Ce este drogul Cristal, cel consumat de adolescentele din Uricani înainte să se sinucidă

0
Publicat:

Extrem de ieftin, dar și de nociv, drogul Cristal – care a fost consumat inclusiv de tinerele din Uricani care s-au sinucis aruncându-se împreună de la 20 de metri înălțime – dă un ridicat grad de dependență chiar de la prima doză.

Locul în care s-au sinucis fetele
Locul în care s-au sinucis fetele

Specialist în adicții, psihologul clinician Mihai Copăceanu susține că în ultimele luni Cristalul a devenit în România un drog foarte atractiv, foarte consumat și deosebit de periculos. „Dacă până în prezent tinerii erau încântați și dornici de a consuma canabis pentru o stare de relaxare, Cristalul prin efectele mult mai rapide și mult mai puternice asupra sistemului nervos central devine un drog foarte consumat. Ceea ce a determinat și o evoluție a traficului de droguri. Înțelegem mecanismul psihologic și atractivitatea adolescenților față de acest nou drog. Adolescenții se confruntă cu o varietate de emoții negative aproape zilnic, de la tristețe la furie, frustrare, teamă, experimentează stres și drogul acesta răspunde pe moment nevoii de reglare emoțională. Mai mult, are un caracter social, el fiind consumat în cadrul grupului de prieteni. În plus, se poate procura oriunde în țară, în mediul urban sau în mediul rural. Traficanții de droguri profită la maximum de orice noutate în consumul de droguri și distribuie cantități uriașe de droguri. Dacă analizăm informările săptămânale ale Poliției cu privire la capturile de droguri, observăm că majoritatea au în centru drogul numit Cristal. Mai știm despre adolescenți că reprezintă acea categorie de vârstă care nu deține foarte multe resurse financiare, fie că sunt elevi de gimnaziu sau de liceu, iar acest aspect este iarăși speculat de către traficanți, oferind un preț mai mic pentru o substanță despre a cărei compoziție se cunoaște foarte puțin”, susține expertul.

Poate conține inclusiv detergent

Mihai Copăceanu mai susține că periculozitatea drogului Cristal este dată de compoziția, dar și de faptul că are un foarte ridicat grad de a da dependență, chiar și după prima doză. „Drogul accelerează ritmul cardiac, crește tensiunea arterială, deteriorează vasele de sânge din creier, ceea ce poate duce la accident vascular cerebral. Supradozele pot provoca hipertermie (temperatura corporală crescută), convulsii și moarte. Din punct de vedere psihologic, consumatorii pot avea episoade de comportament violent, paranoia, anxietate, confuzie și insomnie. Mulți sunt aduși de poliție la psihiatrie pe fondul simptomele psihotice. Potrivit Institutului Național pentru Abuzul de Droguri (NIDA), studiile imagistice ale creierului asupra persoanelor care au folosit Cristal o lungă perioadă de timp sugerează că activitatea sistemului dopaminergic se modifică în așa fel încât poate compromite grav învățarea verbală și abilitățile motorii ale unei persoane. Tot pe termen lung, structura și funcția creierului sunt afectate, mai precis zone ale creierului legate de emoție și memorie, precum și structurile asociate cu judecata. În practica clinică, medicii și psihologii văd un număr ridicat de adresări atât din partea băieților, cât și a fetelor”, spune psihologul.

Mihai Copăceanu a mai subliniat că autoritățile americane au atras atenția că în acest drog, deși aparent poate să conțină substanțe din categoria metamfetaminelor, s-au identificat și alte tipuri de substanțe „precum cele care se găsesc în produsele de uz casnic, cum ar fi baterii, soluții de curățare a băilor, îngrășăminte, produse de îndepărtare a lacului de unghii sau diluant pentru vopsea”.

Sinuciderea

Reamintim că Alexandra și Georgiana, ambele în vârstă de 15 ani, s-au aruncat pe 8 decembrie de la 20 de metri înălțime, de pe turnul dezafectat al minei din Lupeni. Fetele au fost găsite fără viaţă, cu faţa spre cer, semn că ele s-ar fi putut arunca cu spatele spre pământ. Pe clădirea de pe care s-au aruncat au fost găsite telefoanele lor, gecile şi un pachet de ţigări.

Una dintre ele era elevă în clasa a noua la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Vulcan şi cealaltă era elevă la Liceul Tehnologic „Retezat” din Uricani. Cu o seară înainte, una dintre ele a sunat la poliţie să reclame un scandal monstru în familie, spun surse din anchetă, arată observatornews.ro. Cearta ar fi pornit tocmai de la comportamentul adolescentei: părinţii îi reproşau că lipseşte mereu de acasă şi că a deprins obiceiuri periculoase din cauza anturajului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite