Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României de peste 60 de milioane de euro pentru sectorul transportului rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României cu o valoare de 60,7 milioane de euro pentru sprijinirea întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia.

„Prin această schemă de ajutoare cu o valoare de 60,7 milioane EUR, România va sprijini sectorul transportului rutier, care este grav afectat de creşterea preţurilor combustibililor pe fundalul crizei geopolitice actuale şi al sancţiunilor adoptate ca răspuns la aceasta. Această schemă este o măsură importantă, menită să atenueze impactul economic al războiului purtat de Putin împotriva Ucrainei. Continuăm să ne afirmăm sprijinul faţă de Ucraina şi de poporul său şi, în acelaşi timp, continuăm să colaborăm îndeaproape cu statele membre pentru a ne asigura că măsurile naţionale de sprijin pot fi puse în aplicare în timp util, în mod coordonat şi eficace şi că sunt protejate, totodată, condiţiile de concurenţă echitabile pe piaţa unică”, a declarat vicepreşedinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenţei.

România a notificat Comisiei o schemă de ajutoare cu o valoare de 60,7 milioane EUR (300 milioane RON) pentru sprijinirea întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia.

Scpul schemei este de a oferi sprijin sub formă de lichidităţi întreprinderilor afectate de creşterea preţurilor combustibililor pe fundalul crizei geopolitice actuale şi al sancţiunilor care au fost adoptate ca răspuns la aceasta, asigurând în acelaşi timp circulaţia neîntreruptă a mărfurilor şi a persoanelor pe cale rutieră.

Potrivit Comisiei Europene, măsura va fi accesibilă pentru toate întreprinderi, indiferent de mărime, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane, care deţin o licenţă comunitară valabilă şi care sunt afectate de criza actuală.

În cadrul schemei, beneficiarii vor avea dreptul să primească ajutoare sub formă de granturi directe ce vor avea o valoare limitată.

Comisia a constatat că schema de ajutoare a României îndeplineşte condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. În special, ajutorul:

(i) nu va depăşi 400 000 EUR per întreprindere şi

(ii) se va acorda până la 31 decembrie 2022.

Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Schema a fost aprobată ca parte a Cadrului temporar de criză privind ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022, în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene („TFUE”), în care se recunoaşte faptul că economia UE se confruntă cu perturbări grave

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite