Agenţia Naţională de Transplant: Alexandru Darie nu era înscris pentru efectuarea unui transplant hepatic sau pulmonar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul Alexandru Darie nu era înscris pe lista de aşteptare pentru transplant hepatic şi nu se afla înscris în Registrul Naţional de Transplant, potrivit unui comunicat oficial transmis de ANT.

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT) au precizat că Alexandru Darie, care a murit pe 18 septembrie, nu se afla înscris în Registrul Naţional de Transplant în vederea efectuării unui transplant hepatic. Precizările vin în contextul în care în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora regizorul ar fi fost pe lista de aşteptare.

„În urma informaţiilor primite de la cele trei centre de transplant hepatic acreditate (Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic Sf. Maria Bucureşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi) vă comunicăm că domnul Alexandru Darie nu se afla înscris în Registrul Naţional de Transplant în vederea efectuării unui transplant hepatic“, au precizat reprezentanţii ANT, potrivit Mediafax.

Potrivit aceleiaşi surse, Alexandru Darie nu a fost înscris în Registrul Naţional de Transplant nici pe lista de aşteptare pentru transplant pulmonar.

Informaţiile potrivit cărora regizorul aştepta un transplant au fost dezminţite încă de aseară de Teatrul Bulandra, pe care Ducu Darie l-a condus din 2002 până la moartea sa. 

Alexandru Darie, Ducu, aşa cum era alintat de breaslă, s-a stins pe 18 septembrie la Spitalul Clinic Fundeni din Bucureşti, unde era internat de la începutul lunii. În 2016, regizorul a fost diagnosticat cu ciroză hepatică în stadiu incipient, iar recent i-au fost descoperite afecţiuni respiratorii care s-au complicat şi au necesitat ventilare mecanică. 

Alexandru Darie va fi depus vineri, 20 septembrie, ora 20.00, la Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei“, unde va rămâne până duminică, 22 septembrie, la ora 12.00. În acest interval vor avea loc, zilnic, slujbe religioase. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 22 septembrie, la ora 13.00, la Cimitirul Bellu din Capitală.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite