Adamescu Jr, arestat la Londra pentru ca a minţit instanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexander Adamescu a fost arestat
Alexander Adamescu a fost arestat

Decizie Fiul lui Dan Adamescu, Alexander, este tot mai aproape de extrădare, după ce autorităţile britanice l-au arestat pentru că ar fi folosit în instanţă acte false.

Lovitură grea pentru omul de afaceri Alexander Adamescu, care încearcă să evite extradarea în România unde este judecat pentru dare de mită. Adamescu Jr. a fost arestat la Londra pentru că ar fi încălcat legea britanică. 

Mai exact, la începutul lunii, Alexander Adamescu a fost ridicat după ce o instanţă londoneză a constatat că acesta ar fi folosit acte false în timpul judecării procesului de extrădare. Documentele respective, emise în aparenţă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, erau menite să arate condiţiile improprii din închisorile româneşti pentru a evita astfel extrădarea. Documentul nu a fost însă asumat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Instanţa britanică ar fi sesizat Serviciul de procuratură al Coroanei din Londra, care ar fi deschis un dosar de cercetare pe numele acestuia pentru folosirea unor documente false în instanţă.

A cerut din nou eliberarea pe cauţiune

„Ca urmare a acestei situaţii, la termenul din data de 2 martie 2018, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, instanţa de judecată din Londra a dispus, faţă de Bogdan Alexander Adamescu, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive“, mai precizează DNA. 

Adamescu Jr nu s-a lăsat descurajat şi a făcut o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu eliberarea pe cauţiune, aşa cum a procedat şi în 2016, când a fost arestat prima oară la Londra. De data aceasta, afaceristul nu a mai reuşit să-i convingă pe judecători, care i-au respins cererea.

„Persecutat politic“

Până acum, Bogdan Alexander Adamescu era sub controlul autorităţilor judiciare de la Londra. Pe numele său, judecătorii Curţii Supreme au emis un mandat de arestare în lipsă, în mai 2016, fiind acuzat că se sustrage anchetei penale încă din 2014. Adamescu a fost prins la Londra în iunie 2016, dar a fost eliberat pe cauţiune, în aşteptarea finalizării procedurilor de extrădare. 

De atunci, omul de afaceri se luptă în instanţă pentru a evita să fie trimis în România. În încercarea de a arăta că în România este persecutat, Adamescu şi-a făcut chiar şi o pagină pe Facebook în care se prezintă victima a abuzurilor statului român. 

Adamescu a pornit o intensă campanie de lobby în presă internaţională împotriva DNA, susţinând numeroase conferinţe de presă. De altfel, în iunie 2016 când a fost arestat prima oară la Londra, afaceristul ţinea o astfel de conferinţă. Noile acuzaţii aduse chiar de autorităţile britanice sunt o grea lovitură pentru Adamescu, imaginea sa de „victimă politică“ construită cu mare greutate fiind compromisă. 

Bogdan Alexander Adamescu este judecat în România pentru că, împreună cu tatăl său, omul de afaceri Dan Adamescu, a dat şpagă judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, de la Tribunalul Bucureşti, pentru soluţii favorabile în dosare de insolvenţă. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite