Alte păcate ale procurorului din cazul Ţundrea
0Doi bărbaţi îl acuză pe Ion Diaconescu că a administrat greşit şi probele din cazurile lor, aruncându-i pe nedrept după gratii. Statie Teodorescu a stat zece luni după gratii, acuzat că ar fi bătut un vecin care fusese, de fapt, lovit de un animal. Gheorghe Tudor încă este la puşcărie, pentru o crimă pe care altcineva şi-ar fi asumat-o ulterior.
În timp ce echipa coordonată de Marius Iacob, procuror-şef la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, îi audiază pe cei implicaţi în anchetarea lui Marcel Ţundrea apar noi cazuri de condamnaţi care se plâng de Ion Diaconescu. În prezent pensionat, fostul procuror este acuzat că, la fel ca şi în cazul Ţundrea, probele ar fi fost administrate greşit şi în alte dosare.
Astfel, procurorul-şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat marţi seară că se va ocupa şi de cazul lui Gheorghe Tudor, condamnat pentru crimă.
Citiţi şi:
VIDEO/ Poliţiştii audiaţi în cazul Ţundrea dau vina pe procuror, iar procurorul pe judecători
VIDEO/ Fostul procuror Ion Diaconescu declară: „Nu am nicio vină. Judecătorii l-au condamnat pe Ţundrea“
„Este vorba de o crimă comisă la 28 iunie 2002 de o persoană care a declarat în scris că procurorul Ion Diaconescu l-a obligat să susţină că fiul meu este autorul. Tot ce a făcut Gheorghe Tudor, copilul meu, a fost să dea datele de pe buletin la o casă de schimb valutar pentru acest bărbat, Petre Marin, care a şi recunoscut că el a comis crima", a spus Nicoliţa Jianu (68 de ani), mama deţinutului.
În 2005, Gheorghe Tudor a fost eliberat, după trei ani de închisoare, printr-o decizie a Curţii de Apel Craiova, care l-a găsit nevinovat. Procesul a continuat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care l-a condamnat, în 2006, la 23 de ani de închisoare. Bărbatul plecase la muncă în Italia, dar în 2009 s-a predat autorităţilor, în prezent fiind încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova. „Autorul crimei şi-a recunoscut fapta şi a relatat cu lux de amănunte cum a comis-o", a declarat acesta de dincolo de gratii.
Liliana Clima, avocata care a reuşit să demonstreze nevinovăţia lui Marcel Ţundrea, s-a ocupat o perioadă şi de cazul lui Tudor.
„Au fost anchete abuzive"
„Rechizitoriul s-a bazat pe declaraţia lui Petre Marin, care, iniţial, a spus că împreună au săvârşit fapta, iar ulterior şi-a retras declaraţia. Singurul păcat al lui Gheorghe Tudor este că a acceptat să facă schimb valutar pe buletinul lui", a spus avocata. Acesta nu este singurul caz în care Diaconescu este acuzat că ar fi greşit în întocmirea rechizitoriului. Ieri, un pensionar i-a cerut audienţă lui Iacob.
„Am fost acuzat, în 2001, că l-am bătut pe un vecin, iar expertiza medico-legală a arătat că acesta fusese lovit de un animal. Vreau să se ia măsuri, pentru că am fost nevinovat. Pot să dovedesc cu acte. Au fost anchete făcute abuziv", a susţinut Statie Teodorescu (64 de ani), din comuna Cătunele. El a fost arestat în 2001 pentru lovire, iar după zece luni s-a dispus cercetarea sa în stare de libertate, pentru ca în 2007 să fie achitat de Judecătoria Motru.
Chemat la audieri
În ambele dosare, procuror de caz a fost Ion Diaconescu, acelaşi care a întocmit rechizitoriul în cazul lui Marcel Ţundrea. Gorjeanul, care a murit în 2007, a stat 12 ani la închisoare pentru crimă şi viol, omul fiind chiar coleg de celulă cu adevăratul criminal, Gheorghe Avram.
Anchetatorii bucureşteni, veniţi în Gorj să finalizeze cazul Ţundrea, l-au chemat şi pe Diaconescu la audieri.
„Nu mi-e teamă, de ce mi-ar fi? Nu ştiu de ce a redeschis domnul Iacob ancheta, ce s-a întâmplat şi ce a stabilit dumnealui, pentru că nu cunosc detalii despre dosar, de când a plecat de la Parchet. Nu susţin că Marcel Ţundrea este vinovat, întrebaţi judecătorii. Ei l-au găsit vinovat, nu eu. Câtă vreme l-au condamnat, eu cred că nu am nicio vină. Probele stabilesc dacă Avram e sau nu vinovat", a declarat fostul procuror.
Singurul care ar putea fi tras la răspundere pentru erorile din dosar este statul roman. „S-au făcut multe greşeli în ancheta din 1992 şi sunt probe suficiente împotriva lui Avram. Din nefericire, el nici măcar nu a fost inclus în cercul suspecţilor de la acea vreme sau până în 2007, când a intervenit prescripţia.
Statul va plăti dacă fiica lui Ţundrea îl dă în judecată. E cea mai gravă eroare judiciară. Sunt şi anchetatorii în culpă gravă", a explicat Marius Iacob, la finalul audierilor. Ion Diaconescu are o pensie de 10.700 de lei, după 37 de ani de carieră, şi mai încasează venituri de la un cabinet de avocatură din Târgu-Jiu.
"Am fost acuzat că l-am bătut pe un vecin, iar expertiza a arătat că fusese lovit de un animal."
Statie Teodorescu
fost deţinut
