Aviz favorabil pentru înființarea unui agenții care va activa în cadrul Cancelariei primului-ministru
0Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților a acordat aviz favorabil pentru un proiect de lege esențial inițiat de Guvernul României, potrivit deputatului Alexandru Rogobete.

„Încrederea ne face bine! Astăzi (31 martie n.r.), Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților a acordat aviz favorabil pentru un proiect de lege esențial inițiat de Guvernul României! Acesta vizează înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor, un organism ce va activa în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”, a precizat, pe Facebook, Alexandru Rogobete, președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.
Deputatul PSD de Prahova afirmă că noua instituție va prelua atribuțiile Agenției Naționale Antidrog.
„Va asigura o strategie mai coerentă și eficientă pentru combaterea consumului de droguri și a altor forme de adicție. Se vor înființa centre de sănătate mintală și centre pentru prevenirea adicțiilor, care vor oferi sprijin real pentru persoanele afectate și pentru familiile acestora. Noua agenție va coordona și elabora politici publice axate pe prevenție, intervenție și recuperare”, mai spune acesta.
Deputatul explică importanța acestui proiect de lege: „Consumul de droguri este o problemă majoră de sănătate publică, iar prevenția trebuie să fie o prioritate! O abordare integrată și bine coordonată va permite o mai bună monitorizare a fenomenului și măsuri mai eficiente în sprijinul celor vulnerabili. Sprijinul oferit prin centrele de sănătate mintală va contribui la reducerea stigmatizării și la creșterea accesului la tratamente specializate”.