Târgul de carte şcolară Gaudeamus 2012 din Capitală se deschide pe 17 septembrie
0Elevii, părinţii şi profesorii vor putea consulta şi cumpăra cele mai noi manuale şi cărţi şcolare destinate învăţământului preuniversitar în cadrul Târgului Gaudeamus Carte Şcolară 2012, care va avea loc în perioada 17 – 25 septembrie, în Parcul Tineretului din Bucureşti.
Considerat cea mai mare librărie specializată în materiale educaţionale pentru învăţământul preuniversitar, Târgul Gaudeamus Carte Şcolară va avea loc, anul acesta, în cadrul celei de-a zecea ediţii, în perioada 17 – 25 septembrie, o dată cu începerea noului an şcolar.
Elevii, părinţii şi profesorii pot consulta noile oferte de pe piaţă la standurile din Parcul Tineretului (intrarea dinspre Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai”) zilnic, între orele 11.00 şi 19.00, iar duminică între orele 10.00 şi 16.00, potrivit organizatorilor.
Intrarea este liberă pentru toate categoriile de vizitatori, mai menţionează aceştia.
În cadrul târgului au fost invitaţi să participe editori din ţară şi străinătate, distribuitori, agenţii de difuzare de carte, producători de manuale auxiliare şi bibliografie şcolară, instituţii de învăţământ preuniversitar, producători de soft educaţional, producători de jocuri educative, producători şi distribuitori de material didactic.
Ce produse vor fi prezentate la Târgul Gaudeamus de carte şcolară 2012:
- manuale
- auxiliare şcolare din gama lucrărilor aprobate de Ministerul Educaţiei
- materiale didactice
- ghiduri şi îndrumare pentru cadrele didactice
- bibliografie şcolară din literatura română şi universală
- lecţii interactive pe suport multimedia
- software educaţional
- cele mai recente apariţii editoriale pentru copii şi adolescenţi
- jocuri interactive pentru preşcolari.
Evenimentul este organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti.