Agent de poliţie de la Brigada Rutieră, reţinut după ce a cerut 700 de euro pentru a ajuta o persoană să treacă de proba de traseu la examenul auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţist lovit de un minor agresiv cu cătuşele în cap în timp ce încerca să-l imobilizeze Foto

Un agent de poliţie de la Brigada Rutieră Bucureşti a fost reţinut pentru trafic de influenţă după ce a cerut 700 de euro, pretinzând că poate interveni la poliţiştii examinatori pentru a ajuta o persoană să treacă de proba de traseu pentru obţinerea permisului auto.

”La data de 19.08.2020, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului T.G.I., agent de poliţie în cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti, pentru infracţiunea de trafic de influenţă. Din probele administrate până în prezent a rezultat faptul că în cursul lunii august 2020 inculpatul a pretins suma de 700 euro, iar la data de 18.08.2020 a primit suma de 500 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra poliţiştilor examinatori din cadrul SRPCIV Bucureşti şi că îi va determina pe aceştia cu privire la admiterea unei persoane la proba de traseu în vederea obţinerii permisului de conducere”, anunţă Parchetul Tribunalului Bucureşti.

În cursul zilei de miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti în vederea luării măsurii arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală Anticorupţie.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a  procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, mai arată Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite