Singura universitate din România unde studenții dau examen pe tabletă: „Este un pas firesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba despre un examen susținut de studenții UMF Iași, care se desfășoară sub forma unui test-grilă, dat pe tabletă și care este o premieră în sistemul de învățământ românesc.

Sursa foto: Arhiva Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi
Sursa foto: Arhiva Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi

Reforma curriculară la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași a debutat în această sesiune cu punerea în practică a noii metodologii de examinare. Pe scurt, studenții au dat teste la fiecare disciplină, care vor reprezenta 20% din nota finală, apoi examenele practice eliminatorii, cu „Admis” sau „Respins”. Examenul-grilă a fost dat de pe tabletă, ceea ce este o premieră în sistemul de învățământ românesc.

Se spune în spațiul public că noi implementăm un «sistem revoluționar de evaluare a studenților la medicină și farmacie». De fapt, este un pas firesc ce trebuie făcut pentru a ne alinia la standardele europene și internaționale, dar și pentru a ne pregăti studenții pentru o piață a muncii globală care utilizează deja aceste metode de evaluare”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

Metodologia de evaluare

Este un refresh pe care se axează instituția de învăţământ superior, schimbând astfel metodologia de evaluare a studenţilor.

Dacă înainte aveam o notă a asistentului, după care aveam o notă a examenului practic care valora cam 40% din nota finală și o notă a examenului scris, am optat acum pentru un sistem mai elastic, mai modern, considerăm noi. Cuprinde și o examinare în timpul anului pe baza unor colocvii, a unor lucrări scrise, două-trei, care vor genera o notă a examenului din timpul anului și care înseamnă de fapt aproximativ 20% din nota finală”, adaugă rectorul UMF Iaşi.

Pe placul studenţilor

Primele examene teoretice în acest format s-au desfășurat sâmbătă, 21 ianuarie. „Micile neclarități și obstacole au fost depășite cu succes. Studenții au avut posibilitatea să-și programeze singuri datele și orele de examen, ceea ce consider ca fiind un avantaj. Un dezavantaj ar fi suprasolicitarea platformei cu întrebările-grilă și accesul dificil pentru simulările de examen în timp util”, a explicat Vlada V., studentă în anul V la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Iaşi.

Și Mădălina Florea, studentă la Medicină, tot în cadrul UMF Iaşi, a trecut cu brio primul examen pe tabletă și crede că acest tip de evaluare este mult mai obiectiv.

Consider că noua metodă de examinare este un pas înainte către obiectivitate, dar mai mult de atât, un ajutor și un imbold în pregătirea multora dintre studenții UMF Iași pentru examenul de rezidențiat. Deși poate începutul nu a fost ușor, iar rezistența la schimbare a fost mare, pe alocuri, rezultatul este pe măsură și vom continua să contribuim alături de conducerea Universității pentru a îmbunătăți acest proces și a-l aduce la forma lui cea mai bună”, a subliniat tânăra studentă.

Investiţie de sute de mii de euro

Acest lucru a fost posibil, deoarece UMF Iași a achiziționat pentru sesiunile digitale ale studenților tablete necesare pentru examinare, soft dedicat, infrastructură hardware și software, rețea și WIFI. Investiția a ajuns la aproximativ 800.000 euro.

Este vorba şi despre un efort colectiv considerabil, atât al echipei Centrului de Comunicații al Universității, cât și cel al cadrelor didactice, care au realizat baza consistentă de enunțuri și variante de răspuns.

Este un sistem adoptat după cele existente în vestul Europei și, deocamdată, reprezintă o premieră pentru învățământul superior din România.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite