Talentată la dans sportiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrada Ariana Deac  (foto) este elevă în clasa a VII‑a la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta" din Arad şi e campionă la dans sportiv.

Are peste 60 de premii câştigate. Andrada a participat până acum la peste o sută de competiţii. Mereu a câştigat câte ceva, chiar dacă nu a luat de fiecare dată primele locuri. „Particip tot timpul la competiţii atât în ţară, cât şi în străinătate. Am zeci de medalii şi premii", spune Andrada.

Tânăra iubeşte mişcarea şi de patru ani este înscrisă la dans sportiv, la un club din municipiul Arad. De atunci exersează continuu. „De multe ori prin casă merg în paşi de dans", spune Andrada. Tânăra s-a înscris prima dată la dans când avea vârsta de 4 ani, dar s-a lăsat şi la 9 ani s-a apucat din nou.  Pentru că nu vrea ca talentul ei să se piardă, ea doreşte ca pe viitor să devină antrenoare şi arbitru. La şcoală, toată lumea o cunoaşte şi o admiră pentru ceea ce face.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite