Ce sărbătorim la 1 Decembrie: „După Basarabia, după Bucovina, mai lipsea o piatră din cele mai scumpe: Ardealul“

Începând cu anul 1990, România serbează aniversarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 ca zi naţională. În 1918, Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat rezoluţia Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

Ziua în care România a devenit întreagă Arhivă Adevărul

Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România a încheiat procesul de făurire a statului naţional unitar român, proces început la 24 ianuarie 1859, prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, continuat prin Unirea Dobrogei la 14 noiembrie 1878, a Basarabiei în 27 martie 1918 şi a Bucovinei în 28 noiembrie 1918, sub Regele Ferdinand.

Cei peste 100.000 de participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia au aprobat cu aclamaţii entuziaste hotărârea de unire necondiţionată şi pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. Rezoluţia votată a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare.

În aceeaşi zi, Regele Ferdinand şi Regina Maria au intrat în Bucureşti, după doi ani petrecuţi în refugiu, la Iaşi. 

„După Basarabia, după Bucovina, mai lipsea o piatră din cele mai scumpe: Ardealul“

La 1/14 decembrie 1918, delegaţia Marelui Sfat Naţional, alcătuită din episcopii Miron Cristea, Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiş şi Caius Brediceanu, a prezentat guvernului şi suveranului actul unirii Transilvaniei cu România. Regele Ferdinand a subliniat, în discursul său: „Ne-aţi adus nu numai dorul împlinit al câtorva milioane de suflete, ne-aţi adus inimile lor, şi în primirea plină de dragoste frăţească ce aţi găsit-o la noi, aţi putut simţi pulsul ţării mume ce bate în acelaşi ritm cu al vostru. După Basarabia, după Bucovina, mai lipsea o piatră din cele mai scumpe: Ardealul cu ţinuturile din Ungaria locuite de români. Astăzi ne-aţi adus şi această ultimă piatră a clădirii, care încoronează marea operă de Unire. Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile sunt puternice, bazate pe principii democratice ce sunt o chezăşie pentru dezvoltarea firească a unei vieţi sănătoase, ele sunt alimentate de credinţa nestrămutată a unui şir de generaţii, de apostoli ai idealului naţional, ele sunt sfinţite prin sângele vitejilor mei ostaşi care au luptat şi au murit pentru Unire“.

Regele Ferdinand a emis la 11/24 decembrie 1918 Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu România şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei. La 29 decembrie 1920, Parlamentul a votat legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România.

Când a sărbătorit România Ziua Națională

Între anii 1866-1947, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită la data de 10 Mai, dată care are o triplă semnificaţie. La 10 mai 1866, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen sosea la Bucureşti şi depunea, în faţa Parlamentului, jurământul de credinţă, fiind proclamat Domnitor al României, sub numele de Carol I. La aceeaşi dată, în 1877, Carol I promulga Legea pentru desfiinţarea tributului către Înalta Poartă, în urma proclamării Independenţei de Stat a României care avusese loc la 9 mai 1877, în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaţilor. La 10 mai 1881, era proclamat Regatul României.

După abdicarea, în urma presiunilor regimului comunist, la 30 decembrie 1947 şi plecarea din ţară, în ianuarie 1948, a regelui Mihai I (1927-1930; 1940-1947), Ziua Naţională a României a fost sărbătorită între 1948 şi 1989 la data de 23 august. La această dată, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România ieşea din alianţa cu Puterile Axei (Germania, Italia şi Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor (Franţa, URSS, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii) şi declara război Germaniei naziste şi Ungariei horthyste.

În 1990, Parlamentul României a hotărât prin Legea nr. 10 din 31 iulie, proclamarea zilei de 1 Decembrie ca Zi Naţională a României.

Steagul României Arhivă Adevărul

Cum au trăit dobrogenii Marea Unire

La 1 Decembrie 1918, anul Marii Uniri, Dobrogea doar ce scăpase de sub ocupaţia trupelor bulgaro-germane. După bătălia de la Turtucaia, din 1916, unde Armata Română a suferit o mare înfrângere, trupele bulgaro-germane au atacat Dobrogea, care a rămas sub ocupaţie străină până în decembrie 1918. Prefecţii care se refugiaseră la Brăila au revenit acasă, chiar de 1 decembrie. Situaţia era dramatică.

Cărturarul Constantin Brătescu consemna trist: „Când ne-am pornit în toamna anului 1918 din pământul de rezistenţă eroică al Moldovei iarăşi către ţărmurile Mării Negre, spre a ne regăsi căminurile părăsite noi ştiam mai înainte că vom afla multă jale şi pustiu în frumoasa noastră provincie dobrogeană. Dar realitatea a întrecut cu mult aşteptările noastre. Stâlpii uriaşi ai podului de peste Borcea, lipsiţi de cununa lor dantelată, de oţel, peste care alergau din largile câmpii ale ţării spre valurile Mării şi avuţia şi sufletul românesc, mărturiseau acolo, ca un simbol dureros, ruptura vremelnică a Dobrogei de trupul patriei-mame“.

După trecerea fluviului, dezastrul lăsat de trupele de ocupaţie au făcut ca sufletul său să plângă cu lacrimi de ură: „Oraşele noastre nu mai erau oraşele însufleţite şi pline de zvonul vieţii de odinioară, ci ne priveau ca nişte hârci uscate cu ochii scoşi, din zidurile ruinate, din ferestrele şi uşile oarbe, din fierăriile răsucite de dogoarea focului, din murdăria vremii aşternută peste ele. Satele noastre nu mai erau satele mulţămite şi fremătând de hărnicia zilelor de lucru şi de bucuria zilelor de sărbătoare; ci multe din ele, cele mai multe, stau aproape pustii, ca nişte cimitire învechite, cu albele şi curatele căsuţe dărâmate, ele care erau căminuri fericite de veterani, colonii de albine neobosite, puternice şi întinse cămine de vechi dobrogeni cu grai romanic“. Populaţia a suferit, dar a supravieţuit. Femeile au fost violate, roadele câmpului au fost furate, iar simbolurile religioase, culturale şi regalele au fost pângărite de către trupele de ocupaţie.

Totuşi, Dobrogea a fost prezentă, prin reprezentanţii ei, la înfăptuirea visului de veacuri al românilor, aşa cum putem citi în ziarul „Neamul românesc” din 28 decembrie 1918. În articolul de fond publicat pe prima pagină era notat faptul că, în cadrul evenimentelor organizate la Iaşi, în ziua de 7 decembrie 1918, participă un reprezentant al Dobrogei (în persoana lui D. Ciupercescu) în cinstea Sărbătorilor Marii Uniri. Aceeaşi opinie are și istoricul  Lavinia Dumitraşcu, care susţine că: ,,delegatul populaţiei Dobrogei aduce salutul nostru frăţesc împlinirii vremii de astăzi” şi declară că „Noi, dobrogenii, privim cu bucurie şi veselie acest ceas ce ne-a fost dat să-l trăim, ca să vedem după atâtea jertfe şi secole de aşteptare unirea tuturor românilor”.