Carmen Dan: Oare a fost ordin sau o simplă iniţiativă ca un singur bărbat să o lovească în cap de vreo 20 de ori pe femeia jandarm?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a vorbit în comisia de apărare din Parlament, unde este audiată în legătură cu intervenţia în forţă a jandarmilor la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, despre femeia jandarm lovită cu pumnii de unii protestatari violenţi, întrebându-se dacă a fost ordin sau o simplă iniţiativă ca acest lucru să se întâmple.

În replică la declaraţiile ministrului Afacerilor Interne, deputatul PMP Robert Turcescu a întrebat dacă oamenii paşnici, care aveau chiar şi mâinile ridicate în faţa jandarmilor, meritau loviţi de aceştia. Audierile din comisia de apărare continuă fără jurnalişti, cărora li s-a cerut să părăsească sala pe motiv că vor fi prezentate informaţii cu caracter clasificat.

"A fost ordin, domnule deputat, sau o iniţiativă pumnii pe care i-a încasat Ştefania?”, a întrebat Carmen Dan în timpul audierii în Comisia de apărare din camera Deputaţilor, adresându-se deputatului PMP Robert Turcescu.

Acesta a intervenit: "Acolo am şi eu mai multe întrebări, pentru că Jandarmeria a anunţat că starea domnişoarei respective este critică realmente şi o ţară întreagă a rămas şocată. Ne uitam îngroziţi. Am aflat după aceea că situaţia doamnei repective nu era atât de dramatică aşa cum fusese prezentată de către colegii dumneavoastră de la Jandarmerie”.

Ministrul de Interne a repetat întrebarea, dacă a fost ordin sau o iniţiativă ca femeia jandarm să fie lovită în cap "de vreo 20 de ori”.

În replică, Robert Turcescu a întrebat-o pe Carmen Dan dacă oamenii care protestau paşnic în Piaţa Victoriei şi chiar au ţinut mâinile ridicat în semn de capitulare pentru a le arăta forţelor de ordine că nu au intenţii violente, ar fi trebuit loviţi dejandarmi.

"Întrebarea asta o am şi eu, dacă omul acela cu mâinile ridicate să fie lovit de jandarmi de vreo 20 de ori”, a spus Turcescu.

Audierile din comisia de apărare continuă fără jurnalişti, cărora li s-a cerut să părăsească sala pe motiv că vor fi prezentate informaţii cu caracter clasificat.

"Vreau să protestez categoric. Cred că opinia publică din România are dreptul să afle prin intermediul presei răspunsul la întrebări. Cred că este de acord şi doamna ministru să răspundă la întrebări evitând acele zone sensibile. Suntem într-o perioadă în care opinia publică are nevoie de lămuriri. Nu puteţi face în acest moment, decât comiţând o gravă eroare, evacuarea presei din sală. (...) Vă rog să încercaţi să menţineţi acest spirit de transparenţă. Este necesar să rămână presa", a spus Robert Turcescu.

În replică, preşedintele comisiei, Dorel Căprar, a susţinut că în acest mod este respectat regulamentul Camerei Deputaţilor şi regimul informaţiilor clasificate.

La rândul său, ministrul Carmen Dan a spus: "Dacă domnii deputaţi îşi asumă, pot dezvolta dânşii ulterior la presă ceea ce s-a întâmplat. Dar este asumarea dânşilor. Putem să discutăm orice este cuprins în acest raport. Dacă facem procedura, îl studiaţi, vă fundamentaţi o poziţie sau putem să discutăm, aşa cum am făcut până acum, tot încercând să evităm anumite subiecte. Eu am crezut că sunt în faţa unei comisii care are voinţa de a avea amănunte concrete, tehnice, procedurale". 

Incidente extrem de violente au avut loc în 10 august la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, la care au luat parte zeci de mii de oameni.

Înainte de miezul nopţii, jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei, gonind oamenii, deşi mii de persoane protestau în continuare. Doi jandarmi, între care o femeie, au fost prinşi la un moment dat de un grup de persoane violente, care au început să îi lovească. Cei doi jandarmi au fost scoşi de un grup de manifestanţi paşnici, care au făcut scut uman în jurul celor doi şi i-au escortat până la un grup de jandarmi, care nu au intervenit pentru a-şi salva colegii.

Reprezentanţii Jandarmeriei au susţinut că intervenţia de la miting a fost pe deplin justificată şi că dispozitivele au fost dimensionate în raport cu violenţele, fiind "eminamente defensive", iar acţiunile au fost reactive. La rândul său, ministrul Carmen Dan spunea că intervenţia Jandarmeriei a fost una legitimă, de restabilire a ordinii publice, justificată de provocările huliganilor.

Peste 400 de persoane au fost rănite, iar Parchetul General face o anchetă cu privire la modul de intervenţie a Jandarmeriei. Numărul persoanelor care au depus plângeri în dosarul violenţelor de la protest ajunsese luni la 351.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite