Exclusiv Avioane Rafale la Constanța și secrete din sateliții francezi - Analiza profesorului Corneliu Bjola despre oferta Franței: „Ne pot lovi în câteva minute”
0România poate obține din partea Franței mai mult decât o „umbrelă nucleară”, explică, profesorul Corneliu Bjola, de la Universitatea Oxford. Într-o analiză pentru „Adevărul”, politologul arată beneficiile reale care ar fi obținute, inclusiv accederea într-un nucleu decizional mai integrat al UE, dar și avioane franceze Rafale și acces la sateliții militari ai Parisului.
O eventuală aderare a României la inițiativa franceză a „descurajării europene” nu ar dăuna cu nimic relației noastre strategice privilegiate cu SUA, consideră profesorul Corneliu Bjola, de la Universitatea Oxford. Politologul român care conduce Oxford Digital Diplomacy Research Group explică, în analiza sa pentru „Adevărul”, care ar fi beneficiile pentru România și de ce ar fi util să intrăm în acest cerc restrâns de state reunite sub „umbrela nucleară” franceză.
„Inițiativa nucleară a președintelui Emmanuel Macron, lansată săptămâna trecută, oferă Europei un al doilea strat de descurajare în fața intimidării ruse, fără a înlocui garanțiile americane. Pentru România, participarea la aceste discuții reprezintă o oportunitate strategică rară, dar una care necesită pregătire serioasă, coerență de poziție și o comunicare publică responsabilă”, spune Corneliu Bjola.
Temeri false legate de „supărarea” americanilor
Expertul a comentat și temerile că România ar putea pierde bunăvoința Statelor Unite ale Americii, dacă ar decide să alăture grupului de state care beneficiază de „umbrela nucleară” franceză. Este o falsă problemă, susține profesorul român.
„Într-adevăr, cea mai frecventă teamă legată de inițiativa franceză este că aceasta ar putea deteriora relația privilegiată a României cu Statele Unite. Este o îngrijorare legitimă, dar care pornește de la o falsă dilemă, ca și cum participarea la discuțiile europene despre descurajare ar echivala cu o alegere între Washington și Paris. Realitatea este mai nuanțată. Umbrela nucleară americană rămâne coloana vertebrală a descurajării extinse pentru România și pentru întregul flanc estic. Statele Unite dețin aproximativ 3.700 de focoase operaționale, o triadă nucleară completă și singurele arme nucleare tactice desfășurate în prezent pe teritoriul european, bombele B61, staționate în Belgia, Germania, Italia, Olanda și Turcia. Franța, cu aproximativ 290 de focoase exclusiv strategice, nu poate și nici nu urmărește să substituie acest arsenal”, mai spune Bjola.
În același timp, inițiativa Hexagonului nu este menită să înlocuiască scutul nuclear american și nici să țină Rusia la respect de una singură. De fapt, mutarea Parisului are legătură cu Tratatul INF, adică mai exact cu eliminarea acestuia în urmă cu mai mulți ani.
„Inițiativa franceză nu este concepută pentru a descuraja Rusia de una singură. Această funcție rămâne în mod clar în responsabilitatea NATO și a Statelor Unite. Ea răspunde însă unui gol strategic specific, creat după dispariția Tratatului INF în 2019, care a eliminat cadrul juridic ce limita rachetele cu rază medie de acțiune. Rusia a profitat rapid de această situație. Desfășurarea sistemelor Iskander în Kaliningrad și anunțul din 2023 privind amplasarea de arme nucleare tactice în Belarus au modificat semnificativ ecuația de securitate pe flancul estic. Aceste rachete pot atinge Polonia, statele baltice și România în câteva minute, fără ca NATO să dispună în prezent de un răspuns tactic comparabil pe aceeași rază geografică, așa cum existau, de exemplu, rachetele Pershing II în anii ’80. În contextul suplimentar al incertitudinilor legate de angajamentul american în plan convențional, statele europene au nevoie de un „hedge strategic”, o plasă suplimentară de siguranță care să reducă percepția de vulnerabilitate. Tocmai aceasta este funcția inițiativei franceze: nu să înlocuiască garanția americană, ci să completeze capacitățile de descurajare ale NATO”, dă asigurări Bjola.
Exemplul polonezilor
El dă și exemplul Poloniei, stat care, se știe bine, are relații privilegiate cu Washingtonul. Acest lucru nu a oprit Polonia să adere la „grupul celor opt”
„Participarea României la discuțiile din grupul celor opt state (Germania, Polonia, U.K., Olanda, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca) nu ar trebui așadar interpretată ca un semnal anti-american. Dimpotrivă. Polonia, probabil cel mai ferm susținător al prezenței militare americane în Europa de Est, a semnat în mai 2025 un tratat bilateral de apărare cu Franța și participă activ la exercițiile de „descurajare avansată”. Modelul polonez demonstrează că cele două angajamente sunt complementare, nu concurente”, punctează Bjola.
Poziția optimă a României față de inițiativa nucleară franceză ar putea fi rezumată într-o formulă simplă: da dialogului și cooperării, dar nu angajamentelor unilaterale care ar putea fi interpretate drept o decuplare de NATO și de Statele Unite, mai spune el.
Ce ar trebui să facem
„Această formulă de principiu trebuie însă tradusă în pași concreți. România a fost invitată să participe la discuțiile grupului celor opt state, dar până în prezent nu a oferit un răspuns formal. O anumită prudență este de înțeles, însă o ezitare prelungită riscă să devină costisitoare. Președintele României ar trebui să constituie rapid un task-group de experți care să elaboreze o poziție de negociere coerentă. Acest grup ar trebui să răspundă la câteva întrebări esențiale: ce solicită România în schimbul participării, ce beneficii concrete urmărește și care sunt liniile roșii ce trebuie menținute pentru a păstra prioritatea garanțiilor americane”, subliniază expertul.
În plan practic, România ar putea negocia forme de cooperare cu impact operațional real, sugerează Corneliu Bjola.
„Acestea ar putea include exerciții comune cu avioane Rafale la baza Mihail Kogălniceanu sau în zona Constanței, acces la informațiile provenite din sistemul de supraveghere electromagnetică CERES pentru monitorizarea regiunii Mării Negre și participarea la structurile de coordonare franco-poloneze sau la formate similare dedicate flancului sudic. Astfel de aranjamente ar aduce beneficii tangibile pentru securitatea regională, fără a crea ambiguități privind lanțul final de comandă. În același timp, România ar trebui să evite orice angajament care ar putea fi interpretat drept substitut al garanțiilor americane sau drept semnal de distanțare față de NATO. Orice acord cu Franța trebuie formulat explicit în logica complementarității cu NATO: o poliță suplimentară de securitate, nu o alternativă la umbrela strategică oferită de Statele Unite”, precizează profesorul.
O dezbatere pentru toți românii
În opinia sa, cetățenii României ar trebui să fie ajutați să înțeleagă mai bine datele problemei și să nu mai fie excluși din dezbatere.
„Aș mai adăuga, foarte important, că această dezbatere nu ar trebui să rămână limitată la cercuri restrânse de experți. Cetățenii au dreptul să înțeleagă ce înseamnă, în termeni concreți, participarea sau neparticiparea României la inițiativa franceză, nu prin concepte tehnice militare, ci prin implicațiile ei pentru securitatea națională. O strategie de comunicare publică responsabilă, care explică principiul complementarității cu NATO, avantajele participării la un nucleu european de securitate mai integrat și limitele reale ale inițiativei franceze, este esențială pentru a evita atât panica nejustificată, cât și entuziasmul neinformat”, spune Bjola.
În contextul dezbaterilor privind „suveranitatea europeană”, oferta nucleară a lui Emmanuel Macron reprezintă o dată în plus o plasă de siguranță reală pentru Flancul Estic. Acest lucru nu exclude faptul că inițiativa Parisului reprezintă și un instrument de consolidare a leadership-ului francez în interiorul Uniunii. Pentru România, însă, importante ar fi garanțiile Franței.
„Este evident că Emmanuel Macron urmărește și consolidarea rolului Franței ca putere nucleară europeană de referință, singura rămasă în interiorul Uniunii după Brexit și retragerea Regatului Unit din mecanismele UE. Acest lucru nu reprezintă, în sine, o problemă. Statele care oferă garanții de securitate o fac întotdeauna și în interes propriu. Statele Unite au oferit umbrela nucleară în Europa și din considerente de politică globală, nu doar din altruism. Ceea ce contează pentru România este dacă garanția oferită este suficient de credibilă și dacă costurile participării sunt acceptabile”, mai spune Bjola.
La mâna Rusiei
Pentru zona Mării Negre, vulnerabilitatea strategică a României este bine documentată, adaugă expertul.
