O șansă în plus pentru bolnavii de cancer din România. Au fost finalizate cele 12 centre de radioterapie, de la spitalele din țară
0În România au fost amenajate 12 centre de radioterapie, cu peste 50 de milioane de euro, realizate prin fonduri de la Banca Mondială. Pe 31 ianuarie a fost inaugurat și ultimul dintre acestea, la Spitalul Municipal Ploiești, anunță Alexandru Rogobete, președinte al comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților.

Alexandru Rogobete, președintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, a anunțat, astăzi 31 ianuarie 2025, finalizarea ultimului din cele 12 centre de radioterapie amenajate cu fonduri de la Banca Mondială, în spitalele din România. Pe lângă aceste centre de radioterapie care efectiv fac ca bolnavii de cancer să nu mai fie purtați de la o unitate sanitară la alta, Ministerul de Resort a investit și în dotarea cu aparatură oncologică diferite secții ale unităților medicale din țară.
„Pacienții cu afecțiuni oncologice au nevoie de un sistem de suport”
Ideea deschiderii de centre de radioterapie în cât mai multe spitale din România s-a născut în anul 2022. Și asta în condițiile în care numărul bolnavilor de cancer a crescut în ultimii ani iar diagnosticarea și tratamentul precoce reprezintă o șansă la viață. Până la deschiderea celor 12 centre de radioterapie, pacienții de la spitalele județene erau de multe ori nevoiți să bată drumul până în orașele-centre universitare, dotate cu acest tip de aparatură. Asta însemna și timp dar și resurse pierdute pentru pacienții oncologici. În perioada 2022-2025 au fost amenajate cele 12 centre de radioterapie la Spitale din Constanța, Galați, Baia Mare.
Ultimul dintre acestea a fost dat în folosință, astăzi, la Spitalul Municipal din Ploiești, anunță Rogobete. „Pacienții cu afecțiuni oncologice au nevoie de un sistem de suport care, alături de tratament eficient, să le ofere speranță. Echipamentele medicale sunt foarte importante, dar vorbim despre dezvoltarea unui mediu optim pentru tratament, de spații moderne, de personal instruit”, a precizat deputatul PSD Alexandru Rogobete. Numai proiectul de la Ploiești a presupus o investiție de 20 de milioane de lei. În cadrul centrului, pacienții vor beneficia de tratamente performante, aplicate prin cele două acceleratoare liniare de nivel 1, dar și de terapii avansate. Centrul dispune și de o stație de planificare a tratamentului, sisteme de verficare a planurile terapeutice dar și dozimetre avansate.
Peste 12 milioane de euro pentru echipamente de screening
Totodată, pe lângă aceste centre, în perioada 2022-2024, adaugă deputatul Rogobete, ministerul de resort a investit în dotarea spitalelor din țară cu echipamente oncologice performante. Mai ales acolo unde incidența cazurilor este mare, iar echipamentele erau învechite sau lipseau. Este vorba despre echipamente de tipul unităților mobile, laboratoare de citologie, elecrtrochirurgie, colonoscopie, mamografe, dar și despre dotarea laboratoarelor de la peste 47 de spitale.
Toate pentru a accelera procesul de prevenție și depistare precoce, esențiale în supraviețuirea și tratarea pacienților oncologici. „Combaterea cancerului are nevoie de o abordare robustă. De aceea, concomitent cu construcția celor 12 centre de radioterapie, cu dotarea aferentă, Ministerul Sănătății a investit alte 12 milioane de euro în 47 de unități medicale pe care le-a dotat cu echipamente pentru screening. Prevenția este crucială în combaterea afecțiunilor oncologice, unde bineînțeles că tratamentul timpuriu crește exponențial șansele de reușită pentru pacienți”, spune Alexandru Rogobete