„Când cineva vrea să te ocupe, să te distrugă - nu poți lăsa cozile de topor ale inamicului să mai zburde”. Reacții la anunțul lui Cristian Diaconescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România ar putea ajunge din nou sub influența Rusiei, în contextul în care la negocierile din Riad, rușii ar fi cerut o nouă împărțire a sferelor de influență, a sugerat secretarul de stat Cristian Diaconescu. Asta este „o încercare istorică”, atrag atenția Remus Ștefureac și Andrei Caramitru.

Cristian Diaconescu a venit cu vești îngrijorătoare. FOTO: Arhivă personală
Cristian Diaconescu a venit cu vești îngrijorătoare. FOTO: Arhivă personală

„Fără a panica pe nimeni, cred ca România se află în fața unei încercări istorice. A fi din nou sub influența Rusiei ar fi un dezastru pentru întreaga națiune. În fata unei asemenea amenințări, diferențele ideologice dispar. Țara trebuie să se apere și acest lucru nu e posibil decât prin luciditate, curaj și solidaritate națională. Plus  lideri competenți, asumați si instituții hotărâte care să ia decizii grele, dar necesare. Despre zilele acestea cu spectrul războiului tot mai aproape se va scrie în cărțile de istorie”, a comentat Remus Ștefureac, directorul general al INSCOP Research declarațiile secretarului de stat Cristian Diaconescu, adăugând că „sunt poate cele mai importante poziționări ale unui oficial român cu privire la securitatea României din ultimul deceniu. Ele necesită o clarificare pentru subiectul este unul grav pentru noi toți”.

Amintim că Rusia ar fi cerut la negocierile ruso-americane de la Riad o nouă împărțire a sferelor de influență, potrivit șefului cancelariei prezidențiale.  „Statele Unite au refuzat, în acest moment”, a spus Cristian Diaconescu. Întrebat dacă România are garanții în acest moment că acest lucru nu se va întâmpla, fostul ministru de externe a răspuns: „Nu avem garanții”.

„E un moment dramatic, nu vreau să generez niciun fel de emoție, dar problema e extrem de complicată. În primul rând, întâlnirea între reprezentanții Rusiei și cei americani – ce și-a dorit Rusia? Două aspecte – să știe dacă va obține un ascendent pentru a-și face din SUA un aliat pentru proiecte de tip Yalta. Al doilea aspect, în condițiile în care nu s-ar realiza așa, să convingă partea americană pentru divizări în relația transatlantică. Situația se poate schimba de la o oră la alta sau de la zi la zi. Nu au reușit să-i convingă pe americanii. Ei au vrut să meargă la această întâlnire pentru a transmite un semnal, pentru ca Rusia să intre într-o logică de disponibilitate privind criza. Au abordat pragmatic și tranzacționist în sensul asumării unor responsabilități, partajate între europeni și americani privind criza americană”, a declarat Diaconescu.

Caramitru: „statul roman e OBLIGAT să curețe instantaneu pericolul intern de la noi”

Și economistul Andrei Caramitru a comentat declarațiile secretarului de stat:

„Cristian Diaconescu ne spune direct - Rusia a cerut Europa de est și România - și SUA nu a răspuns încă și nu există nici o garanție. Suntem în situația Yalta??? Și ce trebuie făcut?”

Economistul a punctat: „NU e o situație similară. Nu există trupe rusești aici, nici măcar lângă Kiev nu sunt, și sunt ffff departe de a captura Ucraina, chiar dacă SUA oprește ajutoarele. Europa poate compensa mare parte și ucrainenii produc foarte multe drone (esențiale pentru a opri orice avans rapid). De asta Zelensky a putut să zică un mare sictir acestor “negocieri” care nu se bazează pe o situație reală - și nici Sua nici Rusia nu sunt în poziția să impună nimic. Deci NU E YALTA. Sunt doar presiuni și intoxicare și postări pe social media. Postarea aberantă a lui Trump despre Zelensky de azi e doar o reprezentare a frustrării ca nu își poate impune voința și ca Ucraina nu a cedat, din contră.”

Caramitru mai susține că în eventualitatea în care SUA decide unilateral să iasă din NATO sau Europa, deși  suntem încă foarte departe de această evoluție, nu putem ști niciodată la ce se întâmplă, AVEM OPȚIUNI. Franța, UK, Turcia, Israel. Super opțiuni. Franța deja a anunțat ca trimite mai multe trupe azi. UE are opțiuni - se poate alia imediat cu alte tari cheie din vest ba chiar să facă un deal cu china dacă situația o cere.”

Caramitru trage un semnal de alarmă „În situația asta nu mai e de joacă DELOC.”

El crede că statul roman e OBLIGAT să curețe instantaneu pericolul intern de la noi. „Interviul șefului CCR de azi semnalizează fix asta - deci semnalul e dat inclusiv justificarea constituțională. Când cineva vrea să te ocupe să te distrugă - nu poți lăsa cozile de topor ale inamicului să mai zburde. Cu riscurile de rigoare. Repet - nici Rusia nici SUA nu ne pot impune absolut dar absolut nimic ca stat SUVERAN. Și sunt convins ca acum se va acționa.”

Economistul crede că trebuie folosiți toți oamenii cu contacte cheie în SUA. „Inclusiv Ana Birchall care are intrări la vârful zonei MAGA. Urgent. Daca Hurezeanu nu face față - înlocuit instant. Nu mai e despre cine e prieten cu cine”, precizează el.

Caramitru are, în final, un mesaj și către susținătorii lui Călin Georgescu: „oameni buni - susțineți candidatul Rusiei care vrea să ne ocupe și să ne rupă țara în bucăți și să o distrugă. Ca VOI nu credeți asta - e absolut irelevant. Trebuie să ne salvăm casa, punct. Dacă o casă arde și îl apucă isteria pe unul și zice ca pune și mai mult foc ca e bine - îl oprești, punct. Nu mai stai la discuții.”

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite