Sistemul medical în 2026, linia subțire dintre reformă și improvizație. „De fiecare dată noi stingem focul“
0După un an care a pus sistemul medical românesc sub o presiune continuă – bugete insuficiente, disfuncționalități administrative și crize de încredere generate de tragedii medicale –, 2026 este așteptat ca momentul în care reformele anunțate trebuie să se vadă concret. Nu în documente strategice și declarații publice, ci în funcționarea de zi cu zi a spitalelor, cabinetelor și programelor naționale.
Prima mare miză rămâne finanțarea. După presiunile majore asupra bugetului CNAS din 2025 și acumularea de arierate, intenția anunțată de a regândi mecanismele de plată și de a reduce dezechilibrele dintre costurile reale și tarifele decontate devine o necesitate, nu o opțiune. Cu un nivel al finanțării situat în jurul a 6% din PIB în 2025, România rămâne sub media Uniunii Europene, estimată la 8-9%. Pentru 2026, ținta avansată depășește 6,5% din PIB, ceea ce ar însemna un buget de aproximativ 80-85 de miliarde de lei, din care o parte semnificativă ar trebui să acopere arieratele acumulate.
Pentru pacienți, însă, cifrele devin relevante doar atunci când lipsurile dispar din spitale. Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), vorbește fără ocolișuri despre această realitate: „Cu siguranță mi-aș dori să fie o finanțare corectă a sistemului de sănătate și să nu mai stăm în fiecare an – ori pe la sfârșitul anului, ori pe la începutul anului – să auzim că spitalele nu mai au bani pentru programe de medicamente, că nu mai au bani pentru ser fiziologic sau nu reușesc să achiziționeze seringi. Sper să nu mai aud și să nu mai văd pacienți care ajung la spital și, din păcate, ajung degeaba la spital, că nu li se pot oferi servicii medicale din diverse motive, fie că nu sunt medici, fie că nu e aparatură, fie că cineva doarme în gardă, fie că ambulanța n-a ajuns în timp, lucruri care ar trebui să nu se mai întâmple“.
Infrastructura digitală și la firul ierbii
O a doua probă majoră a anului 2026 este digitalizarea. După funcționarea deficitară a Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate în 2025, Ministerul Sănătății și CNAS au anunțat accelerarea implementării dosarului electronic al pacientului, interoperabilitatea sistemelor și extinderea programărilor online. Miza nu mai este lansarea unor platforme, ci funcționarea lor reală, fără blocaje care să afecteze direct pacienții și personalul medical. La acest capitol intră și telemedicina, care ar trebui să devină un segment dezvoltat în 2026, obiectivul fiind ca în special populația din mediul rural care în prezent are acces redus la servicii medicale să beneficieze de consultații la distanță. Medicina de familie ar urma să fie mai bine susținută, inclusiv prin acordarea de stimulente pentru acoperirea zonelor deficitare.
În paralel, investițiile în infrastructură rămân sub lupa publică. Spitalele regionale din Iași, Cluj și Craiova, care cumulează peste 2.000 de paturi, ar trebui să intre într-o fază vizibilă de execuție în 2026, după întârzieri repetate. Alături de proiectele finanțate prin PNRR, ele reprezintă un test al capacității administrative a statului, dar și un risc real de pierdere a fondurilor europene, dacă termenele nu sunt respectate.
De asemenea, programele de screening lansate sau extinse în 2025 ar urma să fie și acestea consolidate în 2026, cu o mai bună finanțare și o implicare mai mare a medicilor de familie. Succesul acestor programe va depinde însă de capacitatea de a asigura continuitatea și accesul real, nu doar cadrul legislativ. Pacientul de rând se va uita la sistem evaluând dacă-i oferă mai multă siguranță, acces mai rapid la servicii și o constanță a celor de mai sus. Tot o problemă arzătoare este și prevenția, amintită constant în 2025, care are ținte clare, fiind vorba de milioane de persoane de investigat în programele de screening al cancerelor (cancer de col uterin, cancer de sân, cancer colorectal), dar și screening pentru bolile cardiovasculare și diabet. Și în domeniul vaccinării ar trebui să vedem progrese, urmărindu-se creșterea substanțială a ratelor de vaccinare la principalele vaccinuri din programele naționale.
Duetul stat-privat
Pe fondul tragediilor medicale din 2025, relația dintre sistemul public și cel privat devine un alt subiect central. Discuția se mută de la concurență la reglementare, standarde uniforme de siguranță și responsabilitate. Radu Gănescu pledează pentru complementaritate, nu pentru o ruptură artificială între cele două sisteme: „Eu cred că ar trebui să fie servicii complementare. Întotdeauna va fi nevoie de sistemul privat pe diverse motive. Un sistem privat, în primul rând, dacă oferă condiții mai bune, poate investi în aparatură, poate pregăti personal, poate oferi servicii de calitate. Avem exemple de sistem privat care funcționează în România de ani de zile: programul de dializă. 90% dintre pacienți sunt tratați în sistem privat. E un program național, se decontează de către Casa Națională de Sănătate acel serviciu. Majoritatea centrelor sunt private și au reușit să țină acest sistem în funcție pentru că ei au avut posibilitatea să investească. Statul niciodată n-ar fi putut să investească cât să acopere nevoia tuturor pacienților“.
În același timp, există servicii care rămân, în mod structural, responsabilitatea statului. „Sunt servicii pe care numai publicul poate să le ofere. De ce? Pentru că sunt cu costuri foarte mari. De multe ori sunt pacienți care n-au asigurare, sunt într-un accident de mașină, sau pur și simplu sunt lucruri complicate și e clar că numai sistemul public poate să rezolve astfel de lucruri“, punctează Gănescu pentru „Weekend Adevărul“.
Zona gri apare însă în practicile de zi cu zi, mai ales în ceea ce privește migrația medicilor între public și privat: „Sunt medici care transferă pacientul de la public la privat și nu știu dacă e un lucru bun. Sunt medici care, de exemplu, nu mai vor să lucreze în spitalul public, lucrează numai în privat pentru că au alte condiții, probabil salarizare mai bună, și sunt medici care, din păcate – și aici e o mare problemă –, la ora 8.00, 9.00, 10.00 pleacă de la spitalul public, se duc la spitalul privat și au același program ca și în spitalul public, adică în loc să fie acolo unde este angajat, din păcate nu-l găsești“. Astfel, criza de personal rămâne o vulnerabilitate structurală, iar eficiența măsurilor anunțate va fi judecată în 2026 nu după strategii, ci după capacitatea reală a spitalelor de a funcționa fără suprasolicitare cronică.
Acțiune în situație de criză
Un alt capitol esențial pentru previzibilitate este implementarea registrelor de pacienți, amânată de decenii: „Atunci când vei avea registre, vei avea datele în timp real: numărul de pacienți, costurile pe care le ai în sistemul de sănătate pe diverse programe naționale și vei putea să monitorizezi mult mai bine. Eventual, vei putea să monitorizezi inclusiv faptul că un anumit pacient care a fost diagnosticat și e sub tratament și vine mereu la spital. De ce vine el mereu la spital, ce se întâmplă? Nu e tratat bine, are recăderi, de ce are recăderi?“. În lipsa acestor instrumente, sistemul continuă să reacționeze la crize, nu să le prevină. „De fiecare dată noi stingem focul“, sintetizează Gănescu.
În final, miza anului 2026 este și recâștigarea încrederii pacienților, grav afectată în 2025. Aici, comunicarea apare drept veriga cea mai slabă: „De fapt, cred că aici e cea mai mare problemă în sistemul de sănătate: comunicarea problematică. Și când mă refer la comunicare, mă refer la toate nivelurile, dar mai ales la cea medic-pacient. De multe ori e problematic că pacientul nu înțelege ce spune medicul sau medicul n-are timp să vorbească cu el, nu explică toate riscurile, toate fațetele problemei“.
Pentru pacientul de rând, așteptările de la 2026 sunt clare: mai multă siguranță, acces mai rapid și continuitate. Dacă nu, va fi încă un an în care sistemul funcționează pe avarie. Dincolo de procente și de promisiuni, acolo se va vedea dacă reformele chiar au produs efecte.
Se încarcă comentariile...
