Cinci persoane, reținute într-un dosar de pornografie infantilă. Percheziții în patru județe și 47 de dispozitive ridicate
Cinci persoane au fost reținute într-un dosar în care sunt cercetate pentru pornografie infantilă, după ce anchetatorii susțin că acestea ar fi accesat și procurat materiale pornografice cu minori prin intermediul unor grupuri de pe o platformă de mesagerie.

Ancheta este desfășurată de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu structuri specializate din București, Craiova, Galați și Olt, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Structura Centrală.
Potrivit anchetatorilor, activitatea celor cinci persoane ar fi avut loc până în septembrie 2025. Acestea ar fi folosit sisteme informatice pentru a se alătura unor grupuri de pe o platformă de mesagerie, unde ar fi accesat și procurat materiale în care apăreau minori în ipostaze sexuale explicite.
„Din actele de urmărire penală a rezultat că, până în luna septembrie 2025, prin intermediul unor sisteme informatice, persoanele ar fi aderat la diverse grupuri, create pe o platformă de mesagerie, unde ar fi accesat şi ar fi procurat materiale pornografice, în care ar fi apărut minori, în ipostaze sexuale explicite”, au transmis reprezentanții IPJ Galați.
Percheziții în Galați, Dolj, Ilfov și Olt
În cadrul anchetei au fost efectuate cinci percheziții domiciliare în județele Galați, Dolj, Ilfov și Olt. În urma verificărilor, oamenii legii au ridicat 47 de dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă care urmează să fie analizate.
Procurorii DIICOT au dispus, la 1 septembrie 2026, reținerea celor cinci persoane.
Miercuri, 2 septembrie, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă a celor cinci suspecți.
Acțiunea anchetatorilor a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comise faptele.




















































