Miercuri, 29 Iulie 2026
Home
Știri interne
Știri externe
Politică
Economie
Sport
Stil de viață
Opinii
Video
Ghid de cumpărături
Dezvoltare personală
Adevărul de weekend
Anunțuri în ziar
Ultimele știri ⏱️
Război în Ucraina
Istoria zilei
rusalii - ultimele știri
Video
Călin Georgescu, prima reacție după incidentul cu drona de la Galați: „Un conducător de glie ascultă de Dumnezeu, nu de oameni”
Călin Georgescu a transmis un mesaj public cu ocazia Rusaliilor, dar a reacționat și la incidentul de la Galați de vineri, 29 mai, unde o dronă de proveniență rusească s-a prăbușit peste un bloc de locuințe.
Politică
31 mai 2026
Ce presupune obiceiul călușului, diferit de dansul simplu de scenă. La Craiova are loc „Alaiului călușarilor”, ediție aniversară
Rusaliile sunt perioada în care călușarii își pornesc incursiunea prin sate. Este un obicei încă păstrat în sudul țării, cu reguli nescrise ale membrilor cetei.
Craiova
31 mai 2026
Moșii de vară, tradiții și superstiții. Ce trebuie să faci în ziua de dinaintea Rusaliilor, când „morții așteaptă ofrande”
Sâmbătă, 30 mai, în ajunul Pogorârii Duhului Sfânt (Duminica Rusaliilor), creștin-ortodocșii marchează Moșii de Vară, cunoscuți și ca Moșii Cireșelor, una dintre cele mai importante zile dedicate pomenirii morților, de care sunt legate multe obiceiuri și superstiții.
Societate
30 mai 2026
Cum vor circula autobuzele și tramvaiele de Rusalii și Ziua Copilului în Cluj-Napoca
Mijloacele de transport din Cluj-Napoca vor circula în acest weekend după un orar special de Rusalii.
Cluj-Napoca
29 mai 2026
19 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu Ciuc, unde au participat aproape 300.000 de credincioși
Aproape 20 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, sâmbătă, în timpul pelerinajului catolic de Rusalii de la Șumuleu Ciuc, considerat cel mai mare pelerinaj catolic din Europa Centrală și de Est.
Târgu-Mureş
23 mai 2026
Minivacanțele de care se vor bucura românii în următoarele săptămâni. Câte zile vor fi libere de 1 Mai și Rusalii
Românii vor avea mai multe zile libere la începutul verii 2026, cu ocazia Rusalii. Minivacanțele încep însă cu 1 Mai, care pică într-o zi de vineri.
Societate
26 apr. 2026
Minivacanțe în serie: câte zile libere primesc românii de 1 Mai și Rusalii în 2026
Anul 2026 aduce vești bune pentru angajați: mai multe sărbători legale pică în timpul săptămânii, ceea ce înseamnă mai multe oportunități de mini-vacanțe.
Societate
24 mar. 2026
Când sunt Rusaliile în 2026 și câte zile libere avem. Sărbătoarea de la finalul primăverii, plină de semnificații
Rusaliile sunt una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, celebrată la 50 de zile după Paște. În tradiția românească, ele sunt legate și de unele credințe străvechi. În România, Rusaliile aduc zile libere celor mai mulți salariați.
Societate
15 mar. 2026
Cât au cheltuit românii în minivacanța de Rusalii. Gradul de ocupare a fost de 90% la munte
Litoralul, stațiunile montane, dar și cele balneare s-au bucurat de un aflux sporit de turiști, semn că vacanțele petrecute în România rămân o opțiune preferată pentru mulți români.
Economie
12 iun. 2025
Rusalii: Taina Duhului Sfânt, dansul ielelor și secretele nespuse ale unei sărbători cu puteri mistice. De ce nu e bine să dormi afară
Rusaliile 2025 (8-9 iunie), sărbătoarea sacră a Pogorârii Duhului Sfânt, sunt marcate de tradiții autentice, ritualuri străvechi, dansuri ale călușarilor și superstiții puternice. Descoperă momentul plin de mister și energie folclorică.
Stil de viață
09 iun. 2025
Tragedie de Rusalii. Doi tineri de 18 şi 20 de ani s-au înecat într-un lac din Satu Mare. Cei doi au fost găsiți de scafandri
Cei doi tineri care s-au înecat în Lacul Balastieră Iojib, în timp ce se aflau la scăldat, au fost găsiți de scafandri.
Satu Mare
08 iun. 2025
Ielele și Sânzienele: legende, superstiții și mistere de Rusalii și Sfântul Ioan care încă îi înspăimântă pe români
Rusalii și Sânziene: diferențe și asemănări între iele și sânziene. Descoperă mituri, tradiții și ritualuri românești despre zânele verii, misterul Rusaliilor și sărbătoarea Sânzienelor.
Magazin
08 iun. 2025
Cum circulă mijloacele de transport în comun din Cluj de Rusalii. Program special pentru tramvaie, troleibuze și autobuze
Tramvaiele, troleibuzele și autobuzele din Cluj-Napoca vor avea program special de Rusalii. Potrivit Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, în zilele de 8 și 9 mai circulația se va desfășura între orele 6:00–23:00, conform programului de transport pentru zilele de duminică.
Cluj-Napoca
06 iun. 2025
Pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu-Ciuc. Peste 300.000 de credincioși, trafic restricționat și măsuri speciale
Pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu-Ciuc va aduna, sâmbătă, sute de mii de credincioși. Autoritățile locale au anunțat măsurile speciale pe care le-au luat pentru siguranț participanţilor și desfășurarea în bune condiții a evenimentului.
Evenimente
05 iun. 2025
Minivacanța de Rusalii, start oficial pentru sezonul estival. Destinațiile preferate de români
Zeci de mii de turiști sunt așteptați să se bucure de minivacanța de Rusalii pe litoralul Mării Negre, însă ofertele stațiunilor de la malul mării reprezintă doar una dintre opțiunile de petrecere a zilelor libere de la începutul verii. Sărbătoarea este importantă și pentru turismul religios.
Magazin
04 iun. 2025
Schimbări în parcările din Mamaia și Constanța: Zona 0 va fi taxată permanent, inclusiv în weekend. Cât vor plăti turiștii pe zi
Șoferii care aleg să își petreacă vacanța de vară la mare trebuie să știe că, în Mamaia și Constanța, parcarea în Zona 0 se plătește permanent, inclusiv seara și în weekend, fără excepții.
Constanţa
03 iun. 2025
Când se plătesc alocațiile, indemnizațiile, pensiile și alte drepturi sociale în luna iunie
Ministerul Muncii a publicat calendarul plății alocațiilor, indemnizațiilor, pensiilor și altor drepturi sociale în luna iunie, dând asigurări că banii vor ajunge la timp, fără sincope, și în această lună în care este minivacanța de Rusalii.
Societate
02 iun. 2025
Când intră bugetarii in următoarea minivacanță
Românii vor avea parte de încă o minivacanță de câteva zile în luna iunie, pentru că Rusaliile, care marchează Pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor lui Hristos, pică în zilele de duminică și luni.
Societate
13 mai 2025
Rusaliile, ființe fantastice care îi pedepsesc pe cei care muncesc în cele trei zile. De la un moment sfânt la sărbătoarea diavolului
Credința populară spune că ielele îi pedepsesc pe cei care lucrează de Rusalii. Pentru a se feri de ele, oamenii purtau la ei în aceste zile usturoi și pelin. Acesta din urmă era pus la pălărie, la brâu, în sân și se așeza pe mese sau în pat.
Societate
23 iun. 2024
Spectacolul efemeridelor în Delta Dunării. Legenda spiritelor tinerilor morți înainte de vreme VIDEO
Efemeridele, insectele care trăiesc doar o zi, au făcut spectacol și în acest an în Delta Dunării.
Tulcea
26 mai 2024
Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Rusalii. Ce nu ai voie să faci sub nicio formă
În a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi. De această zi se leagă mai multe obiceiuri și tradiții, de care credincioșii țin cont.
Societate
05 iun. 2023
Superstiții în Duminica Rusaliilor, considerată și „sărbătoarea diavolului”. De ce nu e bine să rupi buruieni
Duminica Rusaliilor este considerată a fi punctul culminant în care se dezlănțuiau cu o deosebită forță duhurile nemulțumite, spune cercetătorul etnografic Sorin Mazilescu, care explică tradițiile și superstițiile acestei zile.
Societate
04 iun. 2023
Nouă spitale şi Ambulanţa Bucureşti-Ilfov vor asigura urgenţele pe 1 şi 2 iunie şi de Rusalii
Nouă spitale de adulţi şi copii şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Capitală în zilele de 1 şi 2 iunie, precum şi în mini-vacanţa de Rusalii, a informat Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.
București
01 iun. 2023
Bilete de tren aproape epuizate: unde își petrec angajații minivacanța dintre 1 și 5 iunie
Ziua Copilului este un prilej pentru angajați de a petrece câteva zile libere în familie, iar apropierea dintre 1 iunie, weekend și zilele libere de Rusalii au creat contextul pentru o minivacanță.
Economie
31 mai 2023
Pelerinii pentru procesiunea de Rusaliile catolice de la Șumuleu Ciuc se adună la Miercurea Ciuc
Grupuri de pelerini au început să se adune la Miercurea-Ciuc pentru a lua parte la procesiunea de Rusaliile catolice de la Șumuleu-Ciuc. Sărbătoarea va avea loc sâmbătă și este considerată cea mai mare de acest fel din Europa Centrală şi de Est.
Târgu-Mureş
26 mai 2023
Sărbătoarea care aduce numai necazuri, dacă nu o respecți. Ce e interzis cu desăvârșire
Despre o sărbătoare prăznuită de români se spune, în credința populară, că aduce numai necazuri, dacă nu o respecți. Rusaliile, celebrate după Paște, ar fi niște babe urâte și rele, care aduc suferință celor care le nesocotesc puterile.
Societate
18 mar. 2023
Românii au călătorit mai mult în vacanţa de Rusalii, dar cei mai mulţi bani s-au dus tot pe mâncare
Românii au călătorit mai mult de Rusalii în 2022 decât anul trecut, dar cea mai mare parte a bugetului cheltuit a fost alocat cumpărăturilor de produse alimentare (26%), urmate de serviciile de alimentaţie publică şi restaurante (19%) şi transport (1...
Economie
14 iun. 2022
Cât au cheltuit românii în minivacanţa de Rusalii. Peste 60.000 de turişti au fost pe litoral
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a transmis marţi, în urma consultărilor touroperatorilor specializaţi şi a partenerilor hotelieri, că în acest an, litoralul românesc a primit, cu ocazia mini-vacanţei de Rusalii, peste 60.000 de turi...
Economie
14 iun. 2022
Spectacol magnific oferit de Efemeride. Dans nupţial cu rusaliile, milioane de gâze înaripate VIDEO
Natura continuă să ne uimească în fiecare clipă. Un spectacol fascinant oferit de milioane de gâze înaripate, de Rusalii, a fost surprins de Societatea Ornitologică Română (SOR).
Călăraşi
13 iun. 2022
UPDATE Măicuţe şi turişti dintr-una din cele mai cunoscute mănăstiri din România, intoxicaţi grav cu ciuperci, de Rusalii
Un incident a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, 12 / 13 iunie, după ce mai multor echipaje de SMURD şi ambulanţă nu li s-a permis accesul în Mănăstirea Horezu - Vâlcea, după ce mai multe persoane au acuzat că se simt rău.
Râmnicu Vâlcea
13 iun. 2022
Rusaliile, la mănăstirea din Slobozia. Sfânta Liturghie, oficiată de preasfinţitul Vincenţiu
Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit în Duminica Rusaliilor, 12 iunie, Sfânta Liturghie arhierească în biserica Mănăstirii „Sfinţii Voievozi” din Slobozia.
Slobozia
12 iun. 2022
Nicolae Ciucă, mesaj de Rusalii: Sănătate, pace, bucurie, împliniri şi linişte în suflet
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, duminică, un mesaj de Rusalii, în care le-a urat românilor sănătate, pace, bucurie, împliniri şi linişte în suflet.
Politică
12 iun. 2022
Superstiţii la Moşii de vară. Ce e interzis să faci în sâmbăta dinaintea Rusaliilor
În sâmbăta dinaintea Pogorârii Sfântului Duh, creştinii prăznuiesc Moşii de vară. În acest an, pe 11 iunie, în toate bisericile ortodoxe se oficiază slujbe pentru pomenirea tuturor celor trecuţi la viaţa veşnică - rude şi prieteni.
Călăraşi
11 iun. 2022
Cele mai triste Rusalii din istoria României. În 1948, peste 15.000 de opozanţi ai regimului comunist erau arestaţi într-o singură noapte
În noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când românii aşteptau să sărbătorească Rusaliile, Securitatea a arestat nu mai puţin de 15.000 de persoane care se opuneau regimului şi le-a aruncat în închisori.
Braşov
10 iun. 2022
Minivacanţa de Rusalii în Delta Dunării. „Este un vis de vacanţă, fără aglomeraţie“
Toate unităţile de cazare din Deltă vor fi deschise în minivacanţa de Rusalii, dintre care, conform estimărilor, unele vor atinge un grad de ocupare în minivacanţă de 100%.
Tulcea
10 iun. 2022
Oltenia sub magia Căluşarilor. Herghelia divină care dansa în ţărână VIDEO
Rusaliile, care astăzi pentru cei mai mulţi români înseamnă, simplu, o nouă mini-vacanţă, au pentru bunici o deosebită importanţă în lumea satului.
Slatina
10 iun. 2022
Rusaliile, marea sărbătoare a celor 50 zile de la Învierea lui Iisus Hristos. Credinţe şi superstiţii
Pogorârea Sfântului Duh este o sărbătoare creştină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paşte. De Rusalii, în acest an pe 12 iunie, este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret.
Călăraşi
10 iun. 2022
Minivacanţa de Rusalii: Ce destinaţii preferă românii şi cât costă un sejur
Weekendul de Rusalii este cel mai aglomerat din acest sezon, fiind înregistrate cu 144% mai multe înnoptări decât anul trecut, în timp ce preţurile s-au majorat cu 40%, susţin reprezentanţii platformei hoteliere Travelminit.ro.
Economie
09 iun. 2022
Restricţii de trafic pe autostrada A2, de Rusalii. Ce autovehicule sunt vizate de această măsură
Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate transportului de persoane, sunt interzise pe Autostrada Soarelui, de Rusalii.
Călăraşi
08 iun. 2022
Minivacanţa de Rusalii: Ce destinaţii preferă românii şi cât costă un sejur
Touroperatorii anunţă o creştere cu 20% faţă de anul trecut a rezervărilor pentru minivacanţa de Rusalii pe litoral. În perioada 10-13 iunie, 90% dintre hotelurile de la Marea Neagră vor fi deschise, iar conform estimărilor Litoralulromânesc.ro, unel...
Economie
02 iun. 2022
Casieriile RAJA, închise a doua zi de Rusalii. Unde se pot plăti facturile
Luni, 21 iunie 2021, a doua zi de Rusalii, casieriile RAJA şi compartimentele care desfăşoară activităţi de lucru cu publicul vor fi închise.
Slobozia
21 iun. 2021
Mănăstirea Prislop, de Rusalii
Galerie foto adevarul.ro: Mănăstirea Prislop, de Rusalii
Galerii foto
20 iun. 2021
Un sfert dintre turişti şi-au anulat minivacanţa de Rusalii de pe litoral
În acest weekend, erau aşteptaţi pe litoral peste 50.000 de turişti, însă din cauza ploilor abundente, aproximativ 30 % şi-au anulat vacanţa, potrivit Mediafax.
Constanţa
20 iun. 2021
Peste 300 de poliţişti acţionează zilnic în minivacanţa de Rusalii
Poliţiştii din cadrul IPJ Călăraşi vor fi la datorie zilnic, în weekend-ul prelungit de Rusalii pentru siguranţa cetăţenilor şi fluidizarea traficului rutier.
Călăraşi
19 iun. 2021
De Rusalii, căluşarii alungă duhurile rele. Cum se păstrează tradiţia în Argeş VIDEO
Proclamat de către UNESCO drept ”Capodoperă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii”, căluşul este considerat unul dintre cele mai rapide şi spectaculoase dansuri din lume. În Argeş, jocul a fost păstrat şi dus mai departe, din generaţie în ...
Piteşti
19 iun. 2021
Ce muzee puteţi vizita de Rusalii, sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt
Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt asupra ucenicilor Domnului, numită în popor Rusalii, reprezintă un prilej deosebit pentru dâmboviţenii şi turiştii care doresc să afle informaţii importante despre istoria vechii Cetăţi de Scaun.
Târgovişte
19 iun. 2021
Restricţii pe A2. Pentru ce categorii de vehicule e interzis traficul
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR) anunţă că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în min...
Călăraşi
19 iun. 2021
Zeci de jandarmi ialomiţeni, pe teren la sărbătoarea de Rusalii
Peste 80 de jandarmi vor acţiona z\ilnic în minivacanţa de Rusalii, alături de poliţişti, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, dar şi pentru asigurarea şi menţinerea ordinii publice cu ocazia evenimentelor care se vor desfăşura î...
