Video Bolojan: Blocul din Rahova va trebui, cel mai probabil, demolat. Două persoane grav rănite vor fi transferate în străinătate
0Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că blocul afectat de explozia din cartierul Rahova nu va mai putea fi reabilitat și va trebui demolat, potrivit primelor estimări ale Inspecției de Stat în Construcții.

„Din păcate am avut în această dimineață această tragedie și îmi exprimă compasiunea pentru familiile, celor decedați, pentru cei răniți, pentru toți locuitorii acelui bloc pentru că le-a fost dată peste cap, practic, viața de această explozie. Înțeleg că sunt trei decedați și sunt încă doi într-o stare destul de gravă. Iar doi, din păcate, sunt cu arsuri destul de serioase și mi-a comunicat ministrul Sănătății că au convenit să fie transferați în străinătate. Celelalte cazuri sunt într-o stare stabilă, dar, din păcate, această tragedie clar a generat acest număr de victime și afectarea structurii de rezistență a blocului”, a declarat Ilie Bolojan la Radio România Actualități.
Trei persoane și-au pierdut viața, iar altele două sunt în stare gravă, cu arsuri severe. Potrivit acestuia, cei doi pacienți vor fi transferați în străinătate pentru tratament de specialitate, în urma deciziei luate de Ministerul Sănătății.
„Celelalte cazuri sunt într-o stare stabilă, dar, din păcate, această tragedie a generat nu doar victime, ci și afectarea structurii de rezistență a blocului”, a adăugat premierul.
În urma evaluărilor preliminare efectuate de Inspecția de Stat în Construcții, imobilul cu opt etaje din Calea Rahovei are structura grav compromisă, fiind considerat cu risc major de prăbușire.
„Din primele estimări ale Inspecției de Stat în Construcții, foarte probabil acest bloc nu va mai putea fi reabilitat și va trebui demolat”, a precizat Ilie Bolojan.
O explozie puternică a avut loc, vineri dimineață, într-un bloc aflat lângă Liceul Bolintineanu, pe Calea Rahovei. Deflagrația a distrus două etaje ale imobilului. Până acum salvatorii au anunțat că trei persoane au murit, iar alte patru sunt în stare gravă. Mai mulți răniți au fost transportați la spital.
Guvernul va acorda ajutoare de urgență și sprijin pentru sinistrați
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va acționa rapid pentru a sprijini victimele exploziei din Rahova, oferind ajutoare de urgență în următoarele zile, dar și sprijin pe termen mediu și lung pentru persoanele afectate.
„Conform procedurilor noastre, vom acorda atât ajutoare de urgență, cât și sprijin pentru cei care sunt sinistrați. Nu pot spune acum niște sume, pentru că m-aș hazarda. În orice caz, va fi un ajutor de urgență imediat în aceste zile, pe care îl dăm împreună cu autoritățile locale. Apoi, după evaluarea situației, după ce vom vedea câți sunt asigurați, câți nu sunt asigurați, vor fi acordate ajutoarele de bază”, a declarat premierul Ilie Bolojan la Radio România Actualități.