Val de retrageri în rândul profesorilor, pe fondul măsurilor de austeritate. „Nu există niciun document din care să rezulte că s-ar reveni”
0Profesorii cu peste 35 de ani vechime și care mai au cel mult cinci ani până la îndeplinirea vârstei standard de pensionare se gândesc serios la pensia anticipată. Pensionarii care au acceptat să predea în continuare, în regim de plată cu ora, au fost șocați, la rândul lor, de sumele încasate.

Între 4.000 și 5.000 de profesori ar putea fi miercuri, 29 septembrie 2025, în stradă, la mega-protestul anunțat de patru confederații sindicale care este programat să adune zeci de mii de protestatari în fața Guvernului. Nemulțumirile dascălilor cresc pe zi ce trece, din luna august încoace, de când au fost prima categorie profesională care a plătit tribut austerității. Norma de predare le-a crescut cu două ore, unii fiind nevoiți să ajungă în și mai multe școli pentru a ajunge la noua normă de 20 ore. S-au comasat școli și a crescut numărul de elevi/clasă. În mediul rural, acolo unde nu au mai fost disponibile ore în specialitate, profesorilor titulari li s-au repartizat și ore pentru alte discipline, fără ca cineva să-și pună problema cât de bine pregătiți sunt să predea inclusiv ore din altă arie curriculară.
Cel mai mare șoc l-au încasat însă profesorii plătiți exclusiv la plata cu ora. Majoritatea sunt pensionari care au acceptat să predea acolo unde școlile nu au găsit variante. În toată țara, pentru discipline precum fizică, chimie, informatică, matematică, plus disciplinele tehnice (pentru care suntt cooptați inclusiv specialiști din industrie), deficitul de profesori calificați este major. În Capitală, deficitul se manifestă și la învățământul preșcolar și primar, multe dintre posturi fiind acoperite de asemenea cu profesori pensionari. Pentru acest efort sunt în schimb răsplătiți, după ce modalitatea de calcul pentru plata cu ora s-a schimbat, cu cel mult 32 lei/oră.
„În orice domeniu de activitate orele suplimentare se plătesc mai bine, la noi e invers”, au constatat profesorii.
„Este umilitor”
În județul Olt, profilul pedagogic există în cadrul unui singur liceu, un liceu teoretic din Slatina. Profesorii de pedagogie nu sunt nici aceștia numeroși, astfel că liceul a apelat, pentru a asigura predarea a 15 dintre orele de pedagogie, la un fost titular al școlii, fost director-adjunct, astăzi pensionar. Profesorul Nicolae Sulger a precizat că retribuția pentru cele 15 ore pe săptămână a fost de... 1.900 lei.
Predă la clasele de educator-puericultor, o specializare relativ nouă în școală, cu prima promoție de absolvenți în vara anului trecut. Fiecare oră trebuie pregătită, nu-și permite să facă altfel, doar că la plata cu ora timpul necesar acestei etape nu este retribuit.
„Este umilitor. Dacă aș avea 20 de ore – am 15 - ar însemna să iau 3.000 lei. Dacă aș fi titular, 9.000 lei. Și titular și la plata cu ora aceeași muncă o fac”, a precizat profesorul care a format de-a lungul carierei didactice numeroase generații de educatori și învățători. Cu toate acestea, a acceptat să predea în continuare, deși știa de modificările operate pe final de vacanță.
În aceeași situație sunt și alți profesori pensionari care au acceptat să predea ore de chimie, de fizică etc.. Unii dintre profesorii pensionari plătiți la plata cu ora sunt dascăli cu performanțe deosebite, cu elevi premiați de-a lungul anilor la olimpiade și concursuri naționale și internaționale, care acceptă să rămână în continuare la catedră de dragul elevilor. Ar lăsa cu drag locul tinerilor, așa cum adesea li se transmite, doar că predau discipline pentru care din urmă nu prea vine nimeni.
