Exclusiv Marile oportunități ale României în Iran, dacă se schimbă regimul. Expert: „Am fost comparați de ei cu Japonia și Coreea de Sud”
0Expert în relații internaționale și avocat specializat în drept internațional, Ioana Mateș a reprezentat sute de companii românești în Iran, înaintea sancțiunilor. Într-un interviu pentru „Adevărul”, ea explică ce oportunități de afaceri ar avea România în Iran, după ce sancțiunile vor fi ridicate.
Departe de ochii publicului, România a purtat un război economic dur în Iran. Expert în relații internaționale și avocat specializat în Orientul Mijlociu, Ioana Mateș dezvăluie cum firmele românești au concurat cu coloșii din Germania și Franța pentru piața iraniană.
Ioana Mateș este expert în relații internaționale și avocat în drept internațional, specializată în zona Orientului Mijlociu. Este la curent cu realitățile din Iran, țară în care a petrecut mai mulți ani și a reprezentat interesele a sute de companii românești în perioada blocadei impuse de Statele Unite ale Americii economiei iraniene. Nu vede Iranul în alb sau în negru, iar experiența acumulată în Orientul Mijlociu o ajută să sesizeze nuanțele de gri.
Într-un interviu pentru „Adevărul”, Ioana Mateș vorbește despre relațiile româno-iraniene, cu precădere la nivel economic, pe care le prezintă din perspectiva înainte și după 2016, anul în care Donald Trump, aflat pe atunci la primul său mandat, a retras Statele Unite din acordul nuclear cu Iranul și a reintrodus blocada asupra economiei acestei țări.
Ioana Mateș nu vorbește din cărți. A trăit ani de zile în inima Teheranului, reprezentând interesele a peste 100 de companii românești într-o perioadă în care diplomația pendula între acorduri nucleare și blocade economice. Astăzi, când Orientul Mijlociu pare să se îndrepte spre un punct fără întoarcere, avocata specializată în drept internațional ne ajută să descifrăm codul cultural și economic al unei puteri care refuză să capituleze după regulile occidentale.
Adevărul: Ultimele săptămâni au fost extrem de tensionate și au semănat cumva cu cele dinaintea invaziei rusești în Ucraina, în condițiile în care experții s-au contrazis în privința momentului la care SUA urmau să atace Iranul sau inclusiv în privința unei acțiuni militare americane împotriva acestei țări. Cum ar trebui privită această acțiune americană în forță?
Ioana Mateș: Am fost foarte atentă, am urmărit situația cu interes, mai ales că am un masterat la SNSPA, unde am ales să mă focalizez, ca centru de putere, exact pe strâmtoarea Ormuz. Chiar țin minte că la vremea respectivă am făcut o dezbatere și o lucrare despre perspectiva unui atac asupra Strâmtorii Ormuz, privită chiar în perspectiva unei crize globale petroliere. Acțiunea era cumva anunțată, dar nu a fost în niciun caz primul atac american asupra Iranului. Să ne amintim că inclusiv în al doilea mandat al lui Trump, chiar anul trecut, Statele Unite au bombardat Iranul. Și că același Trump a retras America din Tratatul nuclear negociat anterior de către Barack Obama.
În dreptul internațional există conceptul intervenției preemptive, considerată singura legitimă și singura legitimată de dreptul internațional; este echivalentul, în dreptul penal, al legitimei apărări. Intervenția preemptivă vizează împiedicarea unui atac iminent, iar iminența atacului este cea care justifică, practic, intervenția.
Acesta este motivul pentru care George Bush, în momentul în care a intrat în Irak, a legitimat atacul ca fiind o lovitură preemptivă împotriva Irakului, despre care se spunea atunci că ar fi deținut logistică și tehnologie nucleară. Ulterior, prin raportul Congresului, s-a dovedit că informațiile nu erau corecte, însă aceasta face obiectul unei alte discuții.
Ați lucrat și ați trăit o bună perioadă în Iran și nu numai, ci în toată zona respectivă. Pe ce s-a concentrat munca dumneavoastră acolo?
Am fost în Iran, cam în toată Asia Centrală, Pakistan și alte țări. Georgia, Pakistan, Iran și alte țări limitrofe. Am fost acolo ca avocat, în fapt am fructificat experiența mea ca expert în relații internaționale și am apărat interesele românești acolo. Iar experiența mea cu Iranul a fost în perioada în care s-au ridicat sancțiunile împotriva acestei țări, iar eu am fost reprezentanta unei companii românești. Guvernul de atunci căuta expertiză și a cerut puncte de vedere specialiștilor din domeniu cu privire la modul de abordare al piețelor din Orientul Mijlociu. Atunci, la rugămintea unor factori guvernamentali, având în vedere că eram familiarizată și știam bine spațiul, că eram percepută ca o cunoscătoare a spațiului iranian, am scris câteva elemente despre modul de abordare al pieței iraniene în perspectiva ridicării sancțiunilor. Asta se întâmpla în 2014, în 2015. La un moment dat am fost și secretara Camerei de Comerț România-Iran. Și în contextul respectiv am hotărât să plec eu în Iran, pentru că erau foarte multe companii românești interesate să intre pe piața iraniană. Noi vorbim de un moment în care relațiile internaționale erau detensionate, se agrease acordul nuclear, care urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016, și vorbim de o piață emergentă, o piață interesantă pentru România.
Cum era percepută România în Iran pe atunci, mai ales că relațiile cu Iran au fost prin tradiție bune, în special în perioada dinainte de 1990?
Da, avem o tradiție. România și specialiștii români aveau o foarte bună reputație încă din anii comunismului. Atunci au existat o mulțime de proiecte la care au participat specialiști români, proiecte derulate în Iran. Nu întâmplător, România avea o imagine bună, mai bună ca multe alte țări europene, asta și prin prisma faptului că am fost mereu corecți și i-am respectat.
Câte companii românești au încercat atunci să pătrundă pe piața iraniană?
Am decis să plec la Teheran și să mă relochez pentru compania de acolo, tocmai în vederea restabilirii relațiilor comerciale. În total erau 138 de companii românești pe care le reprezentam și la diverse niveluri de reprezentare am avut acest suport și tot în mediile guvernamentale și economice iraniene. Din motive obiective, nu pot să dau nume acum, dar atunci chiar a existat un interes pentru piața iraniană.
Ați reprezentat inclusiv Camera de Comerț?
Nu, eu nu am fost din partea Camerei de Comerț. N-am avut niciun fel de implicare în Camera de Comerț în afară de relația România-Iran. Aceea a fost inițiată în România, ca o mare parte a unor interese comune, și a unor companii. Altfel, mecanismele sunt diferite de reprezentare. Noi am înființat o companie de comerț exterior, o companie care viza intermedierea și sprijinirea reprezentării în vederea asigurării concordanței cu legislația internațională pentru toate situațiile privind sancțiunile, mai cu seamă că mai existau o serie de limitări comerciale, explicite în privința unor parteneri comerciali. Și atunci compania pe care o aveam practic intermedia și facilita acest acces pe piața din Iran, având în vedere și un filtru, funcționând ca un filtru. Practic, făceam verificarea la fața locului a partenerilor comerciali și dădeam garanții juridice în privința respectării cadrului legislației internaționale și a legislației pe care România o agrease. Deci e vorba de o companie privată, dar expertiza mea, de avocat, era pusă în slujba României și a intereselor comerciale în Iran.
Ce căutau companiile românești în Iran
Care erau obiectivele companiilor românești, ce domenii erau vizate cu precădere?
Într-o primă etapă se viza participarea României la proiecte ample, la proiecte consolidate. Având expertiză foarte mare în zona retehnologizării, companiile românești apreciez că sunt printre cele mai bune din lume în domeniul automatizărilor industriale, de exemplu. În privința automatizărilor industriale, în tot ce înseamnă companii pe IT și pe alte segmente, în segmentul energetic, de exemplu, dar foarte mult pe automatizări industriale și pe tot ce înseamnă eficiență energetică. Eu cred că România este un exemplu de urmat. Cel puțin companiile noastre sunt foarte relevante.