„Spre deosebire de Polonia sau de statele baltice, România nu găzduiește arme nucleare americane și se află la o distanță considerabilă de bazele NATO din Europa de Vest unde sunt stocate bombele B61. În același timp, Rusia dispunea înainte de 2022 de capacități semnificative în Crimeea, inclusiv rachete Kalibr capabile de lovituri nucleare tactice, și poate proiecta putere în Marea Neagră din mai multe direcții. Aceasta capacitate va reveni cu siguranță dacă ajungem la o încetare a focului in Ucraina. În acest context, inițiativa franceză ar putea aduce României, în opinia mea, trei beneficii concrete dacă Bucureștiul s-ar alătura grupului celor opt state participante”, indică Bjola.
Avioane franceze Rafale și un scut francez sunt doar două dintre argumente. Corneliu Bjola indică cele trei beneficii majore pentru România.
„Primul este proximitatea operațională. Avioanele Rafale capabile de misiuni nucleare, exercițiile comune la Constanța și eventualele patrule submarine ale forței nucleare franceze în estul Mediteranei ar contribui la acoperirea unui gol geografic real față de activele americane, care sunt mai îndepărtate de regiunea Mării Negre. Al doilea beneficiu ține de accesul la informații strategice. Sistemul francez de sateliți CERES, lansat în 2021 pentru supraveghere electromagnetică, monitorizează în mod continuu activitatea militară din regiunea Mării Negre și din Crimeea. Accesul la această rețea ar putea spori semnificativ capacitatea României de a anticipa evoluțiile și eventualele escaladări. Al treilea avantaj, extrem de important, este efectul de descurajare generat de ambiguitatea strategică. O prezență franceză la Constanța ar complica calculul strategic al Rusiei. Moscova ar trebui să ia în calcul nu doar reacția NATO, ci și posibilitatea ca Parisul să considere că sunt atinse „interese vitale” franceze. În logica clasică a descurajării formulată de Thomas Schelling, tocmai această incertitudine ridică probabilitatea percepută a unui răspuns și, implicit, costul unei eventuale agresiuni”, completează expertul.
Trăim o perioadă de tranziție
Într-o perioadă în care se vorbește inclusiv despre sfârșitul epocii „ambiguității strategice”, România este printre statele cele mai expuse retoricii nucleare a Rusiei. Amenințările Kremlinului forțează state medii, precum România, să își redefinească radical locul în arhitectura de securitate europeană.
„Trăim, fără îndoială, o tranziție majoră în arhitectura de securitate europeană. Practica prin care statele evitau poziționările clare pentru a menține flexibilitate diplomatică, a fost erodată treptat de comportamentul Rusiei. Invazia totală a Ucrainei din 2022 a schimbat fundamental calculele de securitate. În paranteză as adăuga faptul că ieri, la Zürich, Kaja Kallas a semnat, împreună cu ministrul de externe al Elveției, un acord de cooperare între Uniunea Europeană și Elveția în domeniul afacerilor externe și al politicii de securitate”, punctează Bjola.
Acordul va apropia și mai mult Elveția de orbita UE într-un domeniu în care, în mod tradițional, a fost mult mai rezervată, din cauza statutului său de neutralitate, mai spune expertul.
„Dar episodul cel mai revelator în ceea ce privește rolul descurajării nucleare a fost modul în care Rusia a folosit retorica nucleară pentru a limita sprijinul occidental acordat Ucrainei. Amenințările lui Putin, exercițiile cu rachete Iskander și doctrina de „escaladare pentru de-escaladare” au produs efecte reale: au întârziat livrarea sistemelor ATACMS cu aproximativ 18 luni, au limitat raza de acțiune autorizată pentru anumite sisteme de armament și au descurajat desfășurarea de trupe NATO de luptă pe teritoriul Ucrainei. Aceasta reprezintă o demonstrație practică a ceea ce teoreticienii descurajării numesc „coerciție nucleară” (nuclear coercion), folosirea amenințărilor nucleare nu pentru a preveni un atac major, ci pentru a determina adversarul să își modifice comportamentul într-o situație specifică, fără ca situația să escaladeze la război propriu-zis. Rusia nu trebuie să lanseze o rachetă nucleară pentru ca intimidarea să funcționeze. Simpla amenințare credibilă este suficientă pentru a influența deciziile adversarilor”, susține Bjola.
Vulnerabilitatea structurală a României
Inițiativa franceză este, după părerea profesorului, exact modul cel mai potrivit pentru a descuraja ambițiile și agresivitatea tot mai mare a Rusiei.
„Aceasta este esența coerciției nucleare, iar Flancul Estic trebuie să găsească modalități de a o contracara. Pentru România, absența unui răspuns european coerent la această tactică rusă reprezintă o vulnerabilitate structurală. Golul lăsat de dispariția Tratatului INF, combinat cu desfășurarea de rachete rusești în Belarus, creează un spațiu strategic în care Moscova poate exercita presiune fără a activa automat Articolul 5 al NATO. Inițiativa franceză, ilustrată prin desfășurarea de avioane Rafale și patrulele submarinelor nucleare franceze, reprezintă exact tipul de răspuns care complică calculul strategic al Rusiei și ridică pragul de la care intimidarea devine eficientă”, mai subliniază Bjola.
De altfel, proiectului Parisului trebuie privit și dintr-o altă perspectivă. Astfel, nu întâmplător statele care s-au alăturat fac parte din nucleul european „dur”.
„Mai există și un argument care a fost relativ puțin discutat în spațiul public, dar pe care l-am menționat în intervențiile mele. Unul dintre efectele mai puțin vizibile ale inițiativei Macron este că accelerează formarea unui nucleu european de cooperare în materie de securitate, un grup de state care dezvoltă între ele un nivel mai ridicat de integrare defensivă și acces la resurse strategice sensibile. Germania, Polonia, Regatul Unit, Olanda, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca se află deja în acest cerc. România nu este încă inclusă. Acest proces trebuie înțeles în contextul mai larg al dezbaterii europene despre o Europă „cu mai multe viteze”, idee reluată și amplificată recent de liderii europeni.”
În practică, acest lucru înseamnă că unele state avansează mai rapid în anumite domenii de integrare, în timp ce altele rămân într-un cerc mai larg de cooperare, arată Corneliu Bjola.
O țintă mai ambițioasă pentru România
„Această stratificare nu este neutră. Statele care fac parte din aceste formate beneficiază de efecte puternice de ancorare strategică: au aliați mai aproape în plan operațional, acces la informații de securitate mai sensibile și o voce mai influentă în dezbaterile privind evoluția arhitecturii instituționale a Uniunii Europene. În schimb, statele care rămân în afara acestor cercuri de cooperare riscă să devină, prin comparație, mai puțin relevante strategic și, în anumite situații, mai vulnerabile. Pentru România, miza nu este participarea la o alternativă la NATO, ci evitarea marginalizării într-o Europă care începe, treptat dar sigur, să funcționeze la viteze diferite”, este opinia expertului.
România, mai spune el, nu își poate permite să piardă acest tren. Ar fi o eroare strategică și ar putea să aibă repercusiuni asupra noastră.
„Pe scurt, ratarea acestei oportunități de dialog ar fi o eroare strategică. Europa se reconfigurează în jurul unui nucleu decizional mai integrat, iar România are o fereastră de timp limitată pentru a intra în acest nucleu în condiții favorabile, ca partener cu o poziție coerentă, nu ca simplu observator. Proba de maturitate strategică pentru România constă tocmai în capacitatea de a gestiona simultan mai multe relații de securitate, fără a le pune în conflict artificial. Statele Unite rămân garanția fundamentală. NATO rămâne cadrul instituțional. Inițiativa franceză poate deveni al treilea strat de securitate, cel care acoperă scenariile în care primele două sunt insuficient calibrate pentru a răspunde unor acțiuni de intimidare strategică din partea Rusiei”, adaugă expertul.
În lipsa unei prezențe franceze în Estul Europei, dar mai ales, din perspectiva României, în zona noastră, Rusia ar putea fi și mai mult încurajată să hărțuiască țările din regiune. România nu își poate permite să mai evite fie și o dezbatere corectă asupra acestui subiect.
„Analiza scenariului din regiunea Mării Negre ilustrează clar această logică. Fără o prezență franceză, România riscă să fie mai vulnerabilă la presiunea și intimidarea strategică exercitate de Rusia. Cu o prezență franceză (avioane Rafale la Constanța, sateliții CERES monitorizând activitatea militară din Crimeea și patrule ale submarinelor nucleare franceze în estul Mediteranei) calculul strategic al Rusiei devine mult mai complicat. Aceasta este o oportunitate care merită o dezbatere serioasă, nu o evitare prudentă. Iar o dezbatere serioasă începe cu constituirea unui task-group prezidențial, elaborarea unei poziții clare de negociere și comunicarea onestă către cetățeni a mizelor strategice aflate în joc”, conchide Corneliu Bjola.
Se încarcă comentariile...