„În afară de declarații, nimic concret”
Tariful pentru plata cu ora în învățământ a stârnit în ultimele săptămâni ample discuții. La urechile guvernanților au ajuns inclusiv informațiile conform cărora profesorii care au acceptat inițial să predea ore în acest regim încep să revină asupra deciziei și se retrag. Așa au apărut și declarațiile că ar urma o reevaluare a măsurii.
„În afară de ceea ce unii politicieni au declarat nu există nimic concret, nu există niciun document din care să rezulte că s-ar reveni”, a declarat secretarul general al Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și lider al Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Olt, Ionel Barbu.
Liderul de sindicat a precizat că există deja renunțări din partea profesorilor la orele predate în regim de plata, iar tendința se va accentua. Deficitul de profesori calificați, cel puțin pentru disciplinele și în prezent deficitare, se va adânci în următorul an școlar, a mai spus Barbu.
Diferența foarte mare între tariful pentru orele din norma de bază (cum este cazul titularilor și al suplinitorilor calificați) și orele plătite la plata cu ora derivă din schimbarea modului de raportare. Dacă în anul școlar trecut tariful pentru plata cu ora se calcula raportându-se salariul de încadrare la numărul de ore din norma de predare (în anul școlar trecut norma de predare a fost de 18 ore/săptămână), din această toamnă orele de la plata cu ora se plătesc raportându-se salariul de bază la norma săptămânală de lucru (de 40 ore), de unde diferențele uriașe.
Sunt educatori și învățători care stau în unitatea de învățământ de dimineața până după-amiaza (este cazul educatorilor din grădinițele cu program prelungit, sau al învățătorilor care predau și în schimb de dimineață și după-amiază) și care acum au venitul și cu peste 3.000 lei mai mic decât în anul școlar trecut.
„Era o diferență foarte mică între norma de bază și plata cu ora, deși s-a spus, în mod eronat, că se încasau mai mulți bani la plata cu ora. Oricine poate să pună mâna pe creion și să împartă”, a mai precizat Barbu, explicând că la plata cu ora veniturile erau puțin mai mici, pentru că nu se mai luau în calcul anumite drepturi, cum este gradația de merit, de exemplu.
Dincolo de nemulțumiri, sunt în sistemul de educație și voci care apreciază că schimbarea modului de calcul a plății pentru orele predate în regim de plata cu ora ar putea avea și un efect benefic. Dacă acestea vor deveni neatractive pentru profesorii titulari, practica de a păstra la dispoziția școlii anumite ore se va diminua, lucru care ar trebui să se traducă în mai multe ore/catedre/posturi libere pentru titularizare și suplinire, iar asta ar însemna intrarea de noi profesori în sistem.
Se pregătesc noi pensionări
Declarațiile recente ale politicienilor vor avea și alte efecte în educație. De teama schimbărilor condițiilor de pensionare anticipată, mulți profesori care mai au cel mult cinci ani până la îndeplinirea vârstei standard de pensionare își pregătesc dosarele pentru pensionarea anticipată.
„Inclusiv domnul premier a declarat că va fi o problemă cu pensionarea anticipată și vreau să vă spun că sunt colegi care își pregătesc în acest moment dosarele de pensie, pentru pensionare anticipată”, a mai spus liderul Ionel Barbu. Profesorii se gândesc să facă acest pas pentru că nu s-au făcut niciun fel de precizări cu privire la un eventual prag. Sunt dascăli care au între 35 și 40 de ani vechime și care, deși nu au vârsta standard de pensionare, nu se mai simt pregătiți să treacă la locul de muncă prin alte și alte încercări generate de noi modificări.
De menționat că profesorii care au atins 40 de ani vechime se pot pensiona la limită de vârstă, dar cu reducerea vârstei standard de pensionare (o formă de pensionare anticipată fără penalizare).
În schimb, la pensionarea anticipată (care se poate solicita, în prezent, la o vârstă cu cel mult cinci ani mai mică decât vârsta standard de pensionare) se aplică o penalizare care depinde de numărul de luni cu care te pensionezi înainte de vârsta standard și de stagiul de cotizare realizat (peste sau sub cel complet).

















