Cu cine concurau firmele din România pentru piața iraniană?
Chiar dacă părem o țară mică, avem câteva nișe de acțiune și noi am încercat să identificăm tot ce înseamnă componente relevante pentru că într-o țară ca Iranul, unde avem coloși industriali care erau prezenți pe piață, aveam o prezență copleșitoare, companii mari din Germania, Franța și Italia. Am încercat să ne poziționăm ca și o prezență economică importantă și încercam să oferim soluții la prețuri mai mici, competitive cu cele chinezești, dar calitativ mai bune decât cele venite de pe piețele estice.
Cum era Iranul acelor ani? Ați remarcat o ostilitate dusă la extrem împotriva Statelor Unite și a Occidentului, a Europei de Vest?
Nu, nu am remarcat acest lucru, chiar dacă iranienii aveau evident anumite rezerve față de americani. Dar au fost anii unei destinderi relative. În acei ani am văzut inclusiv ștergerea de pe toate instituțiile, de pe toate clădirile din Teheran, a tuturor inscripțiilor ostile la adresa Americii, nu și a Israelului. Au fost îndepărtate atunci înscrisuri precum „moarte Americii” sau alte asemenea mesaje. Iar din discuțiile informale pe care le purtam în mediile nu doar statice, dar și executive, inclusiv din zona partenerilor americani, înțelesesem că urma chiar peste un an, undeva în 2017, nominalizarea unui ambasador.
A existat o colaborare cu companiile americane, franceze și germane din zonă?
Sigur că România putea să fie un partener foarte bun, inclusiv pentru companiile americane care doreau să intre pe piața iraniană. Pentru că marile companii americane intrau în directă competiție cu companii foarte mari și puternice din Germania și Franța, companii care deja aveau ani de când erau prezente acolo și aveau o forță mare. România putea să fie un partener bun pentru americani. Puteam să intrăm și noi în siajul lor, în momentul în care ar fi inaugurat acolo companii. Sigur că noi din România nu mai avem puterea financiară de a sprijini proiecte pentru că Iranul în general căuta proiecte care să fie finanțate de către investitorul străin. Adică ei căutau atragerea de investiții, pentru că nu aveau cash flow imediat, dar aveau capacități de a furniza produsul. Adică puteau să dea în schimb produse și aveau garanții foarte puternice, comerciale, din zona companiilor de petroliere și de gaz. De fapt cele mai bine văzute garanții comerciale pentru contractele din zona erau garanțiile de companie, companiile care erau foarte bune, listate și foarte bine văzute pe piața internațională. Și practic erau garanții de stat. România trebuia să muncească și la un mecanism de finanțare și de susținere. Noi însă nu finanțam proiectele, noi nu finanțam practic companiile românești. Teoretic, noi trebuia, contra unor garanții, să finanțăm proiectul unuia, contra unor garanții viabile, care puteau fi obținute de acolo.
Concurență la baionetă cu marile firme germane și franceze
A contat atât de mult faptul că firmele românești nu aveau forța celor din Germania și Franța sau au fost găsite alte oportunități?
Noi nu mai avem o economie integrată spre deosebire de țările din vestul Europei. Noi nu avem o prezență masivă pe piața iraniană și nici pe celelalte piețe, ca să fiu foarte sinceră. Noi nu mai puteam să oferim proiecte la cheie. Această lipsă de capacitate de a oferi proiecte integrate și o relativă dificultate a companiilor românești de a mai lucra împreună în spațiul extern a fost un impediment inițial major, dar să știți că am avut câteva chestiuni de succes.
Ce s-a întâmplat după ce Trump a denunțat acordul nuclear agreat anterior de Obama?
Imediat a urmat un val de retragere de pe piață a companiilor. Pentru că sancțiunile decise atunci de Trump însemnau închiderea tuturor proiectelor și tuturor conturilor, tuturor companiilor care aveau conturi în dolari.
Unde au punctat firmele românești în Iran
Și ce reușiseră companiile românești până atunci?
De exemplu, au existat acorduri pentru proiecte punctuale, pentru proiecte de mediu, pentru automatizări industriale și mici proiecte de eficiență energetică pentru cea mai mare platformă de gaz, The Pars Special Economic Energy Zone, cea mai mare platformă petrochimică din Iran. Iar România avea o reputație foarte bună în regiune. Noi construisem în Iran la momentul respectiv, în perioada imediat post-revoluționară, câteva mii de kilometri de rețele de înaltă tensiune. Iar la momentul la care am fost în Iran, în momentul respectiv, ne întrerupsesem ca și capacități, dar în schimb, pierderile lor din sistemul energetic erau foarte mari și ne solicitaseră expertiza pe zona aceasta de eficiență energetică, de reducere a pierderilor în sistemul energetic. Pentru că exista percepția în Iran că România este totuși una din cele mai bune țări pe zone de construcție de stații de medie tensiune. Practic, deși nu se știe în țară, România a avut capacități impresionante, inclusiv pentru construcție de sisteme energetice pentru căile ferate electrice. Iar deficiențele care erau foarte importante pe sectorul de export din Iran erau legate de logistică. Iranul a avut o logistică bazată foarte mult pe căile ferate tradiționale care erau foarte încete, erau foarte dificil de accesat și foarte dificil în final de manageriat pentru că presupuneau costuri mari și logistică. Ei ar fi vrut să construim, în loc să participăm la construcția unor rețele, unor căi ferate în Iran, ei erau interesați de un proiect și de a construi o unitate de producție pentru locomotive electrice și pentru tot ce înseamnă sistemul de transport electric al căilor ferate. Dar oricum, la nivelul guvernului iranian, erau divergențe majore legate de infrastructură și legate de marile proiecte de infrastructură. Prețul de exploatare, de exemplu în industria de ciment, era extraordinar de mic. De asemenea și logistica rutieră era destul de slab dezvoltată. Nu are decât câteva companii mari logistice care pot asigura transportul, în rest sunt companii de logistică care angajează punctual proprietari de TIR-uri, proprietari de TIR-uri care vin și-și pun logistica la dispoziție pentru diverse transporturi.
Cum arată azi relațiile comerciale cu Iranul? Ce se mai păstrează?
Din păcate, retragerea din acordul nuclear a SUA a determinat o înghețare a relației și o estompare a relațiilor comerciale. Existau și foarte multe suspiciuni la adresa partenerilor comerciali și blocări de fonduri, iar totul s-a oprit.
Ce oportunități ar mai oferi Iranul
Dacă ar fi să se reia într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat relațiile cu Iranul, eventual după schimbarea puterii acolo, la ce ar trebui să fim atenți?
Ei au o economie foarte complicată cu entități de tot tipul, cum să spun eu, incluse, supra-incluse. Și pe atunci era foarte greu pentru un necunoscător să facă o diligență asiduă pentru entitățile care erau acolo, dacă voiau să nu fie sub incidența unor sancțiuni internaționale ca atare. A fost nevoie de o prezență efectivă în spațiul iranian ca să securizăm relațiile comerciale licite și deschise și oneste. Și în privința oportunităților, ele ar mai exista, iar domeniile ar fi același: automatizări, tehnologie, IT, infrastructură, rețele de transport a energiei, logistică etc.
Într-adevăr, la momentul respectiv, am făcut o radiografie foarte amplă a situației economice a Iranului, pentru că, de fapt, ce am făcut noi, am vrut să stabilim un model de lucru pentru tot ce înseamnă relațiile economice ale României cu alte spații externe. La un moment dat, observasem, într-o analiză a politicilor statului maghiar, nu doar de atragere a investițiilor străine, dar și de proiectarea investițiilor în afară, că undeva la 17%, dacă nu așa, la momentul respectiv, economia lor provenea din plasamente economice făcute în exterior, adică din dezvoltarea unor capabilități de producție în afara țării care urmau să aducă în țară venituri. Chiar și noi, în România, aveam companii din Ungaria, în zona de software foarte importante, în zonă de smart cities, care au un ascendent foarte important în zona Orientului Mijlociu, de exemplu. Și ce a rămas fascinant pentru activitatea mea, am documentat foarte mult acest lucru și am văzut chiar niște intervenții ale guvernatorului Băncii Naționale a României, care la un moment dat spunea că lipsa dezvoltării unor capabilități, inclusiv ca producție în afara țării, ca să putem să aducem venituri în țară, nu vom supraviețui economic. Pentru că așa cum noi nu ne dorim să devenim o piață de consum, nici piața iraniană, de exemplu, și celelalte piețe din jurul Iranului, și celelalte piețe din Africa sau din alte țări, nu își doresc să devină doar piață de consum și vor să aibă propriile facilități de producție. Și ca atare deschiderea unor joint venture-uri și unor facilități comune sau deschiderea unor segmente industriale, de exemplu, de asamblare, poate fi o idee. Deschiderea unor segmente destinate pentru industria prelucrătoare ar putea fi o idee bună.
Ce ne lipsește
Și de unde ar trebui să pornim?
Noi trebuie să ne reancorăm pe relațiile tradiționale și trebuie să luptăm să putem să ne dezvoltăm pe piețe emergente. Adică eu n-aș vrea să se înțeleagă că avem o economie susținută doar de cele 400.000 de lucrătoare din industria videochatului și de cei din industria jocurilor de noroc. N-aș vrea să cred nici că în lipsa românilor care muncesc afară, calificați sau necalificați, ca zilieri sau ca muncitori sau în agricultură, noi nu mai avem capacitatea să producem în afara țării și să aducem capital în țară.
O lipsă de viziune, pe termen subsecvent, pur și simplu ne va distruge economic. Noi acum, în mod efectiv, nu ne bazăm decât pe resurse interne, pentru că în afara țării nu mai avem capacitatea să ne proiectăm și aici era nevoie de o viziune integrată, pentru că fără sprijinul unui sector bancar important, nu putem intra pe alte piețe. Aș vrea să văd, cum să spun eu, că băncile din România și băncile cu capital românesc să-și dezvolte capacitatea de finanțare și capacitatea de dezvoltare a unor instrumente mai subtile și mai bune lucrativ la nivel internațional cu care să operăm. E adevărat că până la urmă Exim Bank rămâne forma care poate garanta și poate accepta garanții internaționale și garanții de stat în vederea executării unor contracte. Dar să știți că fără un sector bancar solid, capabil să susțină exportul și, cum să spun eu, nu doar exportul de capital, exportul de produse și exportul de servicii din România, nu vom putea face față. Ne trebuie un sistem bancar diversificat, solid, profesionist.
Domeniile cu cele mai mari oportunități
Unde ați vedea cele mai bune oportunități pentru firmele românești?
De aici se poate construi foarte bine, iar de aici, pe zona Orientului Mijlociu, noi avem parteneriate foarte bune. Să știți că noi, în momentul în care am hotărât să ne stabilim ca bază în Iran și am avut acolo un sediu comercial, nu am privit Iranul doar din perspectiva unei piețe. Am privit Iranul ca și pe un pilon de export pentru mediul din jur, pentru că această țară, în mod real, controlează economia prin proxies sau, cel puțin, influențează în mod semnificativ economia unor state din jur. Este un foarte important factor de influență politică în asumarea unor decizii comerciale și unor decizii strategice ale țărilor din jur, în special, de exemplu, în țările cu o importantă populație șiită, cum este Irakul. Am numit câteva domenii în care am putea intra la un moment dat pe piața din Iran, când vor fi ridicate sancțiunile. Și pe piețele din țările din regiune. Și aș adăuga și domeniul agriculturii, pentru că România are un important ascendent în domeniul agriculturii. Noi suntem cei care am înființat câteva tipuri de culturi în Iran, în România, în anii 1980-1981, dar avem un important segment care poate fi dezvoltat acolo, de asemenea, cum am spus, în industria energotehnică, în domeniul energiei verzi, pentru că Iranul este foarte deschis în producția de energie verde, fiind tot ce înseamnă eficiență energetică. România poate să lucreze foarte mult în domeniul eficientizării, eficienței energetice, în sensul upgradării și modernizării unităților de producție iraniene. Și nu doar iraniene, ci peste tot în zona Orientului Mijlociu sau chiar în alte companii din zone proxime și în alte zone din lume.
Segmentul energotehnic e foarte important și eu cred că domeniul de tot pe care trebuie să-l promovăm este cel al automatizărilor industriale. Nu mă feresc să spun că îintr-o analiză pertinentă făcută de către specialiștii industriei petroliere din Iran, ofertele României erau comparabile cu acelea din Coreea de Sud și Japonia, cel puțin pe domeniul eficienței, pe domeniul automatizărilor industriale. Deci am fost comparați cu țări ca Japonia și Coreea de Sud, iar asta nu e puțin. Adică în zona de software industrial suntem capabili să construim extraordinar de multe, cum să spun eu, proiecte integrate și suntem capabili să furnizăm inclusiv echipamente specifice pentru asta. Eu sper că vor veni vremurile în care să putem să ne legăm relațiile nu doar cu Iranul, ci și cu alte state din Orientul Mijlociu.
Dar concurența? Vor putea să facă față firmele românești celor din Europa de Vest, când va începe competiția pentru piața iraniană?
Trebuie să vă spun că la momentul respectiv în Iran, prezența Italiei, a Franței și a Germaniei era copleșitoare. Adică participarea lor la tot ce înseamnă târguri de profil, manifestări de profil, aveau acces la contracte mari. Aveau o prezență extraordinar de puternică și pe segmentul de cosmetice, este un segment foarte relevant în Iran, până și acolo exista o competiție. Pe de altă parte, a existat un lobby foarte puternic al unor companii europene, un contra-lobby al unor companii europene împotriva companiilor românești ca acestea să nu aibă... să nu fie autorizate pe piața iraniană în perioada respectivă, pentru că piața iraniană de cosmetice era o piață consumatoare anual de miliarde de dolari. Iar companiile românești aveau produse de calitate, la care multe companii fuseseră atente pe piața respectivă. Și ne-am lovit și de aceste opoziții care ne-au fost, cum să spun eu, expuse în mod explicit de către reprezentanți, de către companiile de logistică care erau interesate să facă distribuție. Mi-au spus că s-a făcut contra-lobby ca să nu fie acceptate companii românești, să nu fie autorizate pe piață. Așa că sigur nu va fi ușor atunci când sancțiunile vor fi ridicate, iar companiile din toată lumea vor începe să concureze pentru a face afaceri cu Iranul.
Ați urmărit cu atenție desfășurarea evenimentelor, v-ați putut face o idee despre cât de îndepărtat sau de apropiat ar fi acel moment?
Din păcate, nu cred că va veni prea curând momentul. Sigur că nimeni nu poate să știe cu exactitate cum vor evolua evenimentele, dar nu cred că această criză se va rezolva prea curând și nu cred că sancțiunile și blocada la care este supusă economia Iranului vor fi ridicate prea curând. Mi-ar fi imposibil să avansez un termen, probabil că ar fi vorba despre ani. Dar oricând ar fi să se întâmple, România ar trebui să fie pregătită să profite de oportunitățile care vor exista acolo, la fel cum sunt sigură că alte țări au deja planuri și sunt pregătite ca în orice moment să poată relua afacerile cu Iranul.
Se încarcă comentariile...
