Cap al lumii interlope reţinut de poliţişti

Alen Moisin împreună cu alţi doi membri ai lumii interlope, Florin Vrâncianu şi Valentin Teslaru, au fost prezentaţi, ieri, Tribunalului Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
În timp ce interlopii se aflau în sala de judecată, lui Moisin i-a expirat ordonanţa de reţinere emisă pentru 24 de ore. Acesta a
ieşit din sala de şedinţă şi a aşteptat pronunţarea instanţei în curtea instituţiei. Tribunalul a hotărât reţinerea celor trei pentru 20 de zile.
Moisin a fost ridicat de poliţişti în noaptea de miercuri spre joi. Bărbatul este acuzat de asociere la grup organizat privind infracţiuni informatice. Anchetatorii spun că interlopul cerea taxe de protecţie de la un grup de persoane care era specializat în metoda de fraudare pe internet denumită phishing. 16 membri ai reţelei au fost reţinuţi la începutul lunii iunie, însă anchetatorii au indicii că grupul este mult mai mare.




















































