Cinci persoane, între care doi copii au murit într-un accident în Mureş
0
Cinci persoane, între care doi copii, au murit, iar o alta a fost grav rănită într-un accident petrecut marţi dimineaţă, pe DN 13, între localităţile mureşene Chendu şi Ţicmandru, după ce douã maşini s-au ciocnit frontal în urma unei depăşiri neregulamentare.
Circulaţia în zonă a fost blocată mai bine de o oră, pentru a permite descarcerarea victimelor de către echipele de intervenţie.
Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Mureş, Lucian Archiudean, accidentul s-a produs în jurul orei 7.20, pe Drumul Naţional 13, după ce o femeie, de 40 de ani, aflată la volanul unui autoturism Seat Ibiza a intrat neregulamentar în depăşire şi a lovit frontal un autoturism de teren.
Toate cele cinci persoane, între care doi copii, aflate în autoturismul Seat Ibiza au murit în urma accidentului, iar şoferul maşinii de teren a suferit contuzii toracice, fiind transportat la spital la Târgu Mureş, a mai spus Lucian Archiudean.