Bărbatul care a pretins că este o adolescentă populară pe internet și a determinat fete de 8-12 ani să-i trimită imagini în ipostaze intime
0Un bărbat a creat conturi online fals,e în care a pretins că este o adolescentă urmărită de foarte mulți copii pe reţelele sociale, și a determinat mai multe fete, cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, să-i trimită imagini în ipostaze sexuale explicite.

Ulterior, individul, în vârstă de 36 de ani, le-a şantajat cu publicarea materialelor pentru a le determina să-i trimită şi alte imagini, transmit procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara. Bărbatul a fost arestat miercuri, 5 februarie, fiind acuzat de pornografie infantilă şi şantaj.
„A rezultat că, în perioada august 2024 – februarie 2025 inculpatul, prin utilizarea unor conturi create pe rețele de socializare, în care se prezenta sub o identitate falsă, respectiv o adolescentă cunoscută și urmărită preponderent de către minore în mediul online, a determinat mai multe victime, cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, să producă și să îi trimită materiale de tip imagine și video în care sunt înfățișate în ipostaze sexuale explicite”, transmite DIICOT.
De asemenea, pentru a-i convinge pe copii că persoana cu care vorbesc este o minoră și pentru a-i determina să producă și să-i trimită materiale pornografice, bărbatul le-a distribuit acestora fișiere foto și video în care erau prezentate alte minore, având un comportament sexual explicit.
„După ce a intrat în posesia materialelor pornografice solicitate, inculpatul le-a cerut victimelor minore să-i mai trimită și altele de același fel sub amenințarea că în caz contrar le va distribui în mediul online pe cele primite”, mai transmit procurorii.
În urma perchezițiilor efectuate pe raza județului Botoșani, a fost identificat și ridicat telefonul mobil al inculpatului, precum și alte mijloace de probă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus miercuri arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.