Circulația feroviară, îngreunată din cauza ninsorii. Un tren pe ruta București Nord - Curtici a avut o întârziere de peste patru ore

0
0
Publicat:

Circulaţia feroviară este îngreunată, joi, 8 ianuarie, din cauza problemelor cauzate de ninsori. De exemplu, precizează CFR Călători, trenul IR 78 București Nord - Curtici a înregistrat o întârziere de peste patru ore.

Circulaţia feroviară este îngreunată din cauza ninsorii/FOTO: Shutterstock
Circulaţia feroviară este îngreunată din cauza ninsorii/FOTO: Shutterstock

Ca urmare a unor probleme apărute la infrastructura feroviară publică, generate de condiţiile meteorologice nefavorabile, circulaţia trenurilor se desfăşoară cu dificultate în mai multe zone din ţară, în special pe regionalele Craiova şi Timişoara, din cauza lipsei tensiunii electrice în firele de contact şi a lipsei de gabarit în linie.

Astfel, trenul IR 78 Bucureşti Nord – Curtici înregistrează o întârziere semnificativă, de peste patru ore”, anunţă, joi, CFR Călători, potrivit News.ro.

Sursa citată precizează că a pus la dispoziţia managerului infrastructurii locomotive diesel, pentru sprijinirea intervenţiilor operative.

Pasagerii care au bilete achiziţionate şi doresc să renunţe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), în conformitate cu Regulamentul de transport pe calea ferată în vigoare.

Informaţii despre circulaţia trenurilor se pot obţine la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern), la numerele de telefon din staţiile CFR publicate pe www.cfrcalatori.ro, în aplicaţia Trenul meu (se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informaţii tren), pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcţionale şi actualizate permanent camerele web din gările Bucureşti Nord, Aeroport Henri Coandă, Timişoara, Craiova, Braşov, Iaşi, Cluj Napoca şi Constanţa care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor, pe site-ul www.cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern, de la personalul din staţii.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite