clare, responsabilități instituționale precise și indicatori de performanță măsurabili. Fiecare obiectiv major trebuie descompus în etape realizabile pe termen scurt și mediu. Transformarea strategiei în acțiune ar necesita, de exemplu, adoptarea unor măsuri concrete, precum inițierea de parteneriate strategice public-privat, implementarea de mecanisme de finanțare dedicate inovației industriale (EDF, PNRR) și crearea unui Consorțiu Național care să reunească companii, universități și institute de cercetare sub coordonarea Ministerului.
Faptul că Strategia nu detaliază astfel de planuri structurale arată o lipsă de operaționalizare a dimensiunii economice a apărării. Este timpul adoptării unor decizii clare privind mecanismele de subordonare economică.
Ministerul Economiei asigură bunăstarea în timp ce Ministerul Apărării asigură securitatea iar strategia trebuie să stabilească prioritățile și leadershipul structural.
Focalizarea pe domeniile critice
Este necesară o prioritizare a domeniilor cu impact direct asupra apărării: capacitatea militară, industria de apărare, infrastructura critică, securitatea cibernetică și reziliența societală. Problemele secundare ar trebui tratate în documente separate.
Alinierea ambițiilor cu resursele: Strategia trebuie să recunoască în mod realist capacitățile actuale și să propună o traiectorie credibilă de dezvoltare, sprijinită de angajamente bugetare ferme, în special legat de Industria Națională de Apărare raportată la decalajul tehnologic. Deși Strategia Națională de Apărare recunoaște rolul esențial al industriei de apărare, al tehnologiilor frontieră și al economiei ca „factori cheie”, documentul nu oferă un plan clar și coerent pentru dezvoltarea acestor capabilități naționale.
Vulnerabilitățile interne sunt mari, incluzând o performanță redusă în cercetare-dezvoltare (R&D) și o infrastructură critică neprotejată. Pentru a transforma „Independența Solidară” într-o realitate, este imperativă o bază industrială capabilă să susțină un efort consistent și să reducă dependența de achizițiile externe. Analiștii semnalează o lipsă notabilă de detalii privind integrarea industriei naționale în ciclul de achiziții și lipsa de sincronizare a planurilor de contractare cu bugete alocate.
Mai mult, pe segmente de importanță vitală, Strategia eșuează în a oferi o viziune operațională: un exemplu concret este faptul că MApN nu are o strategie de folosire a dronelor FPV și a celor kamikaze cu rază lungă”, capabilități care și-au dovedit decisiv rolul în conflictele contemporane.
Comunicare coerentă externă: Mesajul către parteneri trebuie să fie unitar și lipsit de ambiguitate, subliniind că independența este un pilon al solidarității, nu o alternativă a acesteia.
Fără aceste corecții, viziunea unei Românii „principala putere din Sud-Estul Europei” riscă să rămână o retorică grandioasă, lipsită de credibilitate și de greutate strategică.
Concluzie
Strategia Națională de Apărare 2025–2030 reprezintă un pas important în dezbaterea securității României, aducând în discuție necesitatea unei viziuni integrate. Poate că ar fi fost mai oportun să existe două strategii distincte – una dedicată apărării și securității militare, și o alta focalizată pe securitatea economică și socială – pentru a evita ca documentul să devină excesiv de „polivalent”.
Conceptul de „independență solidară” are potențialul de a reconcilia două nevoi strategice, întărirea internă și cooperarea externă. Cu toate acestea, acest potențial rămâne nevalorificat atâta timp cât strategia este caracterizată de ambiguitate, lipsă de concretețe și supra extindere tematică.
Pentru a evita soarta unui document care „nu te face să te simți mai bine apărat” – cum remarca unul dintre critici, este imperios să se treacă de la viziune la acțiune. O strategie nu se măsoară prin frumusețea cuvintelor, ci prin capacitatea ei de a genera schimbări reale.
Stă în putința și datoria noastră să contribuim cu propuneri pentru viziune și acțiune. În acest sens, dezbaterea publică deschisă este o oportunitate esențială de a transforma SNAT într-un instrument viu, care să ofere României nu doar direcție, ci și putere de execuție.
De cele mai multe ori decidenții politici uită de cei care întreaga viață au slujit sub drapel, au trăit războiul real în teatrele de operațiuni, au întâlnit culturi diferite și ne pot împărtăși mai concret imaginea globală, care nu se vede din birourile cucerite de birocrație unde stau ascunse grupurile de lucru.
„Cum să plătim pentru război? Ei bine, cu ce altceva decât cu efort, cu sacrificiu și cu sudori? Dacă am tăia de la arte, de la învățământ și de la cultură, atunci, chiar dacă am câștiga războiul, ce fel de victorie am obține?” a spus Churchill în mai 1940, în fața Cabinetului său de război, tocmai când Marea Britanie se confrunta cu una dintre cele mai mari crize din istoria sa.
DESPRE ASTA ESTE VORBA CÂND FACEM STRATEGII !
Importantă este imaginea viitorului și moștenirea pe care o lăsăm generațiilor nenăscute, pentru care identitatea nu va fi un lux, ci fundamentul unei societăți pentru care noi merită să luptăm și, în ultimă instanță, chiar și să ne dăm viața.
Se încarcă comentariile...