Slobozia
19 iun. 2021
Superstiţii în ajunul Rusaliilor. Ce e interzis să faci la Moşii de vară
În ajunul sărbatorii de Rusalii(Pogorârea Sfântului Duh), creştinii prăznuiesc Moşii de vară. În acest an, pe 19 iunie, în toate bisericile ortodoxe se oficiază slujbe pentru pomenirea răposaţilor.
Călăraşi
19 iun. 2021
Poliţia, cu ochii pe Autostrada Soarelui în minivacanţa de Rusalii
Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că, în minivacanţa de Rusalii, aproximativ 24.600 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri vor acţiona zilnic. O atenţie deosebită va fi acordată Autostrăyii Soarelui, drumul care leagă Bucure...
Călăraşi
18 iun. 2021
Magazinele Enel, închise a doua zi de Rusalii. Cum puteţi plăti facturile
Magazinele Enel din judeţele Constanţa, Tulcea, Călăraşi şi Ialomiţa vor fi închise luni, 21 iunie, a doua zi de Rusalii, zi liberă legală, iar serviciul de call center va fi disponibil numai pentru transmiterea indexului.
Călăraşi
18 iun. 2021
Ziua Hektomeron. Cel mai lung şi mai complex spectacol de teatru din istorie se întâmplă de Rusalii la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova VIDEO
Luni, 21 iunie 2021, începând cu ora 19.00, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova se va desfăşura probabil cel mai lung spectacol de teatru din istorie: ZIUA HEKTOMERON. Data nu a fost aleasă întâmplător, căci pe 21 iunie este solstiţiul de...
Cultură
17 iun. 2021
Oficiile poştale vor fi închise luni, 21 iunie, a doua zi de Rusalii
Compania Naţională Poşta Română aduce la cunoştinţa clienţilor săi că programul de lucru al subunităţilor poştale din mediul urban şi rural va suferi modificări în perioada Sărbătorilor de Rusalii.
Călăraşi
16 iun. 2021
Rusaliile şi Căluşul sub Măgura Slătioarei
La Slătioara, Rusaliile erau – ţin minte din copilărie – o mare sărbătoare, ţinută cu străşnicie de creştini şi cu grijă anume dublată de frica să nu greşeşti cumva faţă de canonul acestei sărbători....
Opinii
04 iun. 2021
Rusaliile Negre. Mărturii cutremurătoare despre deportarea în Bărăgan: Am plecat cu un cal, Cezar îl chema
Deportările din Banat şi Mehedinţi, din vara anului 1951, reprezintă unul dintre numeroasele proiecte de epurare socială pe care le-a inventat regimul comunist din perioada Gheorghiu-Dej, aflat în plină dominaţie sovietică. Totul se întâmpla în noapt...
Călăraşi
21 mai 2021
Zeci de permise de conducere, reţinute de poliţişti în minivacanţa de Rusalii
În minivacaţa de Rusalii, poliţiştii din Ialomiţa au acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă public. Şase şoferi au fost epistaţi băuţi la volan, rezultatele testelor de alcoolemiei indicând valori de până la 0,90 mg/l alcool pu...
Slobozia
09 iun. 2020
Dezrădăcinaţii. Deportările din ziua de Rusalii
Regimul stalinist de la Bucureşti şi-a propus, la începutul anilor ‘50, o „igienizare” a graniţelor României cu fosta Iugoslavie. A rezultat o altă dramă a comunismului între multele rămase şi astăzi nepedepsite.
Opinii
08 iun. 2020
Mai puţine accidente grave, înregistrate în minivacanţa de Rusalii
Numărul accidentelor rutiere grave din minivacanţa de Rusalii a fost mai mic cu 44 decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Călăraşi
08 iun. 2020
FOTO VIDEO Mirosul de bulz, aerul curat şi liniştea Munţilor Bucegi i-au atras ca un magnet pe turişti
Minivacanţa de Rusalii, dar şi perioada de relaxare de după starea de urgenţă au umplut staţiunea montană Padina din judeţul Dâmboviţa. Sute de turişti au urcat la munte pentru a respira aer curat, să facă drumeţii, sau să mănânce delicatese tradiţio...
Târgovişte
08 iun. 2020
UPDATE. Coloană de maşini pe un kilometru. Rute alternative pentru Autostrada Soarelui la întoarcerea din minivacanţă
Poliţiştii acţionează luni, 8 iunie, în dispozitivul de siguranţă rutieră pentru fluidizarea traficului pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, având în vedere aglomeraţia care s-a creat în minivacanţa de Rusalii. Turisţii care au petrecut în weekend...
Călăraşi
08 iun. 2020