Carmen Iohannis, soţia preşedintelui, i-a anunţat pe procurori că nu se poate prezenta la audieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, le-a transmis procurorilor de la Parchetul General, prin fax, că nu se poate prezenta joi la audieri. Motivul invocat de Carmen Iohannis e vizita pe care o efectuează alături de soţul ei în Marea Britanie, arată surse judiciare.

Potrivit Agerpres, Carmen Iohannis ar urma să fie audiată într-o altă zi. Procurorii de la Parchetul General au citat-o pe Carmen Iohannis, soţia preşedintelui, la audieri în dosarul deschis ca urmare a plângerii depuse de Lumea Justiţiei referitor la casele familiei din Sibiu. 

Dosarul a fost deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) ca urmare a unei plângeri depuse Lumea Justiţiei împotriva notarului din Sibiu, Radu Gabriel Bucşă, şi a soţilor Carmen şi Klaus Iohannis. 

Sesizarea a fost depusă în legătură cu manoperele prin care cuplul prezidenţial a intrat, începând cu 1999, în posesia a două imobile în centrul Sibiului. Imobilele aparţineau statului român şi erau administrate de Primăria Sibiului, care a fost condusă în perioada iulie 2000 – noiembrie 2014 de Klaus Iohannis. 

De pe urma exploatării unui imobil, soţii Iohannis au obţinut 320.000 euro, până când instanţele braşovene le-au anulat atât actul de vânzare-cumpărare declarându-i cumpărători care nu pot invocă buna-credinţă, precum şi actele de moştenire care au stat la baza preluării imobilului din patrimoniul statului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite