Celula morţii din Penitenciarul Timişoara, deschisă, ieri, publicului

Celula foştilor condamnaţi la moarte din anii '50, din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Timişoara, a fost deschisă publicului în ziua Sfinţilor 40 de Mucenici. Aici revin, de

Celula foştilor condamnaţi la moarte din anii '50, din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Timişoara, a fost deschisă publicului în ziua Sfinţilor 40 de Mucenici. Aici revin, de obicei, supravieţuitorii dramelor din vremea comunismului.La propunerea unei foste deţinute politic, Ileana Silveanu, directorul penitenciarului, Ioan Băla, a decis, în anul 2003, ca celula cu numărul 2 să fie transformată în muzeu. În celulă au fost amplasate două manechine în zeghe şi o placă memorială pe care sunt înscrise numele celor 18 condamnaţi la moarte şi executaţi, dar şi numele călăilor. Ileana Silveanu a declarat că aici erau aduşi doar deţinuţii care urmau să fie executaţi. Printre cei care şi-au petrecut ultima noapte în celula 2 au fost şi 12 studenţi medicinişti arestaţi în 1952 pentru "organizarea şi participarea la manifestări ostile la adresa regimului". Aceasta era cea mai spaţioasă celulă în care puteau fi înghesuiţi până la 16-18 condamnaţi.
Cei care urmau să fie executaţi erau "privilegiaţi", în sensul că li se dădea o porţie dublă de mâncare şi erau scoşi la aer încătuşaţi la mâini şi la picioare, în curtea puşcăriei, dimineaţa, la răsăritul soarelui, timp de 15 minute. După acest program, reveneau în celula umedă în care erau obligaţi să stea doar în picioare, iar noaptea dormeau pe rogojini puse direct pe ciment. În ziua execuţiei, condamnaţii erau îmbarcaţi în dube şi transportaţi la periferia oraşului, în Pădurea Verde, unde erau puşi cu spatele la plutonul de execuţie şi legaţi la ochi. Deşi mulţi condamnaţi cereau, ca ultimă dorinţă, să-şi vadă familia sau preotul, aceste doleanţe nu le erau îndeplinite.