420 de radare şi zeci de filtre ale Poliţiei pe drumurile naţionale şi autostrăzi de Rusalii
0Peste 420 de radare îi vor pândi astăzi pe şoferii vitezomani în cadrul unei acţiuni la nivel naţional al Poliţiei Române în vederea prevenirii evenimentelor rutiere grave şi salvarea de vieţi. De asemenea, mai multe filtre de poliţie vor fi organizate pe drumurile naţionale şi pe autostrăzi.
Potrivit unui comunicat emis de Poliţia Română, oamenii legii vor fi prezenţi pe principalele sectoare de drumuri naţionale şi autostrăzi pentru asigurarea fluenţei traficului, combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei.
De asemenea, poliţiştii de la rutieră folosesc 427 de aparate radar, pentru monitorizarea traficului rutier, în vederea prevenirii accidentelor rutiere grave şi salvarea de vieţi.
În cadrul acestei acţiuni vor fi folosite sisteme de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, precum şi motociclete din dotarea poliţiei.
Pentru perioada de Rusalii (de sâmbătă şi până luni), Poliţia Română a angrenat 6.525 de poliţişti de la ordine publică, 1.534 poliţişti de la rutieră şi peste 1.600 de poliţişti de la investigaţii criminale, investigarea fraudelor, transporturi şi rezerve de intervenţie.