Ambasadorul american Hans Klemm, discuţie despre cooperarea în domeniul securităţii, cu ministrul Apărării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel-Beniamin Leş, l-a primit vineri, 27 ianuarie, la sediul ministerului, pe ambasadorul SUA Hans Klemm. Cei doi au discutat despre evoluţiile din mediul de securitate regional şi din cel internaţional precum şi direcţiile de  intensificare a cooperării în domeniul apărării, în plan bilateral şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

În cadrul primei întrevederi dintre cei doi oficiali, Leş a prezentat priorităţile strategice ale Guvernului în domeniul apărării şi securităţii, centrate pe angajamentul de asigurare a doi la sută din PIB pentru apărare şi a punctat importanţa pe care România o acordă dezvoltării Parteneriatului Strategic cu SUA, potrivit unui comunicat de presă al MApN.

„Ministrul apărării naţionale a apreciat angajamentul solid al Statelor Unite şi prezenţa trupelor americane pe teritoriul naţional, subliniind că implicarea SUA este esenţială pentru întărirea apărării şi descurajării împotriva tuturor ameninţărilor şi riscurilor la adresa securităţii europene, în mod special a celor din flancul estic al Alianţei”, arată comunicatul.

Totodată, Gabriel-Beniamin Leş a prezentat stadiul implementării deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Varşovia, cu accent pe realizarea prezenţei înaintate a NATO pe flancul estic, şi a reiterat importanţa Mării Negre pentru întreaga securitate şi stabilitate euro-atlantică.

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a evidenţiat eforturile ”operaţionale ale forţelor armate române în Afganistan, Irak şi celelalte teatre de operaţii”, mulţumind pentru contribuţia României la securitatea regională şi internaţională şi totodată ”a reiterat angajamentul solid” al autorităţilor americane pentru ”consolidarea dimensiunii de apărare a Parteneriatului Strategic”.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite